Univers de copil

Lastunul mesagerul primaverii

"Un demon de energie si de viteza sta in acest scop negru" - scria Jacques Delamain in celebrele sale "Portrete ale pasarilor" descriind lastunul. Confundata adesea cu randunelele, aceasta pasare, care umple vazduhul cu sunetele sale stridente si cu zborurile sale frenetice, este unul din ce mai fideli locuitori al oraselor noastre. Oricat de preocupati si aferati am fi, fara sa vrem, ne inaltam privirea pentru a admira silueta svelta si gratioasa a primului lastun revenit din Africa la sfarsitul lunii aprilie.

Aproape tot timpul in zbor

La cea mai mare inaltime, lastunii sunt calmi. Ei se rotesc linistiti, alunecand gratios pe albastrul cerului. Dar daca una din aceste pasari se izbeste de un obstacol si cade pe pamant, este o tragedie, pentru ca naufragiatul nu mai poate sa-si reia singur zborul. Se pare ca ii lipseste "vidul" necesar lansarii. Daca salvatorul sau se gaseste insa pe o terasa, tine lastunul in palma si il proiecteaza energic in aer, dupa cateva batai de aripi, pasarea va putea sa-si reia zborul.

O alta ciudatenie ce frapeaza pe cel ce priveste cu atentie lumea pasarilor este pozitia celor patru degete ale fragilelor picioare de lastun. Daca la aproape toate pasarile, trei degete sunt dirijate inainte si policardul, sau degetul mare, este opozabil, la lastuni cele patru degete sunt orientate in fata, fapt ce explica de ce pasarea nu poate sa se aseze pe o ramurica sau un fir de telegraf. Cu ajutorul ghearelor puternice cu care este inzestrata, ea poate insa sa se catere si sa se mentina in pozitia verticala.

Extrema specializare a lastunului la viata aeriana a ridicat si ridica insa multe probleme fiziologilor. Nu trebuie sa uitam ca evolutiilor sale aeriene si a apei, curatirea penajului si chiar acuplarea. Latunii sunt intr-adevar, aproape singurele pasari la care acularea are loc in zbor. De asemenea, cuplurile, odata formate, par sa fie unite pe viata, lucru de o relativa exceptie in lumea animala.

O precoce si severa selectie naturala

Totul porneste deci din momentul in care pasarea incepe sa isi adune ierburi, pene, fire de par, muschi, etc., pe care le aglutineaza cu saliva sa, construindu-si un cuib grosier disimuiat intr-un colt al unui perete. Fiecare cuplu poate sa ocupe acest cuib, ce face parte, de obicei, dintr-o mica colonie de cuiburi timp de cel putin 6 ani consecutiv.

La terminarea constructiei cuibului, femeia depune doua-trei oua pe care le clocesc cu randul cei doi soti. Dupa circa 20 de zile isi fac aparitia urmasii. Acestia raman in cuib timp de aproape 6 satamani, perioada in care sunt hraniti de parintii lor. Lucrul foarte curios, atunci cand vine vremea rea se abate asupra locuilui de cuibarit, parintii isi parassc puii si nu revin la cuib decat odata cu sfarsitul ploii. Puii, in acest timp, pot sa traiasca 15-20 de zile fara sa manance, gratie unui proces fiziologic. Ei intra intr-o stare de letargie care inseamna, de fapt, scaderea temperaturii corpului de la 38 de grade Celisus la 25 de grade Celsius, reducerea metabolismului la o zecime din valoarea sa normala, micsorarea frecventei inspiratiilor. Si adultii pot sa manifeste asemeea stari care nu dureaza insa mai mult de 6 zile.

La capatul perioadei de deplina dezvoltare a aripilor, soseste clipa cea mai importanta: puiul, fara nici un exercitiu prealabil, se arunca in gol si trebuie sa zboare. Esuarea inseamna, pentru el, zdrobirea imediata de asflat sau lunga agonie. Aceasta este intr-adevar, o precoce si severa selectie naturala.

Secretul noptilor lastunului

In primavara urmatoare, dupa un lung voiaj "intreprins" in Africa, tanarul lastun revine in Europa. Neajuns insa la maturitatea sexuala, el nu are cuib. Unde va dormi? Ornitologii presupun ca lastunii pot sa doarma in zbor purtati de curentii ascendenti, o boataie de aripa reflexa fiind suficineta pentru a ridica pasarea care, eventual, a pierdut din inaltime.

Gratie cercetatorilor intreprinse de elvetianul E. Weitnauer, care a incercat sa descifreze cu ajutorul radarului secretul noptilor lastunilor, astazi se stie ca ei zboara si noaptea. Nu este singur daca si dorm. Poate ca se odihnesc in timpul zilei ascunsi in scorburile peretilr. Poate ca dorm in zbor atunci cand migreaza din Europa spre Africa Centrala. Poate. Cert este ca migratia acestei specii are loc noaptea si se efectueaza in grup. Pentru ce migreaza? Nici acest lucru nu se cunoaste inca. Dupca cum nu a fost elucidata nici fantastica rezistenta pe care o are lastunul, desi se stie ca, in ansamblu, pasarile au mai mult "suflu" decat alte vertebrate si, de asemenea, ca zborul planat inseamna, de fapt, o mare economie de energie.

Desigur ca toate aceste intrebari isi vor gasi raspuns in cele din urma. Deocamdata sa ne dorim, ca multa vreme de acum inainte, sa putem admira zborul lastunilor, iar cerul oraselor noatre sa rasune, la fiecare inceput de primavara, de strigatele ascutite ale celor celor mai urbani dintre locuitorii sai.