Inteligenta este sau nu ereditara?

Este sau nu ereditara inteligenta? Este rezultatul educatiei si influentelor mediului? Iata doua intrebari asupra carora oamenii de stiinta nu s-au pus de acord. Daca inteligenta s-ar mosteni, geniile ar avea descendenti supradotati. Daca educatia are un rol preponderent ar ajunge cateva conditii pentru potentarea inteligentei. Sau poate ca inteligenta e un « cocktail » al celor doua elemente!

Raspunsul este dificil de oferit. Pedagogii si geneticienii nu ofera date precise. Un studiu documentar alcatuit de Evelyne Laurent si Martina Read incearca unele deslusiri.

Inteligent ca tata

Toti ar dori ca inteligenta sa fie ereditara in gluma spus, chiar si cei care n-o au. Fiecare ar vrea ca fata sau feciorul sa le semene, fiindca fiecare se considera inteligent si ar dori ca « urmasul » sa fie bun la invatatura si – cu putin noroc – sa aiba succesul in buzunar pentru viitor.

Lucrurile nu sunt insa atat de simple. Multi oameni de stiinta afirma, pe baza unor probe, ca inteligenta depinde de ingrijorarea, stimulentele si educatia pe care un individ le primeste.

Balanta in favoarea ideii inteligentei ereditare a inceput sa incline in epoca victoriana cand Ch. Darwin, cu lucrarea sa Originea speciilor, i-a convins pe burghezi in epoca ascendentei capitalismului ca doar « cei mai buni supravietuiesc in aspra lupta pentru existenta ». Varul lui Darwin, Francis Galton, a emis chiar teorii intr-o carte intitulata Geniul ereditar. Galton afirma ca daca spiritul este legat de trup, capacitatea menatala asre si ea aceeasi legatura si se mosteneste odata cu caracterele fizice. Exemplele pe care le aduce in sprijinul afirmatiei sale sunt succesivele generatii ale familiilor Bach si Mozart. El face arborii genealogici ai unor familii celebre, bogate in personalitati eminente. Numai ca genealogia nu e suficienta pentru a convinge.

De cealalta parte se situa etnologul Jehan Vellard, care explorase in perioada interbelica o regiune din Paraguay, ramasa in totala salbaticie, in care indigenii traiau la un nivel de civilizatie de un primitivism absolut. Vellard lua cu sine un copil de 2 ani, o fetita abandonata, si o tinu in preajma-i, dandu-i o educatie adecvata. Mica paraguayana se adapta perfect noului mediu. La varsta de 10 ani vorbea bine franceza si portugheza, iar mai tarziu a devenit o valoroasa colaboratoare a tatalui ei adoptiv. Inteligenta i-a inflorit prin conditiile de viata oferite.

Intorcandu-ne la genealogiile lui Galton, trebuie sa remarcam ca in silogismele sale el omite complet conditiile exceptionale ale copiilor din familiile dotate de care vorbeste, de personalitatile cu care au fost in contact zilnic, de diagolurile ca niste jerbe de artificii la care au asistat si care, neindoielnic, si-au avut partea de contributie.

Valoarea testului de inteligenta

Cercetarile si concluziile lui Mendel, blajinul papa cultivator de mazare, asupra ereditatii (formulate in 1865), fusesera o vreme date uitarii. In ultimele decenii insa cercetarile relative la capacitatea mentala au capatat un nou impuls. A fost pus la punct chiar un procedeu de masurare (prin teste) a I.Q.-ului: coeficientul de inteligenta. Incercarea in acest test a devenit absoluta, ca si increderea in capacitatea « de ameliorare » a speciei umane. Ideea a produs si fatete monstruoase, daca n-ar fi sa ne gandim decat la « ameliorarea rasei » asa cum era inteleasa in Germania lui Hitler: ideea sterilizarii unor oameni lipsiti de inteligenta, a unor handicapati mentali pentru a impiedica « multiplicarea » lor. Intr-o vreme, urmarile unor asemena conceptii vizand inferioritatea au prins si s-au manifestat si in S.U.A. Pe un alt plan. S-a constatat dupa media rezultatelor unor masuratori de I.Q. ca negrii sunt mai putin inteligenti decat albii. Dar iarasi n-au fost luate in consideratie conditiile de mediu: cu totul altele sunt cele in care cresc copiii negri, fata de cele in care se dezvolta cei albi. Oamenii de stiinta au respins, ca atare, un asemenea exemplu, ca fiind fara argument.

