Univers de copil

A+ R A-


Croitoraşul cel viteaz de Fraţii Grimm partea I

 

Citiţi “Croitorasul cel viteaz”, un basm de Jacob şi Wilhelm Grimm.


Într-o dimineaţă de vară, un croitoraş şedea plin de voioşie la masa lui de lucru de lângă fereastră. Cosea de zor, iar mâinile lui parcă alergau singure pe ţesătură. Tocmai atunci se întâmplă să treacă pe stradă o ţărancă, strigând cât o ţinea gura:

- Magiun! Magiun bun de vânzare! Magiun! Hai la magiun! Cuvintele femeii îi plăcură croitoraşului şi, scoţându-şi căpăţâna pe fereastră, îi zise:

- Ia vino sus la mine, mătuşică dragă! Presimt c-o să-ţi desfaci repede toată marfa …
Femeia urcă anevoie cele trei etaje, din pricină că avea un coş tare greu. Când ajunse în camera croitoraşului, acesta o puse să-i arate toate oalele cu magiun. Le cercetă cu luare aminte, ca nu cumva să se înşele în vreun fel. Le cântări în mână, pe rând, îşi vârî nasul în fiecare, şi în cele din urmă spuse:

- Da, da, nu-i rău! … Ia cântăreşte-mi, dragă mătuşică, aşa, pe la vreo patru uncii. Adică, ia stai, poate să fie chiar şi un sfert de funt, că doar n-o să sărăcesc din pricina asta! Femeia, care trăsese nădejde că-i un muşteriu bun şi o să-i facă cine ştie ce vânzare, îi cântări cât ceruse, dar plecă îmbufnată şi bombănind.

“Magiunul ăsta cred c-o să-mi priască nu şagă! îşi zise croitoraşul în sinea lui… Ş-o să-mi mai dea şi putere!” Aşa că scoase pâinea din dulap, îşi tăie o felie zdravănă ş-o unse cu magiun din belşug.

“Nu mă ating de ea până nu dau gata vesta!” gândi croitoraşul. Apoi puse felia de pâine cât mai aproape de el, s-o aibă tot timpul în faţa ochilor, şi se apucă să coasă mai departe. De bucuros ce era, făcea împunsături din ce în ce mai repezi. În vremea asta, mirosul cel dulce al magiunului se răspândi în toată odaia şi ajunse la droaia de muşte care moţăiau pe pereţi. Atrase de mirosul plăcut, acestea dădură buzna să se aşeze grămadă pe bucata de pâine.

- Hei, muştelor, da’ cine v-a chemat aici?! strigă înciudat croitoraşul, încercând să alunge oaspeţii nepoftiţi.

Dar muştele, care nu înţelegeau deloc graiul oamenilor, nu se lăsară izgonite, ci tăbărâră puzderie asupra ospăţului. Atunci croitoraşul îşi ieşi din pepeni şi, apucând o basma, începu să lovească fără cruţare în grămada de muşte.

“Păi dacă-i aşa, las pe mine, că vă învăţ eu minte” îşi zise el.

Ridică basmaua, numără şi, ce credeţi: nu mai puţin de şapte muşte zăceau răpuse în faţa lui, cu picioruşele ţepene!

“Da’ ştii că-mi eşti voinic, măi băiete!” se grozăvi croitoraşul, admirându-şi singur vitejia. “O ispravă ca asta se cuvine s-o afle pe dată tot târgul! …” îşi mai zise el. Apoi îşi croi la iuţeală un brâu, îl cusu bine să fie trainic şi brodă pe el, cu litere de-o şchioapă: “Şapte dintr-o lovitură!”

“Da’ ce, parcă târgul ăsta al nostru e de ajuns?” continuă croitoraşul să vorbească cu sine însuşi. “Lumea întreagă s-ar cuveni să-mi ştie isprava, că doar nu e un fleac!” Şi de voios ce era, inima începu să-i tresalte ca o codiţă de purcel …

Se socoti el ce se socoti şi, cum atelierul i se păru neîncăpător pentru o asemenea vitejie, îşi încinse brâul hotărât să-şi încerce norocul în lumea largă. Înainte de-a porni la drum, scotoci prin toată casa, doar-doar de-o afla ceva de-ale gurii, ca să ia cu el. Nu găsi însă decât o bucată de brânză veche, dar se grăbi s-o vâre în buzunar.

