Lupul si vulpea de Fratii Grimm

Lupul o luase pe vulpe ca sluga, ingaduindu-i sa stea cu el in casa, si tot ce-i poruncea lupul, vulpea trebuia sa faca, fiindca era mai slaba decat el. Le facea ea pe toate, ca n-avea incotro, dar tare ar fi fost bucuroasa sa poata scapa odata de un asemenea stapan! ...

Intr-o vreme, pe cand hoinareau amandoi prin padure, lupul ii zise:

- Auzi, roscato, vezi de-mi fa rost de ceva de mancare, ca de nu, te mananc pe tine!

Si vulpea se grabi sa-i raspunda:

- Las’ pe mine! Stiu eu tarla unui taran, unde s-ar gasi niscavai mielusei si nu-i departe de aici; daca poftesti, hai sa inhatam unul!

Lupul incuviinta bucuros si o pornira intr-acolo. Vulpea se strecura in tarla, fura un mielusel pe care-l aduse plocon lupului si-si vazu apoi de treaba. Lupul il inghiti la repezeala, dar nu se multumi doar cu atat; isi simtea burduhanul gol, de parca n-ar fi avut nimic in el, si-i lasa gura apa de pofta sa mai manance un mielut.

De asta data o porni singur-singurel, dar cum nu se pricepea deloc la o astfel de vanatoare, oaia batrana prinse de veste si incepu sa behaie cu atata amar si jale, ca intr-o clipita se stransera toti taranii din imprejurimi.

Dand peste lup, il stalcira, nu alta, cu ciomegele, ca abia putu, bietul, sa semai taraie pana la vizuina, schiopatand si urland de durere.

- Ei, ca frumusel m-ai mai dus de nas! se planse el catre vulpe. Tocmaicand ma pregateam si eu sa insfac un mielusel, m-au prins taranii si m-au tabacit, ca nu-mi mai simt oasele!

La care vulpea raspunse:

- Ce sunt eu de vina daca nu te mai saturi? 

A doua zi, cam pe la vremea amurgului, plimbandu-se ei din nou prin padure, nesatiosul de lup ii porunci iarasi vulpii:

- Roscato, fa ce-i face si ada-mi ceva de mancare, ca de nu, te-nfulec cu coada cu lot! Si vulpea-i raspunse:

- Las' pe mine! Stiu eu pe-aici pe-aproape o casa de taran gospodar, si-am vazut chiar in seara asta cum cocea femeia niste cozonaci. Ce-ar fi daca am merge sa ne luam cativa?

O pornira intins intr-acolo, si o data ajunsi in ograda, vulpea incepu sa dea tarcoale casei, zgaindu-se si adulmecand peste tot, pana ce dibui in sfarsit undese afla strachina cu cozonaci; apoi insfaca vreo sase si-i aduse lupului, ca sascape de el.

- Na, mananca aici si te satura!

Si-si vazu de drum.

Lupul inghiti cozonacii pe nemestecate si gandi in sinea lui: „Astia abia mi-au deschis pofta, si zau, imi lasa gura apa sa mai infulec vreo doi-trei! ...”

Isi incerca norocul singur, dar cand dadu sa apuce strachina, o smuci atat de tare, ca-i scapa si se prefacu in zeci de cioburi. Atrasa de zgomot, femeia alerga sa vada ce-i si dadu peste lup. Incepu sa strige dupa ajutor si oamenii sarira din toate partile si-l burdusira in bataie.

Si lua o tranteala atat de zdravana, ca se alese cu doua picioare schilodite. Cu chiu cu vai si scheunand de durere, se tari pana la barlog, unde-l astepta vulpea.

- Ei, ca de asta data mi-ai copt-o si mai bine! racni lupul la ea. Din cauzata m-au prins oamenii la cozonaci si m-au batut de mi-au muiat oasele, nu alta.

Dar vulpea ii raspunse din nou:

- Ce sa-ti fac daca nu ti se mai satura burduhanul o data! 

A treia zi pornira din nou la plimbare in padure. Si cum pasea sontac-sontac, abia tarandu-si cele doua picioare vatamate, o data se intoarse lupul spre vulpe si ranji la ea:

- Roscato, fa rost de niscaiva mancare, ca de nu pun coltii pe tine!

Si vulpea ii raspunde:

- Las’ pe mine! Stiu eu un om care a taiat ieri o vita si a pus carnea la saramura intr-un butoi, pe care-l are in pivnita. Ce-ar fi daca am merge intr-acolo?

- Pai sa mergem chiar acusica - o zori lupul. Da’ vezi sa-mi sari in ajutor, aca oi fi la stramtoare!

- Nu duce grija de asta - il linisti vulpea si-l petrecu pana-n pivnita, prinniste cotloane numai de ea stiute. 

Acolo gasira carne, sa manance si sa tot ramana. Lupul se puse pe-nfulecat si, vazand cata carne il asteapta, se linisti singur: „Las’ ca nu e zor, am destula vreme s-o dau gata!” in acest timp, vulpea se ospata si ea, dar era numai ochi si urechi; din vreme-n vreme se apropia de spartura prin care se furisasera si incerca sa vada daca nu i s-a umflat prea mult pantecele si nu i-o fi greu s-o zbugheasca in clipa cand i-ar fi amenintat vreo primejdie. 

Vazand-o cuprinsa de neastampar, lupul o intreba:

- Ce-ai, cumatra, de nu mai stai o clipa locului? Si de ce sari mereu afara si intri iar?

- Pandesc sa nu vina careva si sa ne ia ca din oala - raspunse vicleana. Da’ sfarseste o data, lupule, ca prea mananci mult!

- Ce e?! se rasti la ea nesatiosul de lup. Nu ma urnesc de aici, pana nu imbuc ultima faramita!

In ast timp, auzind zdupaielile vulpii, taranul cobori in pivnita. Cum il zari, vulpea o zbughi afara dintr-o singura saritura. Lupul voi sa se tina dupa ea, dar se ghiftuise intr-atat, ca nu fu chip sa-si strecoare burduhanul prindeschizatura aceea si ramase prins ca un soarece-n cursa. Taranul apuca unretevei si-l lovi peste sale si peste cap, pana il lasa fara suflare.

Sireata de vulpe, care nu se oprise din fuga decat in mijlocul padurii, sarea bucuroasa peste toate lastarele.

Si de atunci, cat o mai fi trait, vulpea ramase singura in vizuina, fericita ca a scapat de un stapan atat de nesatios.