Univers de copil

Fabule de Lev Nicolaevici Tolstoi  

Leul şi şoarecele  

Leul adormise. Un şoricel trecu în fugă, peste el. Leul se trezi din somn şi îl prinse pe şoricel. Acesta începu să se roage de dânsul, să-i dea drumul, spunând:

- Dacă ai să mă laşi cu zile, am să-ţi fac şi eu un bine cândva.

Leul începu să râdă, adică cum poate un şoricel să-i facă lui un bine. Totuşi, îl lăsă să plece.

Peste câtăva vreme, nişte vânători îl prinseră pe leu şi îl legară cu funia de un pom. Auzind răgetele leului, şoricelul veni îndată, roase funia şi îi spuse:

- Îţi aminteşti cum ai râs de mine, fiindcă nu credeai că am să-ţi pot face un bine? Acum vezi şi singur, chiar şi de la un şoarece poţi trage uneori folos.

Câinele şi umbra sa

Câinele mergea pe un podeţ de scândură aruncat peste râu, cu o bucată de carne în gură. Văzându-şi chipul oglindit în apă, crezu că-i un alt câine cu altă bucată de carne şi sări asupra-i să i-o ia: chipul amăgitor pieri, dar pieri dusă de valuri şi bucata de carne a câinelui.

Astfel, rămase şi fără carnea ce-o avusese.

Mincinosul

Un flăcău păştea oile şi prinse a striga că văzuse un lup:

- Ajutor, lupul! lupul!

Ţăranii veniră în fugă, dar se dumeriră că fuseseră păcăliţi. Flăcăiaşul mai făcu de două sau de trei ori isprava asta, dar o dată se întâmplă ca lupul să dea cu adevărat iama în oi.

Flăcăiaşul strigă iar:

-Săriţi, săriţi că a dat lupul!

Ţăranii se gândiră că iar vrea să-i păcălească şi nu mai veniră la chemarea lui. Cât despre lup, văzând că nu are de cine să se teamă, sfâşâie toată turma, după plac.

Puii maimuţei

O maimuţă avea doi pui. Pe unul îl iubea, pe celălalt nu. Într-o zi, nişte oameni luară urmele maimuţei. Aceasta înfăşcă puiul îndrăgit şi fugi cu el, lepădându-l pe celălalt. Puiul neiubit de mamă se ascunse în făţişul pădurii, oamenii nu dădură cu ochii de el şi trecură mai departe. Maimuţa sări într-un copac, dar, grăbită cum era, izbi odrasla cu capul de un ciot şi acesta muri. După ce oamenii plecară, maimuţa porni să-şi caute puiul neiubit, dar nu-l mai găsi şi rămase şi fără acesta

Vulturul, cioara şi ciobanul

O turmă de oi paşte pe păşune. Pe neaşteptate, apăru un vultur – se prăvăli din înaltul cerului, înşfăcă în gheare un miel şi îl duse cu dânsul. O cioară văzu întreaga întâmplare şi i se făcu şi ei de o bucăţică de carne proaspătă. Îşi spuse:

- “Nu-i mare scofală. Am să încerc şi eu, ba am să fac treabă mai bună. Vulturul e un prostănac, a luat un mieluţ pirpiriu, pe când eu am să iau berbecul acela gras, de colo.”

Zicând asta, cioara îşi înfipse ghearele în lâna miţoasă a berbecului şi dădu să-l ridice, dar geaba strădanie. Nu mai ştia nici cum să-şi scoată ghearele din lână. Veni ciobanul, i le smulse el din lână, suci gâtul ciorii şi o azvârli cât colo.