Dar nici nu apucă să treacă bine de poartă, că şi zări o păsare care se încurcase într-un tufiş şi se zbătea să iasă de acolo. O scoase dintre ramuri şi o vârî şi pe dânsa în buzunar, alături de bucata de brânză. Apoi o porni voiniceşte la drum. Şi uşurel cum era, nici vorbă să se prindă oboseala de dânsul.

Drumul pe care îl apucase ducea peste un munte. În creştetul lui, croitoraşul dădu peste o namilă de uriaş care privea liniştit în zare. Croitoraşul se apropie de dânsul, fără teamă, şi îi zise:

- Bună ziua, frate! După cum văd, stai aici, la viaţă tihnită şi te mulţumeşti să măsori doar cu ochii lumea! Păi, asta-i treabă pentru un voinic ca tine? Se cade oare să te laşi aşa, în dorul lelii?…

Eu nu mă mulţumesc doar cu atât şi am pornit să colind lumea largă, ca să-mi încerc norocul… N-ai vrea să vii şi tu cu mine?

Uriaşul se întoarse cu dispreţ spre croitoraş şi nu avu decât un singur răspuns:

- Ţi-ai şi găsit cu cine să mă însoţesc! Cu un coate-goale ca tine! …

- Ce-ai spus?! Na, citeşte aici, ca să-ţi dai seama cu cine ai de-a face şi pe urmă să vorbim … se grozăvi croitoraşul nostru şi-şi descheie haina, arătându-i uriaşului brâul.

Uriaşul citi: “Şapte dintr-o lovitură!” şi, crezând că-i vorba de şapte oameni doborâţi de croitoraş dintr-o dată, începu să se uite altfel la fărâma de om ce îi stătea în faţă. Dar în sinea lui tot nu îl crezu în stare de asemenea faptă şi socoti de cuviinţă să-l pună la încercare.

Luă de jos un pietroi şi îl strânse în pumn, până ce începu să picure apa din el.

- Hai, fă şi tu ca mine, de eşti chiar atât de voinic pe cât ştii să te lauzi spui! îl îndemnă uriaşul.

- Numai atât?!… păru să se mire croitoraşul. Păi asta-i o joacă de copil pentru unul ca mine!

Nici nu-şi termină bine vorbele că, vârându-şi mâna-n buzunar, scoase de acolo bucata de brânză şi-o strânse-n pumn până ţâşni tot zerul din ea.

- Acum, ce mai ai de zis? îl înfruntă croitoraşul.

Uriaşul tăcu încurcat, dar parcă tot nu îi venea să creadă că fărâma asta de om era atât de puternică. Şi ca s-o mai încerce încă o dată, ridică un alt pietroi din pulberea drumului şi îl zvârli atât de sus, că abia îl mai puteai zări.

- Ei, piticanie, ia să te văd şi pe tine de ce eşti în stare! … – Straşnică azvârlitură, n-am ce zice, răspunse croitoraşul, dar vezi că, până la urmă, pietroiul pe care l-ai aruncat tot s-a întors pe pământ! … Eu o să zvârl unul care nu are să se mai întoarcă niciodată …

Acestea fiind zise, croitoraşul scoase pasărea din buzunar şi îi dădu drumul în văzduh. Bucuroasă la culme că îşi recăpătase libertatea, pasărea se avântă în înaltul cerului şi nu se mai întoarse.

- Ei, cum îţi plăcu zvârlitura asta, frate?! … Îl cam luă peste picior croitoraşul.

- Ce să zic, văd că la aruncat te pricepi! recunoscu uriaşul. Dar, vorba este: de altele eşti bun? Să cari în spinare o povară mai ca lumea ai putea? Ori te dor şalele? …

Îl duse pe croitoraş la un stejar falnic, care zăcea doborât la pământ, şi-i zise:
- Ia să te văd!
De eşti chiar atât de voinic pe cât spui, ajută-mă să scot copacul asta din pădure!

