Univers de copil

A+ R A-


Afrodita - zeiţa greacă a frumuseţii, iubirii şi pasiunii

Afrodita, în limba greacă φροδίτη, este zeiţa greacă a frumuseţii, iubirii şi pasiunii. Echivalentul Afroditei în mitologia romană este zeiţa Venus iar în mitologia etruscă, Turan. Era foarte puternică, nimeni nu putea să-i stea împotrivă, zei sau oameni. Până şi Zeus a căzut pradă iubirii şi încă de mai multe ori. Pradă iubirii, Zeus a alergat din Olimp pe pământ sub tot felul de înfăţişări, taur, lebădă, vultur, şi o întreagă lume a râs de el. Pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi i-a hărăzit dorinţa de a se îndrăgosti de un simplu muritor. Dacă Afrodita trezea iubirea oriunde ar fi apărut, ea era, de asemenea, ţinta osti­lităţii şi geloziei zeiţelor olimpiene. Dintre acestea, cea mai îndârjită s-a arătat Hera.

Naşterea zeiţei Afrodita/Venus, Sandro Botticelli

Naşterea zeiţei Afrodita

Numeroasele versiuni ale legen­dei naşterii zeiţei, o plasează când în rândul fiicelor lui Uranus, când printre cele ale lui Cronos, când printre oceanide, când printre moire şi erinii constituie tot atâtea mărturii ale vechimii cultului său, în care se contopesc mituri diferite, legate între ele prin tema fertilităţii şi a iubirii.

Potrivit unei legende, Afrodita s-a născut în Cipru, din spuma mării. “Stâncile Afroditei” se găsesc pe ţărmul sudic al insulei, pe locul unde, potrivit mitologiei greceşti, a căzut în apa mării înspumate organul masculin de reproducere al zeului Uranus, amputat de rude geloase. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeiţa dragostei Afrodita. Plămădindu-se în mijlocul valurilor, s-ar fi deplasat mai întâi către insula Citera, iar mai apoi către Cipru, unde a ieşit din apă, făcând să răsară sub tălpile sale o iarbă moale. Conform acestui mit, Afrodita n-ar fi avut alţi zei predecesori, din moment ce Uranus şi Gaia au fost primele fiinţe din Univers.

Potrivit unei alte versiuni (Aelianus, De natura animalium, 14.28), Afrodita s-ar fi născut dintr-o scoică, şi tot într-o scoică a fost dusă în insula Citera. În epoca clasică, scoica era sacră pentru această zeiţă, inclusiv datorită asocierii cu Nerites, singurul fiu de sex bărbătesc al lui Nereu, care trăia în adâncurile mării şi a cărui tovarăşă a fost zeiţa înainte de a ieşi din spuma mării. Întrucât Nerites a refuzat să o urmeze pe pământ, Afrodita l-a transformat în scoică.

În Iliada, zeiţa iubirii şi a frumuseţii este prezentată ca fiind fiica lui Zeus şi a Dionei. Bunica ei ar fi titanida Rhea, mama lui Zeus, iar bunicul, Cronos, tatăl lui Zeus.

 

Viaţa zeiţei Afrodita

Potrivit mitologiei, Afrodita, nu a avut copilărie, ca alţi zei, ci s-a născut direct adult: o fecioară superbă ce nu putea trece neobservată. Frumuseţea ei de neimaginat a fost însă şi cauza problemelor ei. Zeus, zeul tuturor zeilor, o căsătoreşte pe aceasta cu hidosul Hefaistos, zeul şchiop al metalelor şi fierăritului, deoarece se temea că frumuseţea ei va fi motiv de violenţă între ceilalţi zei.

Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos (Hephaestus), a fost iubită de zeii Ares, zeul războiului, Dionysos, Hermes şi Poseidon, precum şi de muritorii Anchises şi Adonis. A avut mai mulţi copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros şi pe Harmonia, cu muritorul Anchises pe Enea (Aeneas - personajul principal din epopeea virgiliană Eneida).

Afrodita l-a îndrăgit pe Anchises, din Troia. Din iubirea lor s-a născut Enea, cel care avea să aibă un rol major în întemeierea cetatii Roma. Dar dragostea zeiţei nu a ţinut mult şi l-a părăsit pe Anchises.

Din dragostea zeiţei cu neghiobul zeu al războiului, Ares (Marte la romani), s-a născut Eros (Cupidon). Copilul umbla mereu cu arcul în mână şi tolba cu săgeţi în spinare. Săgeţile erau de două feluri: unele cu vârful înmuiat în miere, celelalte cu vârful înmuiat în otravă. Când Afrodita îi spunea, el ţintea inimile şi aducea în ele dragostea, fericită - dacă sageata era cu miere, nefericită - dacă săgeata era cu otravă.

Odată, când Afrodita şi-a îmbrăţişat copilul, o săgeată a zgâriat-o chiar pe zeiţă. Tocmai atunci în faţa ochilor ei a apărut un vânător chipeş, Adonis. Se spunea despre el că îi întrecea în frumuseţe pe toţi oamenii, ba chiar şi pe zeul Apollo, cel mai frumos dintre zei. Afrodita s-a îndrăgostit atât de tare de Adonis, încât a părăsit Olimpul şi templele şi jertfele şi l-a urmat pe el. A lepădat şi gătelile, căci lui nu îi plăceau, şi şi-a pus un strai simplu de tot, fără podoabe. A început să cutreiere pădurile alături de el şi îl sfătuia mereu să se ferească de fiare, căci nu era decât o fiinţă muritoare. Adonis nu lua în seamă temerile ei şi nici nu se gândea să fugă de primejdii. La un moment dat, acesta a întâlnit un mistreţ mare cum nu mai văzuse şi a aruncat cu lancea în el să îl doboare. Nu l-a nimerit bine şi mistreţul s-a năpustit asupra lui, rupându-l în bucăţi cu colţii lui. Afrodita a auzit răcnetele lui Adonis şi s-a dus cât a putut de repede acolo, dar iubitul ei îşi găsise deja moartea. Zeiţa l-a recunoscut pe zeul Ares în mistreţul care se îndepărta. Zeul, furios că zeiţa îl părăsise şi gelos pe Adonis că era atât de iubit de ea, alesese acest mijloc ca să se răzbune. Se spune că lacrimile plânse de durere de zeiţă zile în şir s-au transformat în anemone. În memoria şi în cinstea lui Adonis, adesea Afrodita i-a ocrotit pe cei tineri care se iubeau cu o dragoste curată.

