De ce cad corpurile

De ce cad corpurile? iata o intrebare la care multi dintre noi cred ca stiu raspunsul, iar acesta ar suna cam asa: corpurile cad pentru ca “sunt grele!”. Daca lucrurile stau astfel, ar spune unii, de ce nu cade atunci un avion, care este destul de greu? Vom vedea imediat ca intrebarea de la inceput, la prima vedere atat de simpla incat nici nu ar parea ca trebuie pusa, aduce totusi in discutie fenomene care guverneaza alcatuirea si miscarile intregului univers.

Pornind asadar pe firul timpului spre zorii civilizatiei, constatam ca nu putem stabili exact cand a rasarit intrebrea inscoditoare a omului, dar fara indoiala ca multi invatati au incercat sa-i gaseasca un raspuns. Astronomul Galileo Galilei, cu peste 300 de ani in urma, a studiat fenomenul caderii corpurilor, facand o sumedenie de experiente ingenioase. De la el avem chiar formulele care ne ajuta sa calculam cum se misca corpurile.

Cam in acelasi timp, astronomul Johannes Kepler, combinand o multime de obervatii ale miscarii astrilor pe cer, a elaborat legile de miscare ale planetelor in jurul Soarelui. Dar nici Galilei si nici Kleper nu ne-au aratat de ce cad corpurile, ori de ce planetele se misca asa cum descriu formulele lor si nu altfel.

Nu mult mai tarziu, un alt invatat, Isaac Newton, a facut acest important pas in cunoasterea lumii. Se spune ca totul ar fi pornit de la … un mar! Multi au vazut, desifur, in zilele insorite de toamna, cum de pe crengile leganate de vant ale unui mar incarcat de fructe se desprinde si cade jos un mar rumen si parfumat. Legenda spune ca Newton, vazand cum cade acel mar, a avut o idee geniala: a inteles ca aceeasi cauza care face sa cada marul din pom este cea care tine … Luna pe orbita sa in jurul Pamantului. Cu alte cuvinte, Pamantul atrage atat marul, cat si Luna. Iar de aici pana la scara intregului Univers nu a fost decat un pas … astronomic, pe care Newton l-a facut prin enuntarea celebrei legi a atractiei universale.

Forta despre care vorbim poarta numele de atractie gravitationala si observatiile astronomice arata ca ea exista si actioneaza in intregul Univers. Dar nu numai corpurile astronomice asculta de legea gravitatiei, ci si cele microscopice: atat minuscului electron, cat si o stea uriasa, exercita o forta de atractie gravitationala, dar la randul lor, sunt supuse atractiei altor corpuri din jur.

Vom intelege mai bine ce inseamna faptul ca un corp atrage si la randul lui poate fi atras daca revenim la exemplul cu marul care cade din pom: putem spune atat ca marul cade fiind atras de Pamant, cat si faptul aparent senzational – ca Pamantul “cade” fiind atras spre mar! din punct de vedere stiintific este exact, practic insa, daca marul cade pe o distanta de cativa metri, “caderea” Pamantului spre mar este mult mai mica chiar decat dimensiunile unui atom, deci nici nu poate fi luata in seama.

De ce nu cade Luna asa cum cade marul? Iata de ce: pe cand asupra marului actioneaza doar forta de atractie a Pamantului, asupra Lunii mai actioneaza o forta care se opune caderii ei spre Pamant: este sa-numita forta centrifuga, care apare numai datorita rotatiei ei in jurul Pamantului si pa care o puteti simti daca rotiti o greutate legata la capatul unei sfori. Deci, daca Luna s-ar opri din rotirea ei, ar cadea pe Pamant … ca un mar. Din fericire, nu exista vreo cauza in stare sa opreasca Luna din mers, asa ca astrul noptii va mai lumina multa vreme cerul instelat, poleind peisajul cu razele sale de argint.