- Da’ cum să nu, bucuros! răspunse croitoraşul. Hai, treci de ia în spinare tulpina cu partea dinspre rădăcină, iar eu o să duc coroana, că doar crăcile şi frunzişul sunt partea cea mai grea.

Uriaşul îşi săltă tulpina pe umăr, iar croitoraşul odată sări pe-o creangă. Şi cum matahala nu mai putea să-şi întoarcă capul, trebui să care în spate tot copacul. Ba-l mai cără şi pe croitoraş pe deasupra!

Croitoraşul şedea liniştit pe creanga lui şi fluiera plin de voioşie, ca şi când ar fi fost o joacă pentru el să ducă-n spinare asemenea greutate. Uriaşul cără copacul o bucată bună de drum, dar la un moment dat simţi că-l lasă puterile şi zise:

- Opreşte, că nu mai pot! Prea e greu! Trebuie să-l dau jos din spinare, că m-a deşelat …

Croitoraşul sări sprinten de pe creanga şi, apucând trunchiul cu amândouă mâinile, de parcă l-ar fi cărat tot timpul până atunci, începu să-şi râdă de bietul uriaş:

- Poftim, ditamai matahala şi nu e în stare să ducă în spate un fleac de copac ca ăsta!…

Merseră ei ce mai merseră împreună şi se nimeriră să ajungă în faţa unui cireş. Uriaşul apucă numaidecât crengile de sus, încărcate cu cireşe pârguite şi, aplecând trunchiul pomului până în dreptul voinicului nostru, îl îndemnă să îl prindă în mână, ca să poată culege cireşe cât i-o fi voia.

Dar vezi că voinicul nostru era prea slăbuţ ca să poată ţine pomul, şi când uriaşul îl lăsă din mână, cireşul îşi ridică deodată crengile, săltându-l în aer şi pe croitoraş.

Mult nu trecu însă şi se pomeni iar pe pământ, viu şi nevătămat. Va închipuiţi dumneavoastră că acum fu rândul uriaşului să îl ia în zeflemea!

- Cum vine asta, voinicosule, n-ai nici măcar atâta putere să ţii locului nişte crengi atât de subţirele? …

- Ia auzi-l ce vorbeşte! … Păi, putere am câtă pofteşti! … se grăbi croitoraşul să răspundă. Ce, asta ar putea să fie un lucru anevoie pentru unul care a doborât şapte dintr-o lovitură? Da’ vorba e că am sărit peste pom din cu totul altă pricină … Auzi-i prin tufişurile alea nişte vânători care tot slobozeau focuri de puşcă şi am fost curios să văd şi eu ce este. Sări şi tu ca mine, dacă poţi! …

Uriaşul îşi făcu vânt, dar, oricât se căzni, nu fu în stare să sară peste pom, ci rămase agăţat cu picioroarele printre ramuri. Astfel, se întâmplă ca şi de data asta să se arate mai dibaci croitoraşul. Atunci uriaşul încercă altceva:

- De eşti atât de voinic pe cât spui, atunci hai cu mine în peştera uriaşilor, să stai acolo peste noapte.

Croitoraşul se învoi bucuros şi îl urmă. Intrară ei în peşteră şi numai ce dădură cu ochii de o mulţime de uriaşi care stăteau roată în jurul unui foc. Fiecare matahală ţinea în mână câte-o oaie friptă şi se înfrupta din ea. Croitoraşul cătă cu atenţie împrejur şi-şi spuse în sinea lui: “Oricum, aici tot te mişti mai în voie decât în chichineaţa aia de atelier!”

Uriaşul îl duse în dreptul unui pat şi îl îmbie să se culce în el şi să doarmă cât i-o fi voia. Dar vezi că patul ăsta era prea mare pentru croitoraşul nostru, aşa că nu se culcă în el, ca toţi uriaşii, ci se ghemui într-un colţişor. Pe la miezul nopţii, socotind că voinicul doarme dus, uriaşul se sculă fără să facă pic de zgomot şi, apucând un drug mare de fier, izbi în pat cu atâta putere, că îl sfărâmă-n două.

