Copilul milostiv

De mic, Niculae a ramas sarac si fara parinti. O cersetoare urata si rea l-a luat sa-l creasca. Baiatul era frumos si cuminte. Ochii lui dulci erau plini de mila si de bunatate.

Baba il pregatea pentru cersit. Copilul trebuia sa fie slab, galben si zdrenturos. O bucata de paine si apa rece era hrana lui. Singurul prieten si tovaras ii era catelul Grivei. Amandoi imparteau orice imbucatura, rogojina de asternut si tolul de invelit.

In seara de Ajunul Craciunului Nicolae a fost trimis cu colinda. Un sac mare ii atara de gat. Era ger si copilul imbracat si incaltat numai in zdrente. Pana la miezul noptii, copilul aduna covrigi, mere, nuci si gologani.

Micutul, ajuns de oboseala si inghetat de frig, se indrepta spre casa. In cale, gasi un batran sarac, cazut in zapada.

Copilul se opri, scoase sacul si se aseza langa batran.

-          Mananci, mosule, covrigi si mere! Mananca ca sa prinzi ceva putere! Ia si gologanii astia! Sa bei un ceai si sa platesti ca sa poti dormi la han! Eu il am pe Grivei, am tol si rogojina; dar dumneata vei muri aici, in zapada.

Si tot indemnand pe batran si tot gandind astfel, i se paru mai cald si un somn dulce il cuprinse. In somn vede pe mosu inviorat, frumos, cu parul alb, barba lunga, multumit si vesel.

-          “Dormi, ticalosule!”, striga cersetoarea.

Baiatul se ridica. Sacul atarna greu de gat. E plin oare cu zapada? Repede il duse baba-n casa. Gasi in el cozonaci, mere, bomboane, si un pumn de bani de aur si argint.

Nu-l mai batu.

In ziua de Craciun, un boier voinic si bogat intra in casa cersetoarei si lua copilul.

-          Nu-mi lua copilul! “E sufletul meu, care ma hraneste!”, striga batrana; dar era prea tarziu.

Din ziua aceea, Niculae a crescut in casa acestui boier cumsecade.

Morala: “Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui!”