Univers de copil

A+ R A-


Motanul încălţat de Charles Perrault 

 

Citiţi “Motanul încălţat”, o poveste scrisă de Charles Perrault.

 

S-a întâmplat odată ca trei feciori de morar să primească moştenire după moartea tatălui lor o moară, un măgar şi un motan. Moara i-a rămas celui mai vârstnic dintre feciori, măgarul, mijlociului, iar motanul, mezinului.

„Ce folos de la un motan?” gândi, amărât, mezinul. Fraţii mei vor putea să-şi câştige pâinea cu uşurinţă, dar eu voi muri de foame. „Nu fi trist, stăpâne!” îi zise într-o bună zi motanul, cu glas omenesc. „Fă-mi doar rost de o pereche de cizme, ca să pot umbla mai uşor prin păduri şi câmpuri. Şi-ţi promit că n-are să-ţi pară rău!”

Nu trecu mult şi motanul află că regele ieşise împreună cu fiica lui la plimbare cu trăsura.

Aşa că motanul alergă înainte caleştii şi le strigă ţăranilor care strângeau fânul: „Dacă vă întreabă regele ale cui sunt câmpurile acestea mănoase, să-i spuneţi că sunt ale marchizului de Carabas. Altfel vă paşte ştreangul! Aţi înţeles?!”

La auzul vorbelor motanului, ţăranii se speriară straşnic. Astfel că atunci când se apropie trăsura regelui, aceştia făcură întocmai cum le poruncise motanul încălţat.

-Ale cui sunt câmpurile acestea? – întrebă împăratul.

-Ale marchizului de Carabas! răspunseră-n cor ţăranii.

-Marchizul ăsta pare a fi un gospodar foarte bun, îi spuse atunci regele fiicei sale.

Apoi, motanul îi porunci stăpânului să se scalde în râu când or trece pe acolo regele şi prinţesa.

Zis şi făcut! Feciorul de morar îşi ascultă motanul. Şi atunci când trăsura regelui se apropie de dânşii, se dezbrăcă şi intră în apă. Iar motanul, care îi ascunse repede hainele, începu numaidecât să strige, cât îl ţineau puterile: „Ajutor! Marchizul de Carabas a fost jefuit! Hoţii i-au furat îmbrăcămintea!”

Auzind aşa o grozăvie, regele dădu de îndată poruncă slugilor să-l ajute pe marchiz. Acesta fu scos din apă şi i se dădu cel mai frumos costum regal. În hainele acelea dichisite, marchizul arăta şi mai frumos decât fusese. Aşa că prinţesa se îndrăgosti de el de îndată, iar regele îl invită să facă împreună o plimbare cu trăsura lui.

Între timp, motanul cel isteţ plecă să i se închine unui căpcăun bogat, care era stăpânul de drept al câmpurilor mănoase pe lângă care trecuseră cu toţii. Căpcăunul locuia într-un castel măreţ, dar nespus de întunecat, undeva la poalele unor dealuri.

De îndată ce intră-n castel, motanul făcu o reverenţă şi-i spuse căpcăunului:

- N-am putut trece pe lângă frumuseţea asta de castel fără să nu fac o vizită măriei-voastre. Mai cu seamă că am auzit că vă puteţi transforma în orice fel de animal. E adevărat? se prefăcu neştiutor motanul.

- Este adevărat! se grozăvi căpcăunul. Numeşte numai animalul şi voi intra pe dată-n pielea lui!

- Aş vrea să vă transformaţi într-un leu fioros, dacă se poate, îi ceru motanul încălţat.

Căpcăunul prinse a râde înspăimântător, apoi se transformă într-un leu falnic.

Motanul se sperie foarte tare când leul începu să ragă, dar se strădui să n-o arate. Şi atunci când căpcăunul reveni la înfăţişarea lui obişnuită, îi spuse:

- Mă plec smerit înaintea măriei-voastre! Aşa o măiestrie n-am mai pomenit!

- Hă, hă!... Şi încă n-ai văzut nimic, se grozăvi şi mai abitir căpcăunul.

- Mă întreb însă dacă înălţimea voastră poate să se preschimbe şi într-un animal mic şi nevinovat. De exemplu, într-un şoricel, zise, mieros, motanul. Dar poate că asta vă este mult prea greu...

- Mie?! zbieră căpcăunul. Eu pot să mă transform în orice. Priveşte numai şi învaţă!

Însă, de îndată ce căpcăunul se preschimbă într-un şoricel, motanul nu mai stătu nicio clipă pe gânduri: sări pe el şi-l înghiţi dintr-o singură suflare.

Iar atunci când caleaşca împăratului poposi la poarta castelului, motanul încălţat le ieşi în întâmpinare.

- Bine aţi venit maiestate în castelul marchizului de Carabas!

Apoi, spre uimirea tuturor, mai cu seamă a feciorului de morar, motanul încălţat îi pofti înăuntru, unde-i aştepta o masă îmbelşugată, aranjată după toate regulile artei.

Regele fu nespus de plăcut impresionat de bogăţia şi gusturile desăvârşite ale marchizului de Carabas, aşa că-i zise:

- Dragă marchize, n-ai vrea să te însori cu fiica mea?

Nu cred că ea ar avea ceva împotrivă ...

Privind-o pe prinţesă cum îi zâmbea galeş, marchizul de Carabas încuviinţă pe dată, nevenindu-i să creadă ce noroc dăduse peste dânsul.

La puţină vreme, tinerii făcură o nuntă mare, care ţinu trei zile şi trei nopţi încheiate. Eu doar am auzit de ea şi-mi pare tare rău că n-am fost şi eu pe acolo, fiindcă am auzit că s-au servit numai mâncăruri alese şi băuturi fine.

Şi uite aşa se făcu că ajunse feciorul de morar ginerele regelui şi mare sfetnic al luminăţiei sale ...

Addthis

Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Cate ceva despre igiena

Cate ceva despre igiena

Cate ceva despre igiena Un cod al comportarii civilizate, care n-ar avea curajul sa “atace” deschis si sincer problema igienei, ar suferi de ipocrizie. Ar fi doar pe jumatate sincer. In...

Florile poezie

Florile poezie

Florile - poezie Va oferim spre lectura poezia “Florile” scrisa de Ioana Dana Nicolae. Nu stiu, Cine sta deasupra norilor azi Si infrunta soarele?

Bronsiolita acuta la sugar si …

Bronsiolita acuta la sugar si copilul mic

Bronsiolita acuta la sugar si copilul mic   Bronsiolita acuta este o afectiune a cailor respiratorii inferioare, comuna la sugar si copilul mic si potential severa. Este vorba despre o inflamatie acuta...

Mihai Eminescu Caci eterne sun…

Mihai Eminescu Caci eterne sunt ale lumii toate

Mihai Eminescu - Caci eterne sunt ale lumii toate   Va oferim spre lectura poezia “Caci eterne sunt ale lumii toate” a marelui poet Mihai Eminescu.   Caci eterne sunt ale lumii toate:Marea singura...

Povestea Piatra vie

Povestea Piatra vie

Povestea - Piatra vie Va oferim spre lectura povestea Piatra vie scrisa de Nikolai Osipov. Monsell Will pasea fara graba pe campul nesfarsit si pietros, ars de soarele amiezii. Nu suferea atat...