“De-acuş, s-a zis cu lăcusta asta afurisită!” se bucură uriaşul, în sinea lui.

A doua zi, în zori, uriaşii o porniră în pădure şi nici nu îl luară în seamă pe croitoraş. Uitaseră cu totul de dânsul. Când colo, ce să vezi: croitoraşul păşea pe urmele lor, voios nevoie mare. Tare se mai înspăimântară uriaşii atunci când îl văzură şi, temându-se să nu cumva să se înfurie pe ei şi să îi facă pe toţi chisăliţă, o luară la goana de le sfârâiau călcâiele, nu alta.

Croitoraşul îşi văzu de drum spre alte meleaguri şi, drept să vă spun, nasul lui cel ascuţit se dovedi călăuză straşnică! După ce colindă el prin fel şi fel de locuri, într-o zi se întâmplă să ajungă în curtea unui palat mare. Şi cum se simţea tare ostenit, se întinse pe iarbă şi adormi de îndată.

În timp ce dormea, oamenii de pe acolo se adunară în jurul lui, să-l vadă mai de aproape, şi ramaseră cu gura căscată când băgară de seamă că pe brâul cu care era încins flăcăul stătea scris: “Şapte dintr-o lovitură!”

- Vai de zilele noastre, începură ei a se văicări, da’ ce-o fi căutând pe la noi viteazul ăsta, că doar e vreme de pace! Trebuie că e vreo căpetenie de oşti …

Şi oamenii alergară de îndată să-l vestească pe împărat şi îşi dădură cu părerea că un asemenea voinic le-ar fi de mare trebuinţă de s-ar porni vreun război. Şi că, în nici un caz, n-ar trebui să fie lăsat să plece. Împăratul socoti că sfatul norodului e cum nu se poate mai bun şi trimise pe unul din sfetnicii săi de încredere la croitoraş, să stea pe îndelete de vorbă şi să afle de nu cumva acesta se învoieşte să se bage lefegiu în oastea împărăţiei.

Dar cum voinicul nostru încă mai dormea, curteanul aşteptă până ce îl văzu că se trezeşte. Şi în timp ce croitoraşul îşi dezmorţea mădularele şi se freca la ochi, curteanul îi şi spuse despre ce era vorba.

- Păi, pentru asta am şi venit aici! zise croitoraşul. Sunt gata să-mi pun paloşul în slujba împăratului!

Citiţi continuarea poveştii ...

Addthis

Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Poezie de Craciun

Poezie de Craciun

Poezie de Craciun   Va oferim spre lectura poezia „Craciun” scrisa de Ion Steriopol.   Ninge cu fulgi involburati de vant Si ninge Simplu, ca un cantec de la tara, Peste turla de arata, pe gradina mea...

Fluturasul abilitati practice

Fluturasul abilitati practice

Fluturasul – abilitati practice Fluturasii pot fi confectionati din materiale ce gasesc la indemana oricui. Numai hartia glasata si cartonul ar trebui cumparate, caci celelalte materiale se gasesc in orice locuinta....

Orice copil de George Tarnea

Orice copil de George Tarnea

Orice copil de George Ţărnea   Să fii copil e minunat, iar gândindu-ne la copilăria noastră, întotdeauna zâmbim …   Orice copil Autor: George Ţărnea   Orice copil are un nume, Orice copil are o zi, Lumina...

Excesul ponderal si consecinte…

Excesul ponderal si consecinte asupra respiratiei

Excesul ponderal si consecinte asupra respiratiei Functiile respiratorii in obezitate sunt modificate prin mecanisme legate direct de supraponderare si prin mecanisme indirecte asociate unor tulburari hemodinamice. Obezitatea agraveaza starea clinica a...

Varicela sau varsatul de vant

Varicela sau varsatul de vant

Varicela sau varsatul de vant   Ce este varicela? Varicela este o boala infectioasa acuta, contagioasa, produsa de virusul varicelo-zosterian si se manifestata prin eruptie cutanata polimorfa, pruriginoasa, aparuta in valuri. Eruptia apare...