O alta greseala au facut cei care aplicau masuratori de I.Q. in Noua Guinee. Testele earu concepute dupa parametrii societatii occidentale industrializate, referindu-se la capacitatea logica a oamenilor dintr-un astfel de mediu. Ce efect puteau avea asemenea « masuratori » asupra unor vanatori dintr-o zona salbatica, a caror supravietuire depinde de abilitatea fizica, de instinctul cvasianimal, foarte dezvoltat, prin care pot distringe si preveni un pericol? Asadar n-are niciun rost sa masori inteligenta unor asemenea oamnei cu un test alcatuit intr-u alt mediu. Cei din Europa s-ar dovedi si ei inapti daca ar fi supusi unor probe specifice vanatorilor din Noua Guinee …

Ce se intampla daca gemenii nu cresc impreuna?

Nu numai indivizi, clasa sau grupuri sociale au fost studiate sub acest raport. Gemenii monozigoti (nascuti din acelasi ovul) au fost si ei studiati. In cazul lor este evident ca patrimoniul genetic este identic. Asadar, daca este adevarat ca educatia si mediul modifica inteligenta, este suficient sa constatam ce se intampla cu doi gemeni monozigoti in cazul cand sunt separati si pusi sa traiasca in doua medii diferite. Prima incercare de acest fel a fost facuta in 1937, in S.U.A., cu 19 perechi de gemeni, o a doua in 1962 cu 40 de perechi si apoi celebrul studiu al lui Burt cu 53 de perechi. Burt este considerat o autoritate in materie si rezultatele cerecetarilor lui tindeau sa confirme ca inteligenta este ereditara. Dar observatii minutioase au aratat ca astfel de studii nu pot fi concludente. Pentru ca separarea lor n-a insemnat « alte lumi », ci « aceeasi lume ». De pilda, prin moartea mamei unul din copii a ramas la tatal altul a fost luat de un unchi. Traiau insa in acelasi oras si urmau aceeasi scoala. Traiau insa in acelasi oras si urmau aceeasi scoala. Mediul era, asadar, identic si separarea doar formala.

Mai interesante au fost adoptarile. In 1948 in S.U.A. au fost analizate cazurile a o suta de copii saraci adoptati de familii cu bunastare. S-a constatat, dupa cativa ani, existenta unui raport intre nivelul intelectual al mamei adevarate si al copilului adoptat. Ceea ce ar fi in favoarea ereditatii. Dar rezultatele, evident superioare, ale copilului adoptat fata de cele ale familiei de origine pledeaza pentru prevalenta mediului si a educatiei asupra ereditatii in materie de inteligenta.

Care sunt mai buni la invatatura: copiii adoptivi sau cei naturali?

O asemenea cercetare a facut Michel Schiff, in Franta, pe 32 de copii ai unor parinti de nivel cultural foarte scazut, adoptati de familii bine situate si educate. Rezultatul : copiii adoptivi au avut aceiasi parametri la testul I.Q. si aceleasi succese la invatatura ca si copiii naturali ai familiei care i-a adoptat. Nivelul intelectual al adoptivilor s-a vadit insa mult superior fata de al fratilor si surorilor lor ramasi in familiile de origine.

Concluzia pare ca se impune de la sine. Totusi, astazi inca oamenii de stiinta nu s-au pus de acord asupra faptului daca in materie de inteligenta prevaleaza bagajul ereditar sau mediul si educatia.

Multi oameni de stiinta sunt de parere ca intrebarea e falsa sau incorect usa. Nu se pot trage concluzii viabile, cu caracter exclusiv, intr-o chestiune atat de delicata si subtila ca dotarea mentala. Ei cred ca inteligenta este fructul interactiunii unor diverse elemente, si creste in raport cu « antrenamentul ». A mai fost pusa in evidenta si o consideratie de ordin biologic. Genele – particulele organice responsabile cu transmiterea caracterelor ereditare – sunt inferioare numeric celulelor sistemului nervos si posibilitatilor lor de conexiune, adica sunt inferioare « bazei fizice » a inteligentei. Si s-a nascut atunci intrebarea: cum e posibil ca genele sa poata determina integral un asemenea complex? Nimeni n-a raspuns.

Fapt este ca in actualul ei studiu stiinta nu poate spune prea multe despre bazele ereditare ale inteligentei. Nu exista inca date sigure pentru a putea afrima ca ereditatea conditioneaza, integral sau partial, valoarea intelectului, fie ca e vorba de rasa, grup social sau individ.