Univers de copil

Legenda bujorului de Gheorghe Antohi 

Legenda bujorului în versuri de Gheorghe Antohi.

În lumea asta blestemată 

Se spune că trăia odată

Un paşnic împărat, bătrân

Şi milostiv, un bun stăpân.

Avea un tânăr fiu, Bujor,

Înalt şi chiar fermecător.

Pe tatăl său îl asculta

Şi din cuvântu-i nu-i ieşea.

Dar preamăritul împărat

Căzut-a într-o zi la pat.

Bolnav şi tare supărat,

Feciorului i-a cuvântat:

-Vezi tu, copile-ţi dau povaţă,

Acuma, cât mai sunt în viaţă:

Cât vei trăi, nu-i o ruşine,

Cu toţi vecinii să te ai bine.

Bolnav eu sunt, e-adevărat,

De la un lac rău, blestemat,

Unde sunt iele-amăgitoare

Şi ştime – zeci, supărătoare.

De rele ce-s, acum, te teme,

Că ele fulgeră blesteme,

Pe oameni îi prefac în vite

Cu feţele schimonosite.

Iar tu fecior, în nici un fel

Nu trebuie s-ajungi la el!

Cu-asemenea ameninţare,

Căzu răpus, fără suflare.

Feciorul îl jeli-ndelung,

Dar lacrimile nu ajung.

Se perindară zile grele

Cu ofuri, chinuri şi durere.

Bujor mergea prin târguri, sate

Şi prin ţinuturi depărtate.

El colinda grădini, livezi,

Privind la vitele-n cirezi.

Vedea cum urcă pân’ la soare

Vestita ciocârlie, care

În zborul ei întrece vântul

Şi săgetează-apoi pământul.

Pe la pădurea cea adâncă,

Pe unde nu fusese încă,

Trecea acum în plină noapte

Şi auzea plăcute şoapte.

Feeric luna strălucea,

Iar el, flăcăul, aţipea.

Tril dulce de privighetori

În inimă-i dădeau fiori.

Şi zâne – iele-n paşi uşori

Ademeneau pe trecători.

Oşteni şi cai culcaţi în glajă

Dormeau întinşi, cuprinşi de vrajă.

Bujor, feciorul de-mpărat,

Era parcă hipnotizat,

Mergea întins după stafii,

Purtat fiind de melodii.

Iar zânele, goale-goluţe,

Cu plete aurii, drăguţe,

Dansau cu foc în jurul lui,

Pe placul împăratului.

Sfios, Bujor nu-şi găsea locul,

Obrajii îi ardeau ca focul,

Iar ielele îl blestemau

Şi-n animal îl prefăceau:

- Eu vreau să fie un viţel

Florean, cu coarne, măricel!

A doua: – Fiindcă-mi e pe plac,

Aş vrea să fie un gândac!

- Eu vreau să fie un broscoi,

Să salte-n baltă şi noroi!

- Acest flăcău, fiu de-mpărat,

Pe care voi l-aţi blestemat

S-ajungă un viţel de soi,

Un mic gândac sau un broscoi,

Zise mama supărată,

O floare vreau să fie-ndată

Şi roşie, frumoasă, mare,

Ea mândră să zâmbească-n soare,

Cu un parfum îmbietor,

Iubit de orice muritor!

Iar ştimele rele, spurcate,

Cu toate-au dispărut în noapte,

În lacul-acesta blestemat

Şi rece şi întunecat.

După un timp, dar nu prea mult,

În floare el s-a prefăcut.

Toţi oamenii i-au zis Bujor

Un nume drag, pe placul lor.

Surse si adrese web utile:

http://paginaverde.wordpress.com/pagina-verde-a-copiilor/gheorghe-antohi-flori-suave-de-padure/