La Visegrad dupa Vlad Tepes

La Visegrad, dupa ... Vlad Tepes

la visegrad dupa vlad tepes La mai putin de o ora de mers cu masina, de la Budapesta ajungem la Visegrad. Am fi putut ajunge si pe Dunare.

Verde potopitor al padurilor, flori, vile, palate, "de buzunar" si sus, pe "munte" (nu e un lac marea Ungariei?) de fapt pe varful unei stanci "rasipurile" unei cetati. A zidit-o Mateias Corvin astupand cu mortar gurile unei mine de fier, romane. O mica efigie infatisand o ispititoare zeitate silvestra a fost dezgropata (230 de ani i.e.n.!) si incastrata la vedere, pe un hotel cu antice mijloace de reclama.

Bogat in ape, palatul oferea amatorilor de baie, vinul uriaselor budane uitate in beciuri. (Noi insine ne-am spalat buzele de praful alb al amintirii golind cateva pocale cu vin de Szentendre, prietenos si tandru, care pocale le inchipuiam plasmuite din lutul adapostind candva vinovata carne a nu stiu carei domnite. Ori jupanite. Ori ...)

Tot la Mateias ii datoreaza Visegrad-ul uriasul palat de vara construit (pe cand era resedinta regala) in secolul XIV. Se pare ca intrecea in grandoare si frumusete toate palatele europene ale timpului si ca avea la terminarea lui tot atatea incaperi cate zile are anul. Ansamblul era astfel conceput incat, pornit dintre livezile de sub fort se alcatuia pe parcurs, "alunecand" pe terase pana la Dunare etaland un gust pentru desfatare ce l-ar fi facut invidios pe un Tiberius, la Capri (Caprea), gust tradus prin zeci de saloane de bal, curti mozaicate in care susura apa izvoarelor adusa pe jgheaburi de marmura si porfir, iatacuri "ferite", loggii strajuite de statui, fantani cu misterioase mestesuguri.

Dar nu pentru palatul splendorilor sunt eu aici. Vremea a fost cruda cu el. Distrus cu salbaticie el a fiintat cateva secole numai in cronici. A fost dezvelit din pamant si uitare, intamplator, dupa Pompei.

Nu, eu sunt aici pentru Vlad.

Vlad Tepes.

Fiindca la Visegrad a fost inmormantat de viu ani grei .. opt? Doisprezece? – marele voievod roman prins cam prin inselaciune de marele voievod al Ungariei, Mateias Corvin, roman si ei dar nu, nu in tainele palatului ci sus, in fortul trudnic zidit – piatra carata cu spinarea p intr-o chilie cum numai in iard s-ar mai afla, zebrelita cu drugi si inchisa cu lacate cat piosca. De aici va fi privit Vlad curgerea Dunarii gandind la ai lui, rosturile din care tradarea de frate l-a scos, dar inca semetind gandul de a se intoarce pe tronul pierdut. Cum s-a si intamplat de altfel numai ca a doua domnie i-a fost scurtata si tot tradarea l-a dat mortii pe cel ce-si asigurase respectul infricosat al lumii otomane ca si al Europei. Dragonul din stema lui Vlad (de unde confuzia dragon - dracu) a fost vremelnic invins de corbul cu inel de aur in plisc. Ce durere! Aceste doua semne poate ca ar fi putut, impreuna, sa infranga fala otomana si sa intarzie, daca nu s-o faca imposibila, intemeierea pasalacului in tara ungureasca.