Copilarie

Tu, copilarie, ce mai faci? Stau in zori prin iarba zmeie, mingi si coarde, pe cand depeni inca visurile dragi de unde-a pus aseara somnul semn in carte. Daca duc o linie de la zmeu la zmeu, de la mingi la scranciob, din cires la scara, iese o poveste cum stiam si eu, iese o poveste extraordinara, care doarme-n roua, gata s-o treziti. Sa-i dati viata iarasi voi, copii, adica, pe cand pasari, stau cu ochii atintiti numai la ferestre si in cor va striga.

A, ce zi incepe, dupa alta zi! Ceasuri, ceasuri, ceasuri tot mai laminate, sa incapa-n ele mii de bucurii, ore ne-ncepute, inca albe toate, la-nceput de ziua si de vara cu roua pe frunzisuri, aur in ferestre. Drumul catre scoala-i drum spre viitor, caile vacantei sunt de-acum deschise pentru zborul verii, cel mai dulce zbor, cu o aripa-n fapte, cu cealata-n vise.

Tu, copilarie, ce mai spui? Stiu ce spui, caci iti ascult intr-una glasul minunat cum altul nu-i, rasul fericit pe totdeauna. A, si cum semeni cu natura sau ea iti seamana, de nu stiu, parca, daca florile nu sunt copii ce stau, ori copiii flori care alearga! Si-i un fel de graba-n fiecare zi, e o nerabdare chiar de dimineata, voi in calea verii s-alergati, copii, ea spre voi s-alerge sa va prinda-n brate.