Movila lui Eudoxiu Hurmuzachi de pe muntele Rarau

Va prezentam lectura “Movila lui Hurmuzachi” scrisa de George Bodea.

Era prin anul 1860, cam printr-al cincelea de cand Eudoxiu al lui Hurmuzachi venea in targul nostru al Campulungului, ca sa faca bai de cetina. De acuma incepuse sa se teama de batranetile care nu ne iarta nici pe unul si se gandi sa se ingrijeasca de durerile oaselor sale.

De fiecare data prindea vorba cu taranii nostri si se bucura de felul oamenilor acestor locuri, ori se intrista de necazurile lor. Mai adesea se intampla treaba aceasta mai de pe urma pentru ca necazurile erau multe si el le asculta pe toate.

Auzindu-se ca Hurmuzachi se ocupa cu treburi de judecata, indraznira capeteniile obstii campulungene sa-i puna dinainte sirul cel lung al pricinilor lor cu Camara. Mai cu seama nu se mai puteau rabda nedreptatile pricinuite de domnii de la curtea imparateasca ori de pe la ate curti mai marunte in privinta hotarnicirii pamantului obstii, pe care noii veniti austrieci il ravneau pentru ei, socotindu-l ba proprietatea statului, ba a cutarui sau cutarui baron. De unde si pana unde si de unde?

Se hotari in vara acelui an un proces, care tocmai se apropia.

- Oameni buni, le zise Hurmuzachi muntenilor, trebuie sa nu ne dam batuti neamtului.

Procesul avea loc la Campulung in ziua de Armindeni 1861 si Euxodiu Hurmuzachi, care culesese intre timp tot felul de dovezi de la oameni, dovezi intemeiate pe acte vechi, ramase de la voievozii cei de demult, unele de la Erhanestii si Calimachestii porniti spre domnie din partea locului, dar inca altele de pe vremea lui Alexandru cel Bun, primul care vorbeste despre noi la 1410, pe cand pe aici nu era alta scoala decat aceea a suferintei si a dragostei noastre. Am invatat la ea cum s-a putut mai bine ca de altfel dupa capul stapanilor veniti peste noi numai nemteste s-ar fi cuvenit sa invatam.

A vorbit atunci la proces Euxodiu Hurmuzachi, de lacrimau muierile in sala si mai ca ii podidise si pe barbati plansul, numai ca nu se cadea. Ba inca si trimisii de la Viena n-au avut ce face si s-au plecat in fata atator spuse graitoare:

- Sunt oamenii astia ai Campulungului slobozi din vremurile cele vechi, aici, la hotare de tara, si drepturile lor de aparatori de mosie au fost sfintite de truda lor si nesmintite de domnii tarii Moldovei, care le-au intarit prin legaminte. Nu s-ar cuveni ca imparatul sa faca altfel, pentru ca el isi zice ca-i luminat si asa ar voi si oamenii nostri sa-l cunoasca.

A urmat dupa aceea sirul de dovezi de stapanire a muntilor pana la hotarul cu bistritenii, pana la hotarul Dornelor si in cealalta parte pana la Vama.

Dca nu pe de-a intregu, totusi ceva s-a castigat atunci si toata lumea adunata afara a hotarat cu bucurie sa urce cu fruntasii comunei, cu Hurmuzachi si cu trimisii imparatesti pe Rarau, ca acolo sa sarbatoreasca implinirea unui vis mai vechi.

De multa vreme nu obtinusera muntenii un castig in lupta lor cu oficialitatile. Rascoalele mai vechi, ca aceea a lui Ionita Mercas, de la inceputul veacului, ramasesera in tainitele sufletului, ca sa aprinda candva scanteia altora, ca, vezi dumneata, Dumnezeu ii prea sus si imparatul prea departe.

Ajunsi sus, la poalele stancilor, au intins masa mare, ca acelea din poveste.

Primavara venise timpuriu si oile erau urcate la munte. Facusera parca anume ciobanii cas si lapte acru, de au mancat domnii comisiei cu mare pofta si s-au minunat vazand ceea ce nu mai vazusera.

Un batran de-al lor s-a fost gasit sa-l intrebe pe unul dintre ei: mancat-ai dumneata, domnule, mioara pe tigla asa cum stim noi s-o facem?

Acela insa manca mai departe, in loc de orice raspuns. Si cand le-au mai dat si lapte acru de oi de-l taiau cu cutitul si-l duceau pe-o frunza incremenira domnii de mirare. Apoi s-a baut vin, racit binisor la izvor. Au baut vinul trimisii imparatesti, dar parca tot mai cu pofta au baut romanii nostri. Dupa aceea s-au hotarat sa adune cu pofta cate o piatra si sa faca o movila mare, ca sa ramana amintirea acelei zile nestearsa.

Erau multi si piatra cu piatra s-au adunat intr-un morman urias.

In anii care au trecut dupa aceea s-au tot adunat pietre peste pietre, pentru ca si faima movilei incepuse, nu stiu cum, sa creasca, iar numele i-a ramas de atunci Movila ui Hurmuzachi.