Comportamentul si limbajul animalelor - semne, semnale, semnificatii

Odata cu topirea zapezii, padurea si-a pierdut si linistea. Desfatatoare pentru urechile omului, cantecele sunt informatii codificate, mai multe sau una si aceeasi repetata indelung. Ocupand o parcela de pamant, fiecare posesor instiinteaza despre aceasta prin cantece, avertizandu-i pe confrati ca patrunderea in teritoriul sau nu va ramane nepedepsita.

Cu toate ca pasarile, atat barbatusii cat si femelele, sunt inzestrate cu aparat vocal absolut asemanator, de obicei canta numai barbatusii.

Oricat de diferite sunt “serenadele”, sensul este acelasi: sunt singur, in deplina putere. Posed teritoriul meu. Pitulicea verde repeta o astfel de informatie de peste 2.300 ori pe zi, sfranciocul de peste 3.300 ori. De obicei, femelele vin in zbor mai tarziu si-i cauta pe cei care doresc sa-si intemeieze o familie. Pasarile ce s-au unit prin legaturi nuptiale isi reduc treptat frecventa si intensitatea trilurilor.

Teritoriile ocupate difera ca intindere: de la destul de mici, pana la foarte intinse. La pescarusi, ele sunt un cerc restrans, in mijlocul careia se afla cuibul. Hotarele se determina prin distante ce ar da posibilitatea pasarii sezand in cuib, sa ciupeasca intrusul. Caneparul isi pazeste parcelele in suprafata de 10 pana la 250 metri patrati, iar suprafata revendicata de privighetoare este mai mare de 1.200-2.000 metri patrati.

Nu numai pasarile, dar si multe alte vietuitoare isi supravegheaza cu strictete inviolabilitatea “hotarelor teritoriale”. Aproximativ cu o luna inainte de bataia pestelui, masculii batogului isi aleg teritoriile corespunzatoare si instiinteaza prin grohaitul lor scurt si gros – de bas – pe eventualii pretendenti, despre aceea ca ei nu mai au voie sa patrunda pe teritoriul deja ocupat.

Maimutele-urlatoare, ce si-au capatat denumirea datorita vocii lor exceptional de rasunatoare, instiinteaza membrele altor grupuri ca se gasesc pe teritoriul propriu si nu vor sa fie deranjate.

Lemingul, rozator de talie mica traieste in tundra; zarindu-si prin apropiere confratele, devine nelinistit. Dar, chiar daca pretendentul nu-i da nici o atentie si nici nu se opreste, el emite sunete amenintatoare.

Distanta prea mica este cauza protestelor si la insecte.

Greierii de camp privesc apropierea rivalilor facand sa rasune imprejurimile de taraitul lor amenintator.

Dar, oriunde s-ar ivi conflictul – fie pe uscat, fie in apa – totul se ingradeste de ritualuri: semnale sonore, tipete de avertisment, semnale vizuale de amenintare. Si chiar cand agresiunea pare inevitabila, beligerantul mai puternic acorda adversarului posibilitatea sa se razgandeasca, sa se retraga.

Iar daca, in ciuda avertismentelor, bataie se deslantuie, atunci ea este scurta. La animale, incepand de la cele mai mari si terminand cu cele mai marunte, pretendentul se salveaza, de obicei, prin fuga, chiar dupa primul atac, iar fugarirea in continuare a adversarului, are un caracter mai mult demonstrativ.

S-a descoperit o regula a disputei: ori de cate ori rafuielile din pricina posesiunii ar fi avut loc, invinge de regula proprietarul parcelei chiar indiferent de datele sale fizice. Dreptul primului venit acorda, psihologic, privilegii imense, asupra parcelei ocupate. Ornitologul K. Blagosklonov a testat multi ani diverse pasari: el muta cuiburile muscarilor, dintr-un teritoriu in altul. Victoria revenea aceluia in posesia caruia se afla teritoriul respectiv. Atunci cand rolurile pasarilor se schimbau, iar barbatusul invingator era mutat, trezindu-se pe teritoriu strain, devenea pasiv, concesiv si suporta cu rabdare infrangerea. S-au realizat peste o suta de experiente si, intotdeauna, proprietarul teritoriului trecea pe treapta superioritatii.

