Copacelul din parc

Va oferim spre lectura povestirea “Copacelul” scrisa de Ion Moraras.

Intr-un parculet plangea un Copacel: “Mi-e sete … Ma usuc … Copiii m-au sadit aici in parc, dar au uitat ca si eu beau apa … Ca sunt mic si inca nu ma pot descurca singur …”

Dar nimeni nu-l auzea, desi copacelul fosnea mereu din frunzulite: “Si alti frati de-ai mei s-au uscat … Vai de noi … unde mai pui ca unii ne rup crengile, altii ne creasta, ne taie si ne jupoaie coaja …”

Dar intr-o zi … doi copii, Nela si Ionel, si-au ales loc de joaca, chiar langa copacelul cu pricina. Si tocmai cand se zbenguiau ei mai tare, au vazut Copacelul plangand cu lacrimi grele, ca niste stropi de roua …

- Saracutul de el, plange ca un copil! zise Ionel. Ce plapand e!

- Repede, repede, sa-i aducem apa, spuse si Nela, si fugi in graba dupa o galeata.

Vestea s-a raspandit iute printre toti cei mici. Curand, o multime de copii au inceput sa ude de zor toti pomisorii din acel parc: Nela si Catalin aduceau apa cu o galetica, Ionel afana cu o grebla terenul din jurul pomisorilor, alti copii incepura sa aduce hartiile … Pana si Mitica, cel mai mic din grupa mica, a adus apa cu … paharul!

Apoi, incet, incet, s-a lasat seara, iar soarele a plecat la culcare. Copiii, dupa atata munca, au plecat pe la casele lor obositi, dar bucurosi ca au facut ceva folositor. Si tipti, tiptil, i-a prins somnul si lumea minunata a viselor, cu gradini inmiresmate si pomi, plini de roade aurii …