Arta celor 1001 tehnici de animatie

Foarte putini oameni mai stiu astazi ca animatia este, de fapt, o predecesoare a celei de-a saptea arte. Denumita usor peiorativ, pe nedrept si nemeritat, a saptea arta bis, ea este, in fond, o idee mult mai veche a omenirii, materializata consecvent in diverse etape. Trecand de la frescele de la Altamira la plastica vechilor egipteni, de la desenele hinduse la descoperirile stiintifice ale Renasterii, ajungem la savantul olandez Pieter van Muschenbrock, care in 1736 a desenat mai multe imagini successive ale unei mori de vant, bratele acesteia efectuand un ciclu complet. Ea a putut proiecta aceste imagini, iluzia miscarii demonstrand persistenta retiniana, proprietate a ochiului care a permis exploxia cu efecte inca nebanuite a erei video.

Joseph Plateau (1801-1883), fizician belgian, a teoretizat persistenta retiniana si a realizat phenakistiscop-ul, aparat ce demonstreaza fenomenul considerat ca durata in acea vreme la 1/10 s (mai tarziu, fratii Lumiere stabilizeaza cadenta imaginilor la 11/s pentru crearea iluziei miscarii continue). “Jucaria” lui Plateau este perfectionata de americanul Hoerner si la numele de zootrop (figurine animate in interiorul unui tambur rotativ, accesibil prin intermediul unui vizor). In 1880, Emile Reynaud a proiectat imaginile praxanoscopice (de la praxinoscop, aparat inventat de el) pe un ecran, benzile sale desenate constituind o importanta etapa in istoria animatiei. Ideile sale au fost aplicate, mai tarziu, cu geniala originalitate de canadianul Norman McLaren.

Mereu “inventata”, arta animatiei a beneficiat intotdeauna de cuceririle tehnicii (perfectionarea aparaturii de inregistrare, utilizarea culorilor, folosirea planurilor succesive pentru crearea profunzimii, exploatarea revolutiei sonorului, patrunderea computerului in animatie).

Vorbim despre o minunata arta, posibila cu 1001 de tehnici, care farmeca fara semne de oboseala succesivele generatii de spectatori.

In timp de unul din marii pionieri ai animatiei mondiale era uitat (Emile Cohl), personajele lui Disney cuceresc lumea. Oswald, the Luchy Rabbit, Mickey Mouse, Goofy, Pluto, Minnie, Donald evolueaza intr-un univers sonor caricatural, cu muzica utilizata in contrapunct, formand o menajerie dotata cu ratiune, reactii si ticuri proprii, ce oglindesc defecte si inclinatii specifice umane. Antropomorfismul personajelor disneyene l-a apropiat pe autor de La Fontaine. Culoarea, supletea, grafica executata numai in rotunjimi vizeaza un inalt grad de realism. Raportarea permanenta la elementul uman, in ciuda unor rezolvari tehnice noi (multiplanul pentru crearea impresiei de relief), confera creatiei disneyene caracterul clasic, apreciat inca de astazi, dar evident depasit nu numai pe plan tehnic, dar si pe plan estetic.

Folosind calculatorul ce parca ne-a invadat in ziua de azi, se elimina munca migaloasa a desenatorilor care asigurau legaturile (fazele intermediare) intre capetele de expresie ale unui plan sau secvente. In acest fel, se poate spune ca pentru animatie a sosit un moment nou, revelator, al inventivitatii, un nou ragaz al creatiei eliberate de povara repetabilitatii unei prestatii de rutina.

Din fericire, ideile inspiratoare pentru marii artisti ai animatiei nu incap, deocamdata, in programele computerelor, de orice generatie ar fi ele. Desenele lui Cohl, gagurile lui Disney, fluenta ideatica a lui McLaren, subtilitatea polivalenta a graficii lui Alexeieff, meditatia complexa a lui Gapo sau poezia concentrata datorata lui Truica sunt greu de egalat in programele computerelor.