Ingerul mortii

Va oferim spre lectura legenda “Ingerul mortii”. E vorba despre o legenda de-a neamurilor, scrisa de George Cosbuc.

In cartile sfinte ale egiptenilor este o poveste, pe care evreii cei vechi au citit-o si si-au insemnat-o in cartile neamului lor.

Regele Solomon, inteleptul, avea un sfetnic batran, intrecut cu varsta. Intr-o zi, cand a stat Solomon de vorba cu ingerul motii, intr-un iatac al palatului, a intrat fara de veste sfetnicul in odaie. Cand l-a vazut ingerul mortii, s-a uitat lung la el, s-a uitat cu mirare, a dat din cap si s-a facut nevazut. Sfetnicul s-a speriat si a zis catre Solomon: “Rege! Mi-e draga viata si n-as vrea sa mor. N-ai vazut cum s-a uitat cu mirare la mine ingerul mortii? E se mira ca eu sunt asa de batran si tot mai traiesc. O sa se intoarca sa ma ia!”

Solomon a ras, dar sfetnicul a cazut in genunchi. “Marite rege! Eu te-am slujit cu credinta optzeci de ani si nu te-am rugat de nimic! Te rog acum, fa-mi un bine! Lasa-ma sa aleg dintre caii tai din grajd pe cel mai iute si mai alergator, ca sa fug de-aici. Sa fug departe, departe, ca sa nu ma afle ingerul mortii cand va veni sa ma duca.”

Si a zis Solomon: “Alege-ti calul, dupa plac. Dar eu gandesc, ca oriunde vei fugi, tot nu vei scapa de moarte!”

Pe cel mai iute cal, dintre cati ii avea regele, sfetnicul a plecat din oras si a fugit spre pustie. Era dimineata, cand a plecat. A trecut peste dealuri si vai, peste rauri si campii si la amiaza era la marginea pustiuui cel fara de hotare. Si ardea soarele ca un cuptor aprins prin pustiu si sfetnicul fugea inainte. Nu era pom cu umbra, cu era izvor cu apa, nu era om, nu era pe-acolo urma de vietate prin nisip, nici pasare prin aer. Numai cer si pamant, si sfetnicul fugea inainte. In urma, spre seara, el a gasit o stanca in mijlocul pustiului si a stat acolo sa se odihneasca. Atata drum a facut, incat parea ca a ajuns la marginea pamantului. Si nu se auzea nici un sunet in aer, caci poate de cand era pustiul nimeni nu mai umblase pe acolo. Si era singur el cu calul.

Si stand asa sub stanca, el si-a ridicat ochii in sus si a incremenit. Pe crestetul stancii statea ingerul mortii in haine albe si cu aripile intinse. Si era mirat si ingerul si parca nu-i venea sa creada ca vede pe sfetnic acolo.

“Minunate sunt caile Domnului!”, raspunde ingerul. Dumnezeu mi-a spus asta dimineata ca te asptet pe tine aici pe vremea asta. Si cand te-am vazut asta dimineata la palat, m-am mirat de porunca Domnului. Te-am vazut de batran si de slab, si stiam ca drumul pana aici e asa de departe, incat nu stiam cum va fi cu putinta ca tu sa fii aici pe vremea asta! Si ma mir si-acum, ca esti aici!”

Si a zis sfetnicul murind: “Daca ramaneam acasa, degeaba m-ai fi asteptat aici! Eu singur, am alergat la moarte … Minunate si nepatrunse de oameni sunt caile tale, Doamne!”