Bronsiolita acuta la sugar si copilul mic

Bronsiolita acuta este o afectiune a cailor respiratorii inferioare, comuna la sugar si copilul mic si potential severa. Este vorba despre o inflamatie acuta a bronhiolelor, care conduce la onstructia partiala a lumenului acestor mici conducte aeriene si, consecutiv, la dificultate in respiratie (dispnee). Boala apare in cursul primilor doi ani de viata, cu o frecventa maxima in jurul varstei de 6 luni, constituind o cauza frecventa de internare in spitl. Are aparitie sezoniera, in cursul iernii si la inceputul primaverii, fie sub forma de cazuri izolate, fie sub forma de epidemii in colectivitati la sugari si copii mici (crese).

Etiologia bolii este aproape exclusiv virala. Virusul sincitial respirator reprezinta agentul cauzal dominant (in 40-70 la suta din cazuri), urmat de alte virusuri (adenovirusuri, virusuri gripale si paragripale, etc.), de asemenea de Mycoplasma pneumoniae, iar dintre bacterii de Hemophilus influenzae.

Boala este precedata cu 2-3 zile de o infectie a cailor aeriene superioare, manifestata prin obstructia nazala si rinoree seromucoasa (guturai), insotita sau nu de febra. Urmeaza apoi instalarea progresiva a respiratiei dificile, insotita de tusea seaca, persistenta, uneori coclusoida (mimeaza tusea convulsiva) si urmata de varsaturi. Sugarul este agitat, refuza lichidele, de unde riscul deshidratarii prin aport inadecvat, la care se adauga pierderea de apa prin respiratie accelerata si uneori prin transpiratie excesiva. Respiratia este dificila, cu expirul zgomotos, suierator, ritmul respirator este rapid (60-80 de respiratii pe minut), apare o dilatare ritmica a orificiilor nazale (batai preinspiratorii ale aripilor nazale) si o “sete” de aer intensa. Bataile aripilor nazale impreuna cu prezenta unei amplitudini crescute a excursiilor constale si tirajul intercostal faca parte din “sindromul de lupta pentru respiratie”. Tirajul este determinat de intrarea in actiune a muschilor respiratori accesori. Tirajul costal este moderat comparativ cu alte afectiuni respiratorii datorita unei distensii permanente a plamanilor produsa de retentia de aer in alveole. Un alt semn il reprezinta aparitia cianozei (culoarea albastruie a tegumentelor si mucoaselor), evidenta in jurul buzelor. Febra poate fi moderata sau, dimpotriva, inalta (39-40º C), fara nici o relatie insa cu gravitatia tabloului clinic.

Evolutia este in general favorabila, chiar in cazurile initial dramatice. Faza cea mai critica a bolii este intre a 2-a si a 4-a zi de evolutie, care urmeaza instalarii dispneei si tusei. In aceasta faza manifestarile respiratorii devin zgomotoase si sugarul pare a fi intr-o stare clinica disperata, grava. Dupa aceasta faza intervine o ameliorare rapida, in ciuda aspectului initial dramatic. Febra cedeaza de obicei in 48 de ore, rareori ceva mai lent (4-5 zile), dispneea diminua in general dramatic. Evolutia poate fi intunecata de aparitia unor complicatii, si anume: convulsii (in cursul ascensiunii febrile initiale), deshidratare datorita polipneei, crize de apnee (in special la sugarul din primele 3 luni de viata), bronhopneumonie prin suprainfectie bacteriana, insuficienta cardiaca, edem cerebral acut. O complicatie care poate agrava tabloul clinic este prezenta de aer in pleura (pneumotorax) si in mediastin (pneumomediastin). Complicatiile sunt insa rare, cand sunt prezente, ele prelungesc evolutia bolii. In cazul evolutei fara complicatii (modalitatea cea mai frecvent intalnita) vindecarea poate fi completa in cateva zile. Mortalitatea in bronsiolita acuta variaza nu numai cu varsta medie a loturilor de copii communicate, ci si cu virusul in cauza, riscul de mortalitate este mare la bolnavii purtatori ai unei boli congenitale de cord sau la cei cu mucoviscidoza si la copiii cu distrofie severa (malnutritie proteinenergetica severa). Cifrele de mortalitate sunt in medie de 5,5 la suta, cu limite cuprinse intre 1 si 14 la suta.

Tratamentul bronsiolitei acute este asimptomatic (tratament ce vizeaza suprimarea simptomelor si nu a cauzei). Avand in vedere potentialul sever al bolii, tratamentul trebuie facut la spital, de aceea internarea este recomandata, devenind obligatorie in prezenta unor elemente de gravitate. Varsta mica (sub 3 luni), prezenta in antecedente a unor episoade severe de bronsiolita, prezenta cianozei si tahipneei (ritm respirator peste 60 respiratii pe minut) prezenta de handicapuri biologice asociate (in special o stare de distrofie severa, o malformatie congenitala de cord, mucoviscidoza). In absenta acestor elemente de gravitate, oportunitatea internarii va fi apreciata de medic. Recomandarea de internare trebuie urmata rapid deoarece tabloul clinic se poate agrava. Nu se va incerca temporizarea sau tratamentul la domiciliu cu antibiotice, deoarece acestea sunt de multe ori inutile. Antibioticele pot fi indicate de medic, in functie de forma clinica si pentru a combate o eventuala suprainfectie bacteriana. Nu se vor administra la domiciliu sedative in ideea diminuarii agitatiei si anxietatii copilului, deoarece ele au efect depresor asupra respiratiei. Agitatia copilului este efectul hipoxiei cerebrale, ceea ce impune administrarea de oxigen (se face numai in spital). Se va evita, de asemenea, administrarea la domiciliu de bronhodilatatoare (Miofilin), deoarece poate creste agitatia si, implicit, nevoia de oxigen. Utilizarea lor este chiar contraindicata la unii autori.

Ca masuri initiale la domiciliu se recomanda:

·        asigurarea unei pozitii confortabile pentru respiratie, cu capul si toracele usor ridicate fata de planul patului si cu gatul in usoara extensie;

·        asigurarea unei imbracaminti lejere, care sa nu jeneze respiratia;

·        hidratarea orala (daca este posibila), deoarece tahipneea provoaca deshidratare;

·        asigurarea unui confort termic (se evita frigul si supraincalzirea) si a unei atmosfere nepoluate.

Profilaxia bronsiolitei acute vizeaza:

·        evitarea aglomeratiei umane, a contactelor cu persoanele bolnave;

·        pastrarea unei atmosfere nepoluate, umede, in camera sugarului si a copilului mic, cu temperatura corespunzatoare;

·        folosirea tuturor factorilor naturali (aer, apa, soare), de crestere a rezistente organismului;

·        vitaminoterapie;

·        se impune diagnosticul unor handicapuri biologice (distrofie, rahitism, boli congenitale de cord, etc.) care predispun la recidive.