Cruditatile si dintii copilului
Alimentatia moderna, prea rafinata si mult prea saraca in principii nutritive, datorita marilor transformari tehnologice pe care alimentele le sufera in procesele de fabricatie, a condus treptat la o lenevire a masticatiei, la o insuficienta activare a circulatiei din tesuturile care inconjoara dintele.
Aceste neajunsuri au dus si duc neincetat la scaderea rezistentei tesuturilor dentare, la actiunea cariilor, astfel ca, azi, prea putini dintre noi se pot lauda ca nu au plombe pe dintii lor. Ba mai mult, de la varste foarte fragede, pe dintii copiilor incep sa apara carii, care de foarte multe ori sunt trecute cu vederea de catre parinti.
Problema alimentatiei rationale a copilului, precum si problema igienei gurii si a dintilor acestuia raman punctele centrale in lupta contra cariilor dentare. De aceea, consumul de fructe si legume in stare cruda, proaspata exercita o actiune binefacatoare asupra suprafetelor dentare, curatandu-le, stimuland activitatea glandelor salivare, saliva spaland astfel gropitele existente pe suprafetele dentare de masticatie, exercitand un stimul la nivelul tesuturilor moi care inconjoara dintisorii si, ceea ce este extrem de important, stimuland actul masticatiei, dand astfel o mai mare vigoare procesului de faramitare si tocare a alimentelor.
Consumul de fructe si dintii
Fructele crude, prin aportul lor de vitamine, nu trebuie sa lipseasca din hrana zilnica a copilului. O recomandare speciala o facem in favoarea merelor crude. Merele trebuie sa fie consumate cu regularitate, ele realizand o buna spalare a dintilor. Mentionam, in primul rand, efectul stimulator pe care il au merele asupra dintilor. Sa nu uitam efectele benefice si ale altor fructe, precum pere, gutui, mere gutui, prune, caise, piersici sau porumb fiert sau copt, etc.
Sa vedem insa cata importanta are consumul de fructe proaspete ... Efectul marului asupra dintilor este, de exemplu, tot atat de eficient ca si cel obtinut prin folosirea pastei de dinti si a periutei.
Consumul de legume si dintii
Dintre legumele care contin nenumarate principii nutritive, minerale si vitaminice, un prim rol il are morcovul crud. Copiii trebuie obisnuiti, inca de la varste fragede, sa rontaie morcovi. Pe langa cantitatea apreciabila de vitamina A, morcovii au si o buna actiune de curatire a surpafetelor dentare, precum si o actiune stimulativa asupra circulatiei din tesuturile de sustinere dentare. De asemenea, nu trebuie sa uitam efectele benefice ale altor legume, precum ardeii grasi, ridichile, guliile, cotorul de varza, etc.
Consumul de paine si dintii
In privinta painii, este recomandabil sa fie consumata painea integrala, bine coapta, chiar uscata, precum si coaja de paine uscata, crocanta. Miezul de paine, ca si painea prea proaspata, atrag nu numai o lenevire a masticatiei, dar si lipirea de dinti si cerul gurii a particulelor aderente, lipicioase, care ramanand mult timp acolo, mai ales in cazul unei igiene bucale defectuoase, vor fermenta, dezvoltand o flora microbiana favorabila formarii cariilor.
Alimentatia copilului trebuie sa fie una sanatoasa.
Sa nu uitam insa de urmatorul aspect: gustul copilului este cu totul diferit de al adultului. De aceea, nu trebuie sa ne miram daca unui copil nu-i place, spre exemplu, morcovul sau ardeul gras, care pentru mamica inseamna un deliciu. In aceasta privinta, se simte nevoia unei educari atat a copilului, cat si a adultului, respectiva a mamei.
Ai grija si asigura-te ca cel mic primeste din alimente toti nutrientii, vitaminele si mineralele de care are nevoie pentru a creste mare, frumos si sanatos. Ai grija ce dai celui mic sa manance, evita hrana care le afecteaza dintii, care le ataca smaltul, gingiile si le cauzeaza carii.
- 20/01/2014 19:17 - Stocarea celulelor stem o sansa la viata
- 12/04/2013 15:52 - Auzul la copii si nou nascuti
- 09/04/2013 15:47 - Sanatatea copilului de la A la Z
- 04/01/2013 00:30 - Existenta omului si evolutia vietii omului
- 12/10/2012 04:00 - Medicamente periculoase pentru nou nascut sugar si copil mic
- 15/07/2012 04:00 - Ochelari de soare
- 01/05/2012 04:00 - Hainele stramte nu sunt bune pentru sanatate
- 28/04/2012 04:00 - Despre pepenele galben si alimentatia copilului
- 22/07/2011 21:58 - Nutrienti si alimentatie sanatoasa