Mai este inca o nuanta: posesorul teritoriului invinge pentru ca si vecinii sunt de partea lui. Observatiile si experientele efectuate in peninsula Iamal din Karsk – Rusia, au confirmat aceasta. Calutii de mare au ajutat des pe tovarasii sai, ce traiesc alaturi, sa alunge musafirul nepoftit.

Codobaturele albe manifesta si ele solidaritate. Trei barbatusi isi unesc eforturile, indiferent de locul unde au depistat intrusul, alungandu-l.

Pasarile nu au intotdeauna  aceeasi dispozitie la agresivitate, in relatiile cu aproapele lor. Indata ce se apropie de sfarsitul vietii de familie, ele devin mai blande. Observatiile asupra stancutei sau a gainusei de balta au aratat ca aceste pasari isi iroseau o mare parte din timp (42%) pentru apararea posesiunii, aceasta insa, inainte de a-si face cuibul. Mai tarziu, agresivitatea scadea.

Chiar si disputele din sanul familiei se rezolva uneori la aparitia dusmanului comun. Uitand de certurile lor, adversarii recenti se unesc pentru ca sa-l alunge. Deodata, rasuna semnalul de alarma! Astfel de semnale emit foarte multe vietuitoare si fiecare din ele o face in felul sau: furnicile de gradina bat pamantul cu abdomenul, iar furnicile mari, bat fibra lemnoasa, putreda a trunchiurilor. Cand familia este amenintata de primejdie, indivizii care se gasesc in fata cuibului si observa primele pe dusman devin agitate si incep sa transmita semnale ce anunta apropierea pericolului.

Sistemul de informatii si avertizare privind aparitia dusmanilor functioneaza perfect si la cartita, la popandai etc. Sunetele suieratoare, specifice, pe care le emit alerteaza repede pe toti locuitorii coloniei. Informatia primita include natura pericolului ce se apropie, atitudinea adversarului.

Cand, in campul vizual al popandaului apare vulpea, va rasuna o serie de semnale tip, dar cand el va observa un rapitor in aer, urmeaza sunete razlete, prelungite. Daca pasarea rapitoare incepe deja sa se lase spre pamant, popandaul emite sunete la fiecare opt secunde. In caz de alarma, si viezurele emite trei sunete diferite. Tipetele inaripatelor se disting printr-o diferentiere si mai mare. Pentru a instiinta: “Atentiune! Pericol!”, gainile utilizeaza sapte semnale. Ele dau informatii precise celorlalte: din care parte vine dusmanul, cine este. Aceste semnale contin si informatii privind distanta si gradul pericolului.

De asemenea, graurul instiinteaza despre aparitia vrajmasului: la furisarea pisicii – un semnal, iar cand se apropie omul – alt semnal. Pasarelele dau alarma nu numai atunci cand au zarit gaita, vinderelul ori gaia, dar si atunci cand apare cioara ori cucul.

Cand sarpele suiera – e clar. Nu suieratul propriu-zis e periculos, ci informatia cuprinsa: “posed o arma groaznica – glandele cu venin – si, in caz de necesitate, nu voi zabovi sa le folosesc”.

Sarpele de casa nu este inzestrat de natura cu o arma asemanatoare, dar nu are decat sa suiere, iar adversarul se retrage; sasaitul sarpelui inspaimanta si te face sa fii cu ochii in patru. Acest semnal este atat de eficace si universal incat este folosit de catre soparle, varani si chiar pasari si unele fiare salbatice. Suiera si pisicile si pitigoii si ciocanitorile …