Excursia pe Valea Cerbului

Va oferim spre lectura povestirea “Excursie pe Valea Cerbului” scrisa de Vasile Baran.

Andrei isi avea camera lui in care adesea se trezea gandindu-se asupra lucrurilor din jur. Astfel o si vedea legata de celelalte, formand la un loc casa care-si intindea parca maini nevazute, in marginea strazii, spre altele si altele, dand nastere, dimpreuna cu fabricile si magazinele, unui intreg oras. Acest oras natal era asezat pe malul uui rau cu nume de cerb, i se spunea chiar Raul Cerbului si nu o data Andrei si-a propus sa mearga sa-i cunoasca izvorul. Dorinta i s-a implinit cand scoala la care el trecuse in clasa a doua a organizat, in timpul vacantei mari, o excursie de-a lungul Vaii Cerbului, in sus, pana la izvoare. Cum apare raul? Andrei era interesat pentru intaia oara de un asemenea fenomen, de-atatea ori ii privise apele, cand limpezi si ornate cu valurele, cand latite si tulvurate de topirea zapezilor trecute prin grohotisuri, dar niciodata n-ajunsese sa vada cu ochii lui de unde rasarea. Fiindca, in inchipuirea lui, raul trebuia sa rasara asemenea unui copac. Si asa i s-a si parut. Numai ca imaginea era mult mai stralucitoare. In vreme ce cu greu ai putea sa fii martor atunci cand din ghinda si-ar scoate varful, dintre ierburi, copacelul, raul isi avea locul de izbucnire sub o stanca alburie, ca de marmura, ce se vedea inca de departe. Apa tasnea parca dintr-o urma lasata de crunta lovitura a unei copite de cerb. Pesemne ca de aceea i se si spunea Raul Cerbului. Stanca inalta si sclipitoare fusese atat de puternic izbita, incat se vedea cum crapase, luand chipul unei fantani arteziene. Arcul de apa se ridica cu atata forta, incat cerbul parea sa f sarit acolo de-a dreptul de pe creasta muntelui, dar Andrei nu excludea posibilitatea ca instelatul cerb sa fi fost un fulger, facand norii sa scapere si sa scoata scantei si sa lase cale libera socantelor tunete. Intr-o clipa numai, cum se petrece adesea, liniile de lumina par coarnele rasucite si frante ale cerbului, disparand repede in zvarcolirea norilor grei. Cazand chiar la radacina stancii, traznetul a descatusat izvorul care-si cauta de-atata vreme o iesire. A fost, deci, o intamplare, altminteri cine stie in ce loc ar fi izbucnit. Andrei vazuse prin filme rauri care izvorau intr-o oaza si dupa cateva sarituri ca de camila se pierdeau in nisip ca apoi sa iasa in alta parte, inconjurate de palmierii spadasini, gata oricand sa ocroteasca apa atat se scumpa pe acele meleaguri straine. Raul Cerbului insa nu numai ca nu se pierdea, dar se si incarca mereu de ape noi, sapandu-si repede valea, iar cand iesea dintre munti, imbogatind el insusi peisajul, era deja plin de maretie! Pe toata valea se auzeau sunetele sale si ale muntilor ramasi in urma – paduri si pasari – si Andrei se gandea ca daca ar fi trecut pe-acolo si compozitorul, in mod sigur s-ar fi nascut si simfonia, iar muzica aceasta ar fi putut fi reluata in cele mai departate sali de concert. Raul Cerbului urma apoi sa-si duca apele intr-altul mai mare si celebru, cu numele de Olt, iar Oltul in Dunare si de-acolo in Mare. Andrei n-a ajuns pana la tarm, drumul ar fi fost prea lung, il va parcurge in alta vacanta. A fost totusi, in aceasta vara, o mare la fel de impresionanta, o mare facuta de oameni, la fel de linistita sau la fel de agitata. Numai valurile ii erau galbene si aprinse ca de foc izbucnit din adancuri, poate chiar din cauza adancimii, fiindca, intr-adevar marea aceasta e atat de adanca, incat in apele ei cresc lanturi de munti, acei munti de aur pe care seceratorii aveau sa-i scoata la suprafata, cernandu-i prin sita combinelor si semanand apoi, in locul lor, valuri verzi …

Era Campia Romana, - una dintre marile de grau ale tarii.