Furtuna - povestire de Eugen Jianu

Va oferim spre lectura povestirea “Furtuna” scrisa de Eugen Jianu.

Se intampla uneori ca dintr-o data zarea sa se intunece. Soarele se piteste undeva prin inaltimi, lumina se-nvineteste, iar cerul se acopera de nori care, asemenea unor bivoli, isi involbureaza fruntile. Plopul nostru amarnic isi clatina crestetul incat zici ca acusi - acusi are sa se franga. Prind sa cada si stropi mari si grei de ploaie. In asemenea ceasuri, toate florile parca se strang in sine, iar pasarile pleaca pe unde pot catre adaposturi. Cei doi gugustiuci care si-au facut cuibul in plopul din curte se aduna la cuibul lor si desfacandu-si aripile cauta sa-si acopere puisorii, ferindu-i de zbiceala ploii.

Cand, dupa o asemenea furtuna, am iesit din casa, pe jos, ce-i drept, am gasit frunze si crengute smulse, dar plopul biruise furtuna. Langa zidul casei am dat peste cuibul gugustiucilor. Il doborase vantul. Il juru-i zburau zbuciumandu-se cele doua pasari, isi inganau cu un fel de spaima si de rugaminte numele: gu-gu-stiuc, gu-gu-stiuc!
Am inteles: in cuibul cazut se aflau doi puisori. Erau golasi si intruna cascau pliscutele cerand parca ajutor. Mi-am dat seama ca daca s-ar fi intamplat sa treaca pe acolo Miaulici, cotoiul vecinilor, pe data i-ar fi inhatat. Si ce s-ar fi lins pe mustati!

Am alergat inapoi acasa. Bunicul, caruia i-am povestit toata intamplarea, mi-a dat un cosulet din cele de paine si am pus cuibul gugustiucilor intr-insul. Apoi l-am atarnat de streasina balconului.

Ma credeti ca nu dupa multa vreme cei doi gugustiuci au venit la cosuletul meu? S-au uitat lung-lung la el, l-au incercat pe rand, s-au asezat amandoi alaturi si-au ras: hi-hi-hi! Toate s-au terminat cu bine. Au ramas acolo si in cosuletul acela si-au crescut puisorii pana ce acestia au invatat sa zboare. Aveam acum patru gugustiuci!