Univers de copil

A+ R A-


Legenda ariciului

Cand a facut Dumnezeu toate cate se vad pe pamant, s-a apucat sa rasuceasca si firul vremii. Acest fir era impletit din doua, unul negru si unul alb. Firul alb era ziua, iar cel negru era noaptea.
A cautat Dumnezeu un dobitoc care sa-l ajute, pentru ca firul acesta era nesfarsit de lung si munca era prea cu oboseala multa. Dar iata ca s-a gasit ariciul sa dea ajutor lui Dumnezeu.
Si a stat ariciul un an, doi ani, trei, o suta, o mie, ba zece mii de ani si l-a ajutat pe Dumnezeu. Si Dumnezeu i-a dat doua gheme: unul alb si altul negru, sa le invarteasca mereu, ca sa se desire cele doua fire deopotriva. Iar Dumnezeu sta si rasucea firele si facea din doua deosebite unul pestrit si-l depana pe ghemul vremii. Si era menit ca dupa ce se va ispravi din depanat, Dumnezeu sa faca oamenii si apoi sa inceapa sa desfaca firul vremii de pe ghem.
Si acum se zice ca uitandu-se ariciul mereu la cele doua gheme si invartindu-le mereu, mereu, a atipit de oboseala. Iar in vremea aceasta s-a rupt firul cel alb si Dumnezeu depana inainte pe ghemul vremii un singur fir, in loc de doua, numai pe cel negru. Desteptandu-se ariciul, a ramas fara suflare, de groaza multa. Atat cat se depanase firul cel negru singur, atata vreme trebuia sa fie pe lume noapte, caci nu se amestecase cu firul care era ziua. Poate un an, poate doi, ori chiar o suta, ori o mie de ani, era sa fie pe lume noapte. Si atunci s-a speriat ariciul de ceea ce a facut, incat toti perii de pe dansul s-au ridicat, cum se ridica in varful capului parul omului de spaima mare.
Si Dumnezeu, suparat de raul ce-i facuse ariciul, a zis intr-o manie:
- Zburlit sa-ti ramana parul pentru totdeauna! Spaima de moarte sa duci cate zile vei trai!
Dar, aducandu-ti aminte de binele ce i-l facuse ariciul, a zis cu bunatate:
- Ghemele mi le-ai tinut si ghem sa te poti face la vreme de primejdie si nimeni, nici om, nici fiara, sa nu poata sa se apropie de tine, ca sa-ti faca rau, ca mult bine mi-ai facut tu.
De atunci a ramas ariciul pana-n ziua de azi zburlit, cu tepi si plin de spaima, dar se poate apara de dusmani, facandu-se ghem, si nimeni nu-i poate pricinui vreun rau.



Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Sarbatoarea Adormirea Maicii D…

Sarbatoarea Adormirea Maicii Domnului

Sarbatoarea Adormirea Maicii Domnului Sarbatoarea de la 15 august, Adormirea Maicii Domnului, se cunoaste in popor sub numele de Santa Marie Mare, Sfanta Maria Mare, Santamarie Mare, Sfantamarie...

Mica sirena de Hans Christian …

Mica sirena de Hans Christian Andersen partea I

Mica sirenă - de Hans Christian Andersen - partea I   Departe, departe în largul mării, apa-i albastră ca floarea albăstrelelor, limpede ca cel mai curat cristal şi aşa de adâncă, încât...

Poezia De martie

Poezia De martie

Poezia - De martie Vezi versurile poeziei „De martie”, scrisa de Constantin Scripca. Parcul mic, din cartier, Iata-l, inca e stingher ... Sta cu ochiul Semn sa-ti faca, Sa te-opresti putin din drum –

Grafia toponimului Sarmisegetu…

Grafia toponimului Sarmisegetusa

Grafia toponimului Sarmisegetusa Principala asezare traco-geto-dacica Sarmisegetusa Basileion a fost cucerita si distrusa de romani, in urma celui de al doilea razboi cu dacii (105-106). Aproximativ intre anii 108-110, imparatul Traian...

Nasterea Mantuitorului Iisus H…

Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos

Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos Dupa sarbatoarea Sf. Pasti, cea mai insemnata dintre sarbatorile crestinesti este nasterea Domnului Iisus Hristos, numita in graiul obisnuit, Craciunul. Ca si sarbatoarea Invierii Domnului, crestinii au...