Univers de copil

A+ R A-


Fauna maritima a Marii Negre

Fatada maritima – ca de aur topit in preaplinul razelor Soarelui – a litoralului romanesc se intinde pe o lungime de 245 de km intre gura Musura a bratului Chilia si Vama Veche.  Daca pasiti pe plaja, oriunde, se observa cu atentie nisipul si apa linistita a marii, veti intalni numeroase specii de animale caracteristice: crabii de nisip, crevetii de nisip, guvizii de nisip, limbile de mare si calcanii acoperiti pana la ochi in substrat. Pretutindeni abunda moluste specifice: melcii, numiti incoronati sau ochisori, scoici numite japoneze, unghiute multicolore, pieptenii sau masivele Venus de culori variate, plus o puzderie de scoici albe doar cu putin mai mari decat un bob de orez, care albesc nisipul plajelor la nord de Constanta.

Pe fundurile de nisip adanci de 2-15 m traiesc gebii, niste raci cu abdomenul lung, marile rame Arenicola, pestii de noapte (Ophidiuim), bacaliarul, dragonul veninos, uva, boul de mare si calcanasii sau cambulele. Aceste animale se infunda cu usurinta in nisip sau isi modifica culoarea, in functie de locul unde se afla.

Scoicile, crustaceele si viermii servesc drept hrana multor pesti, printre care, indeosebi, puilor de sturioni.

Midiile, scoici pana la 70-80 mm lungime, negre-violacee, traiesc pe fundul de piatra de care se fixeaza cu ajutorul unui smoc de fire chitinoase ca niste peri. Mai vietuiesc aici multimi de crabi, flori de mare, viermi si pesti avand toti adaptari care le permit sa reziste la izbirea puternica a valurilor.

Melcul rapana – cu cochilie mare, solida, de culoare bruna – este un carnivor rapace, care decimeaza bancurile de midii si stridii.

Adaptati special la fundurile de piatra sunt si guvizii – peste zece specii – cu carne alba, ce pot fi lesne prinsi datorita lacomiei lor.

In zona algelor traiesc calutii de mare, acele de mare si crevetii.

Deasupra algelor evolueaza cu eleganta doi “rechini” (elasmobranchii) ai Marii Negre: vulpea de mare, cu trupul puternic turtit dorsoventral si pisica de mare. Ambele specii au un ficat foarte mare, din care pescarii extrag uleiul. Dar singurul rechin adevarat din Marea Neagra este cainele de mare, femelele ajungand pana la lungimea de 1,5 m. Nu e periculos pentru om, insa ataca uneori delfinii.

In zona apelor in care ne facem vara baia de mare intalnim adesea meduzele sub forma unor globuri sau umbrele sticloase. Ele fac parte din cel mai vast domeniu de viata al marii – planctonul, adica o asociatie de animale ce plutesc mai mult sau mai putin pasiv in apa marii. In afara de meduze (ce formeaza cei mai mari reprezentanti ai planctonului), in aceasta asociatie mai intra Sagita, mici animale transparente, lungi de circa 10 mm, Oikopleura-Apendicularii, cateva zeci de Cyclopi si Cladocere, plus miliarde de Nectiluca ce dau fosforescenta marii.

In zona litoralului nostru vietuiesc si trei specii de delfini al caror “joc” poate fi observat cu usurinta din ambarcatii. Una dintre aceste manifere este mai mica si are botul scurt, in timp ce celelalte doua ating pana la 2 m lungime si greutatea de peste 70 kg. Fiind mamifere de apa, delfinii respira aer atmosferic, dar pot ramane sub apa pana la o ora.

O specie pe care de disparitie este foca Marii Negre, animal de apa calda, mediteraneo-lusitanica.

O caracteristica a Marii Negre este ca sub adancimea de 200 m viata animala inceteaza din cauza imbacsirii cu hidrogen sulfurat. Mai jos ea continua numai cu bacterii, chiar si pana la adancimea maxima de 2.240 m.

Multe din vietuitoarele amintite aici pot fi vazute, evoluand in bune conditii, prin ferestrele albastre ale Acvariului din Constanta, care poseda, intre altele, o bogata colectie de sturioni adapostita intr-un bazin de mare capacitate si peste 130 specii marine si din Delta Dunarii.


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Limitele continentale ale Euro…

Limitele continentale ale Europei

Limitele continentale ale Europei Cele mai indepartate locuri ale Europei la est, vest, nord sau sud – acolo unde incep pamanturile asiatice sau acolo unde apele marilor si oceanelor scalda ultimele...

Versuri despre zapada si maret…

Versuri despre zapada si maretia muntilor

Versuri despre zapada si maretia muntilor   Iata cateva versuri extrem de profunde despre zapada si maretia muntilor, scrise de Al. Cerna-Radulescu. La final, veti gasi si morala si invatatura acestei poezii....

Mesopotamia al doilea centru a…

Mesopotamia al doilea centru al civilizatiei orientale

Mesopotamia - al doilea centru al civilizatiei orientale Daca am putea sa ne urcam in varful celei mai inalte piramide si sa sarutam zarea cu ochi de soim, am zari...

Ceasul desteptator

Ceasul desteptator

Ceasul desteptator Va oferim spre lectura povestea “Desteptatorul” scrisa de Anca Marinescu. Ilustratia apartine lui Pompiliu Dumitrescu. Pentru prima data, Horia a ramas singur in casa. Nerabdator si...

Sablon frunza toamna de colora…

Sablon frunza toamna de colorat si decupat

Sablon frunza toamna de colorat si decupat   Haideti sa ne bucuram de toamna, de magia ei, de dansul minunat al frunzelor multicolore. Impreuna cu copilul dumnevoastra puteti sa realizati un decor...