Drama si melodrama

Vorbim despre un gen de poezie dramatica ce tine mijlocul intre tragedie si comedie. Acestui gen i se da numele de drama, dar a trecut in cursul timpului prin mai multe faze.

La greci gasim drama satirica, in care un subiect serios si de aceeasi categorie cu subiectele tragediilor este tractat in mod comic prin intervenirea in actiune a satirilor, personaje mitologice ce faceau parte din cortegiul lui Dionisos. Ne-a ramas o singura lucrare de acest gen: “Ciclopul” lui Euripide. Aceasta ne reprezinta episodul lui Polythem, care a mancat pe o parte din tovarasii lui Odiseu si caruia apoi Odiseu i-a scos ochiul.

Tot la greci si de aici la romani gasim o alta specie numita tragi-comedie. Despre acest fel de lucrari Seneca spune: “Habent aliquid severitatis et sunt inter tragoedias et comoedias mediae.” (Au oarecare seriozitate si tin mijlocul intre tragedii si comedii.). Ca exemplu avem “Amphitruo” de Plaut, precedata de un prolog, in care Mercur zice intre altele: “Faciam ut commista si Tragicomedia.” (Voi face sa fie o tragi-comedie amestecata.)

Aici apar zei si regi, ca in tragediile grecesti, dar intalnim si figura comica a lui Sosiu, care vine acasa de la razboi si afla la poarta pe Mercur avand chiar figura sa. De aici, o scena d o putere comica extraordinara.

Sub numele de tragedie burgheza (tragedie bourgeoie sau comedie larmoyante) s-a produs in Franta prin secolul XVIII o specie de poezie dramatica in care se combina elementul comic cu cel tragic. Cu deosebire La Chaussee a raspandit acest gen. aceasta inovatie a intalnit multe critici. Voltaire, care mai intai a scris opere de acest fel, mai tarziu a indreptat asupra lor verva lui satirica. Asa, el zice:

“Souvent je baile au tragique bourgeois,

Aux vains efforts d’un auteur amphibie,

Qui defigure et qui brave a la fois

Dans son jargon Melpomene et Thalie.”

Diderot cautat sa formuleze teoria genului, explicand opera sa “Le Pere de famille” si a zis ca a voit sa compuna od rama care sa tina mijlocul intre cele doua genuri, servindu-se de mijloacele amandorura.

S-a mai distins in acest gen si Beaumarchais.

Drama romantica, reprezentata prin piesele lui Shakespeare si prin ale lui Victor Hugo, cum si prin mare parte a teatrului spaniol, porneste de la ideea ca teatrul trebuie sa infatiseze realitatea si in realitate niciodata elementul comic nu e perfect separat de cel tragic. In “Le Roi s’amuse” este o parte tragica: moartea fetei, durerea tatalui, etc., dar intreaga viata de la curte, infatisarea lui Triboulet, etc. sunt comice. In “Hamlet” fondul e tragic, sfarsitul de asemenea, precum si cele mai multe peripetii. Dar intalnim figura comica a lui Polonius.

Melodrama, dupa etimologie, este o drama insotita de muzica. Se obisnuia intr-adevar, odinioara, ca in timpul reprezentarii unora dintre piese, orchestra sa cante incet si prin aceasta a dea si dictiuni actorilor un accent plangator. Azi insa partea muzicala a disparut si ramas acest nume pentru piesele a caror actiune este serioasa, complicata prin incurcaturi felurite si exagerate, combinate cu maiestrie de poet ca sa-i lase socoteala si care se termina cu invingerea viciului de catre virtute. Asemenea piese, care tin incordata atentia specatorilor, mai ales a oamenilor care nu cauta multa analia si a copiilor, au un deosebit succes la teatrele de mahala din Paris (exemplu: “Les deux Grosses”, tradusa romaneste sub titlul “Copiii parasiti”).