În legătură cu farmecul şi puterea Afroditei circulau numeroase legende: un episod cunoscut este infidelitatea ei faţă de Hephaestus care, descoperind prin surprindere legătura ei cu Ares, a chemat toţi zeii Olimpului drept martori.

Un alt episod celebru este judecata lui Paris. La nunta lui Thetis cu Peleus (care au devenit părinţii lui Ahile) au fost poftiţi toţi zeii Olimpului, cu excepţia unei singure fiinţe, Eris - zeiţa discordiei. Aceasta, ca să se răzbune pe zei a aruncat un măr de aur pe care inscripţionase un singur cuvânt Kallistei - Celei mai frumoase. Muritorul Paris a fost ales de zei să hotărască care dintre cele trei zeiţe: Athena, Hera şi Afrodita merită mărul. Fiecare dintre zeiţe căuta să-l înduplece să-i dea ei mărul, făgăduindu-i o mare răsplată; astfel, Hera îi promise domnia peste Asia întreagă, zeiţa Athena - slavă şi biruinţă în războaie, iar Afrodita îi făgădui să-i dea de soţie pe cea mai frumoasă dintre muritoare, pe Elena, fiica lui Zeus şi a Ledei. Paris nu stătu mult pe gânduri şi-i dădu mărul Afroditei. O singura problemă însă, frumoasa Elena era soţia regelui spartan Menelaos. Acest lucru nu l-a împiedicat pe Paris s-o răpească (în conformitate cu unele relatări, Elena din dragoste pentru Paris şi-a părăsit soţul, casa şi fiica (Hermione) plecând în taină cu acesta la Troia).

Alegerea Afroditei şi răpirea Elenei au constituit originea izbucnirii războiului troian. În cursul acestui război, în care rivalele ei, Hera şi Atena, au sprijinit tabăra adversă, Afrodita i-a ajutat în mod constant pe troieni, în special pe Paris şi pe Aeneas. Ea a fost rănită în luptă de către grecul Diomede. Dacă nu a putut împiedica moartea lui Paris şi distrugerea Troiei, în schimb, salvarea lui Aeneas se datorează Afroditei, care l-a ajutat să ajungă pe ţărmurile Italiei. Tot datorită acestui fapt, zeiţa era socotită, sub numele de Venus, drept divinitatea protectoare a Romei.

Celebrare şi simboluri

Afrodita avea sanctuare celebre la Paphos, Cnidus, Delos, Sicyon etc. Cultul ei era celebrat în întreaga lume helenică, cu precădere în insulele Cipru şi Cythera. Simbolurile principale sub care zeiţa Afrodita apare sunt: delfin, lebădă, porumbel, vrabie, mirt, trandafir, oglindă.

Prezenţe în literatură

Afrodita este citată sau apare ca protagonistă în principalele opere literare ale Antichităţii clasice. Informaţii despre originea sa şi povestiri ale unor episoade mitologice se găsesc cu precădere la Hesiod - Teogonia; Homer - Iliada, Odiseea; Imnurile homerice; Vergiliu - Eneida; Ovidiu - Metamorfoze; Nonnos din Panopolis - Dionisiacele; Pervigilium Veneris. Originea orientală a Afroditei este indicată de Herodot şi de Pausanias. Relaţia sa cu fertilitatea şi cu puterea generatoare a naturii este evidenţiată într-un fragment din Danaidele lui Eschil şi mai ales în prologul la Poemul naturii al lui Lucreţiu.

Addthis

Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Adoptia unui copil in familie

Adoptia unui copil in familie

Adoptia unui copil in familie Adoptia unui copil reprezinta o alternativa pentru o familie implinita si fericita care implica un angajament afectiv profund, prin care un cuplu ofera unui copil dragoste,...

Margaritarele sau perlele japo…

Margaritarele sau perlele japoneze

Margaritarele sau perlele japoneze Intre lucrurile pretioase sunt si boabele de margaritar sau perlele, pe care le avem de la un soi de scoici numite “stridii”. In Japonia, a...

Racul broasca si stiuca de Ale…

Racul broasca si stiuca de Alecu Donici

Racul, broasca şi ştiuca de Alecu Donici   Racul, broasca şi o ştiucă Într-o zi s-au apucatDe pe mal în iaz s-aducăUn sac cu grâu încărcat.  

Confectionam braduti de Craciu…

Confectionam braduti de Craciun din paste fainoase

Confectionam braduti de Craciun din paste fainoase       Doriti de Craciun un bradut special? Doriti sa realizati ceva original pentru Craciun? Foarte simplu, puteti realiza un bradut de Craciun din paste...

Doina Mihai Eminescu

Doina Mihai Eminescu

Doina - Mihai Eminescu   Vezi versurile din “Doina”, poezie scrisa de poetul si scriitorul romantic din literatura romana, luceafarul literaturii romane, Mihai Eminescu.   De la Nistru pan’ la TisaTot Romanul plansu-mi-s-a,Ca...