Univers de copil

A+ R A-


Legenda frunzei de toamna


A fost odata, tare demult un imparat batran care avea numerosi slujitori voinici ca ursul si tari ca piatra. Acestia isi asumau raspunderea asupra unor sute de copile care mai de care mai blande si mai frumoase.

Oamenii inca de mult, pe acest batran imparat l-au numit Copac, pentru ca sta de veghe toata noaptea si toata ziua adaposteste pe toti trecatorii lasandu-i sa stea la umbra frunzelor care erau copilele.

Slujitorii, dupa iscusinta lor aveau nume de ramuri. Toti acestia formau impreuna un singur copac cu multe ramuri si frunze, un copac batran de neintrecut la numarul anilor.
Ziua era tot mai zglobie si copacul juca diferite jocuri cu ramurile si frunzele care traiau in liniste si pace.

Intr-o zi se napusti asupra lor un vant tare si puternic de spargea ferestrele oamenilor si ridica in slava hartiile si praful de pe drum. Atunci, copacul tata-imparat chema toate frunzele si pe toti slujitorii si le spuse:

- Dragii mei copilasi, suntem aproape in pragul despartirii, vantul sufla aspru spre frunze fara pic de mila. Nu se stie care dintre voi va asterne un covor de rugina si nici nu se stie care va avea mai multe zile. Eu, ca tata, va sfatuiesc sa nu umblati hai-hui, ci tineti-va de frunza mama si aveti grija sa nu va dezlipiti de ea.

Vorbele imparatului sunau tare si zgomotos: se auzea cum vantul trece prin el ca o sabie, se vedea cum tremura si cat pe ce era sa se aplece la pamant cu toata imparatia.

Dar sa lasam asta pentru mai tarziu si sa vedem ce s-a intamplat mai departe.
Mezina, frunza rea si neascultatoare, dar totodata grijulie pentru imparatiile din jur, se strecura pe sub ramuri si o lua din loc prin vecini sa vesteasca de sfaturile batranului. Merse ce merse din loc in loc si mai vestea pe cate un imparat care ii iesea in cale de primejdia si nenorocirea ce avea sa urmeze. Unul dintre imparati o opri din drum si o lua de mana zicandu-i:

- Draga mea copila, dulce si blajina, am aflat ce vremuri vor veni dar de asta nu-ti face griji si sa nu-ti fie teama. Sa stii ca va veni toamna.

Fata-frunza facu niste ochi mari si isi inchipui ca toamna este un monstru, o stafie, o sperietoare de ciori, ori un cantec, un leagan, un copil …

- Ce-ar fi sa-l intreb cum e toamna?, isi zise in gand mezina frunza. Si hotarata de acest lucru prinse curaj si spuse:

- Batranule unchi, ce este toamna?

- Toamna este a treia fiica a anului ce coboara din inaltul cerului sa-si astearna trena ei de culoare galben-brun-aramie, trena fiind voi frunzele care veti asterne un covor de rugina peste intreaga natura. De cum soseste de pe dealuri, incepe a stropi cu manunchi de ciumafai, natura uda, dand pentru ea culoarea ei simbolica de toamna. Atunci soarele va cobora spre asfintit. Racoarea va brazda intinsul si deodata samanta se va scutura, frunzele ingalbenite se vor desprinde de pe ramurile copacilor si se vor cufunda intr-un somn adanc pentru totdeauna. Bruma rece si vantul sturlubatic sunt prieteni nedespartiti ai toamnei. Impreuna vor salta frunzele in sus pana in inaltul cerului iar apoi le vor lasa din nou pe pamant. Voi, va veti apleca in fata toamnei parasind copacul definitiv, tatal care v-a sustinut atata timp in adierea vantului slab. Dar pentru oamnenii vrednici, toamna este ca o pagina din cartea vietii care isi aduce roadele ei cu ea. De cum o zaresc se apuca cu grija sa-i culeaga vesmintele cum sunt: perele, merele, nucile, gutuile pentru care au muncit tot anul. Dar toamna nu este mai prejos caci ea e mandra si fericita de vrednicia lor si de aceea le acorda toata increderea si speranta ei.

Dupa cateva secunde, din fantezia povestirii fata frunza facu niste ochi mari si galbeni ca semn de dezmortire, il saluta cuviincios pe batranul copac, ii spuse “la revedere” cu un glas stins subtire si se indrepta iute spre casa parinteasca. Ajunsa acasa fu intrebata de parinti pe unde a umblat iar ea, cu lacrimi in ochi, istorisi tot ce i s-a intamplat.
Cum termina, se uita pe dealuri si frumoasa toamna se apropie de ea.
Fructele ii tineau trena, coronita de flori stralucea din ce in ce mai tare, in calea ei se asezau frunze de miresme de flori. Dar, in sfarsit, ajunse la tatal imparat si cu incuviintarea lui lua toata calea frunzelor, copilele si le duse cu ea, ramanand in urma dorul parintilor, lacrimi amare, pustietate, iar inainte frunze ce se roteau in jurul toamnei.
Doar o urma a mai ramas, o lacrima de frunza si roua ce se aseza pe copacul imparat. El urma sa stea de veghe si sa adaposteasca in continuare toti trecatorii care faceau popasuri sub el.

 

Addthis

Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Cum se joaca animalele

Cum se joaca animalele

Cum se joaca animalele Jocul copiilor este un aspect atat de obisnuit, incat aproape ca nu ne trece prin gand sa reflectam asupra cauzelor acestei banal ocupatii. Si totusi,...

Samanta bucuriei

Samanta bucuriei

Samanta bucuriei   Va oferim spre lectura poezia “Samanta bucuriei” scrisa de Katia Nanu.   Calatorim pe harta tarii, Ce aventura de rod si lumina! Cu ochii mintii larg deschisi Privim patria – o dimineata senina.

Supa de pui pentru bebelusi si…

Supa de pui pentru bebelusi si copii mici

Supa de pui pentru bebelusi si copii mici Supa de pui/supa de pasare este introdusa in alimentatia copilului dupa varsta de 7-8 luni. Carnea de pui contine fier, iar acesta este...

Jocul de-a Cine esti

Jocul de-a “Cine esti?”   Va oferim spre lectura poezia “Jocul de-a … Cine esti?” scrisa de Katia Nanu. Versurile sunt usoare si ne indeamna la un joc simplu si dragut …...

Obiceiuri si superstitii de Sf…

Obiceiuri si superstitii de Sfantul Andrei

Obiceiuri si superstitii de Sfantul Andrei Pe 30 noiembrie e zi de mare sarbatoare – Sfantul Andrei. Dupa cum se stie, Sfantul Andrei este unul din cei 12 apostoli...