Univers de copil

De ce vedem altfel?

Intr-adevar, de ce, daca vom inchide un ochi, iar cu celalalt vom privi drept inainte, indepartand treptat din campul vizual, de pilda, un deget, el va disparea brusc la un moment dat? “Se cunoaste – spune R. Feinmann – deocamdata un singur caz cand din acest efect s-a tras un folos real”.

Un naturalist l-a invatat pe unul din regii Frantei “sa taie” in acest mod capetele unor ministri care devenisera prea politicosi la obositoarele sedinte. Naturalistul a devenit astfel favoritul regelui. Examinand ceva, se stie ca ochii nostri se rotesc mereu. Daca ei s-ar opri macar pentru o clipa, am inceta sa mai vedem.

Totul se datoreste petei albe, cum se numeste locul din retina ochiului nostru in care toate fibrele nervului optic se aduna in fascicului ce se indrepata spre creier. Intrucat numarul fibrelor este de un milion, fasciculul format are o grosime apreciabila de 4 mm² in sectiune. Aici retina nu simte lumina, din care cauza imaginile ajunse pe pata oarba dispar din campul vizual.

Pe retina mai exista o pata binecunoscuta, pata galbena, unde, dimpotriva, se inregistreaza cea mai buna vizibilitate. Pata galbena este tapata in intregime cu celule cu conuri si, cu cat ne departam de ea, cu atat creste numarul bastonaselor. Prin urmare, in centrul campului vizual noi vedem cu ajutorul conurilor, iar despre cele petrecute la marginile campului vizual ne informeaza mai ales bastonasele. Intrucat bastonasele sunt de un milion de ori mai sensibile la lumina scazuta decat conurile, rezulta ca in intuneric noi vedem mai bine cu coada ochiului decat privind inainte. Cu coada ochiului se realizeaza un fel de recunoastere, intrucat orice obiect ajuns lateral in campul vizual este adevarat mai intai in celulele marginale ale retinei. Abia ulterior, atintindu-ne privirea asupra lor, il examinam si il analizam detaliat prin intermediul conurilor petei galbene.

Intrucat bastonasele ne diferentiaza culorile (aceasta operatie revine conurilor), la marginea campului vizual de unde razele cad pe zona periferica a retinei, prevazuta numai cu bastonase, chiar cele mai stralucuitoare obiecte apar cenusii. Din aceasta cauza, in amurg lumea inconjuratoare isi pierde pentru noi culorile sale stralucitoare: cand intensitatea luminii este redusa, vedem numai cu ajutorul bastonaselor, dar ele prezinta creierului doar “filme” alb-negru.

Tot din aceasta cauza, toate obiectele slab luminate ni se par cenusii, fara culoare. Chiar multe lumi stelare incandescente apar cenusii, la telescop, ca o ceata pe mlastina in zori de zi. Aceasta pentru ca lumina lor, parcurgand miliarde de ani pana se ajunge la noi, isi pierde pe drum atata energie, incat conurile ochiului nu-i poate defini culoarea. Ea exista insa! Recent astronomii americani au obtinut fotografii color ale nebuloaselor Inerala si Craboiba: prima este uimitor de albastra, cu aureola stralucitoare de culoare rosie, iar a doua este de un albastru-deschis, cu desen marmorat de culoare portocalie.

Bastonasele retinei sunt mai sensibile la razele albastre ale spectrului decat conurile, dar, in schimb, nu disting deloc culoarea rosie, care apare neagra. Astfel se realizeaza efectul Purkinje: in amurg, albastrul pare mai viu decar rosul, iar ziua, pe lumina multa, culoarea rosie este incontestabil mai vine decat cea albastra.

Se presupune ca noi distingem astfel culorile (si albastrul, si rosul  si oricare alta culoare): exista trei tipuri de conuri si fiecare reactioneaza la oscilatii electromagnetice de anumita frecventa. Altfel vorbind, unele conuri absorb cu precadere razele rosi, altele pe cele verzi, iar a treia categorie razele albastre. Din aceasta cauza, cand lumina vine in contact cu ochiul, creierul cerceteaza si interpreteaza diferitele informatii venite de la conuri si hotaraste ce culoare au razele pe care le vede ochiul.

Reprezentarea tuturor celorlalte culori in care este atat de bogata natura ajunge inconstiinta noastra datorita excitarii simultane a mai multor tipuri de conuri. De pilda, cand vedem culoarea galbena, nseamna ca atat conurile verzi, cat si cele rosii trimit spre creier semnale concomitente si de frecventa egala. Daca omul n-a mostenit genele de care depinde dezvoltarea in retina a conurilor rosii, verzi si albastre, el va fi daltonist. Aproximativ 8% dintre barbati si 0.5% dintre femei sunt inzestrate de la natura cu deficiente ale vazului colorat. Lumea inconjuratoare este pentru ei total sau partial lipsita de culoare.

Ei vad lumea asa cum apare ea ochilor unui caine: se presupune ca numeroase animale (nu si maimutele) nu disting culorile. Alte animale insa (pesti, pasari, reptile, insecte) disting admirabil culorile. E drept ca la multe insecte spectrul vizibil, in comparatie cu al nostru, este deplasat putin spre “dreapta”, in zona ultravioletului. Albina, de pilda, vede lumea galben-verde-albastru-violeta. Nu are idee de rosu. De ce atunci se asaza pe trandafiri sau maci rosii? Pentru ca multe nuante de rosu (nu toate insa) reflecta razele ultraviolete, la care ochiul albinelor este deosebit de sensibil. Ce culoare au aceste raze nu stim, deoarece nu le putem vedea niciodata. Ochiul nostru este orb din nastere fata de ele. Numai anumite dispozitive demonstreaza ca razele ultraviolete exista intr-adevar.

Pentru albine, nici florile albe nu sunt albe. De ce? Pentru ca ele nu reflecta in egala masura razele ultraviolete: unele mai mult, altele mai putin, rezulta ca albul apare albinelor colorat. Ce culoare are insa nu stim.