Natura, om, echilibru, protectie

Rolul stiintei este dublu: cunoasterea cat mai exacta a fenomenelor care au loc in natura si utilizarea acestor cunostinte in folosul omului. Cunoasterea prevede: numai dupa ce cunosti bine si intelegi esenta unui fenomen poti aplica cunostintele. Aplicarea rezultatelor urmeaza de cele mai multe ori, automat. Prea putini oameni de stiinta sunt constienti de faptul ca descoperirile lor deschid campuri uriase economiei umane. Radioactivitatea, structura materiei, legile ereditatii au fost descoperite fara ca descoperitorii lor sa fi intrevazut ce foloase vor aduce rezultatele lor industriei, agriculturii sau zootehniei.

Pana la inceputul secolului XIX, cele mai mari realizari stiintifice s-au obtinut in fizica si chimie – ceea ce se intelege usor gandindu-ne ca materia anorganica este mult mai simpla vie; totodata, dezvoltarea industriei, chiar si a agriculturii au fost rezultatul, in primul rand, progreselor fizicii si chimiei. Abia in ultimele 9-10 decenii, stiintele biologice au ajuns la rezultate remarcabile, urmate la scurt timp de aplicarea lor.

Vorbind despre progresele realizate in biologie se au in vedere, in primul rand, rezultatele acelor ramuri ale biologiei care urmaresc cunoasterea proceselor vitale in intimitatea lor: biologie, biochimie, genetica clasica, mai nou biologie celulara si moleculara, genetica moleculara cu aplicatii in ingineria genetica, iar dintre ramurile biologiei comparative, aceea care are ca obiect de studiu cele mai simple organisme – microbiologia. S-a vorbit recent si la noi in tara despre o revolutie in biologie, avandu-se in vedere biotehnologia si microbiologia industriala.

Dar aceste ramuri ale biologiei nu au in vedere ansamblul fenomenelor vitale, ci numai intimitatea unora dintre ele. Ele urmaresc numai celula sau chiar numai parti ale ei – de exemplu gena sau cel mai mult microorganismul procariot. Nu se are in vedere individul animal sau vegetal, nici specia cu atat mai mult complexitatea interrelatiilor dintre indivizi si specii.

In realitate biologia a progresat enorm, la toate nivelurile. Revolutia biologica nu se rezuma la biotehnologie si biologie moleculara. Se vorbeste pe drept cuvant si despre o revolutie in taxonomie – clasificatia strict filogenetica fiind urmare directa a acestei revolutii. Dar asa cum genele si moleculele organice sau celulele nu traiesc izolat, ci sunt parti constituente ale indivizilor animali sau vegetali, acesti indivizi si speciile care ii grupeaza traiesc in asociatii complexe – biocenozele, a caror viata si functionare sunt strans legate de mediul abiotic atat de complex si variabil.

Legile organizarii vietii la nivel supraindividual si supraspecific sunt cel putin tot atat de complexe ca legile care reglementeaza rolul fiecarei componente ale celulei vii, sau ale celulelor alcatuitoare ale unui organism viu, mai complexe chiar, caci acel echilibru natural aparent atat de perfect este rezultatul unei lupte nesfarsite intre indivizii conspecifici ce alcatuiesc o populatie, care traiesc alaturi formand o biocenoza sau asociatie de viata. S-a vorbit mult, de la Darwin incoace, despre concurenta intraspecifica; alti autori neaga dimpotriva aceasta lupta, vorbind despre ajutorul reciproc dintre indivizii aceleiasi specii: Si unii si altii au dreptate. Rata de inmultire a fiecarei specii salbatice este atat de puternica, iar resursele de hrana atat de limitate, incat numai o parte dintre descendenti pot supravietui, adesea cei mai apti. Dar supravietuirea lor si a speciei in ansamblu nu este posibila decat daca populatia isi mentine o densitate minima; animalele rapitoare ataca in haita, iar victimele lor, ierbivorele se apara cel mai bine in grup.

Speciile lupta intre ele, fiecare specie consuma din una sau mai multe alte specii, iar intre speciile care se hranesc, cel putin in parte, cu aceeasi hrana, se concureaza intre ele. Rezultatul este un echilibru natural, mai mult sau mai putin stabil daca el este deranjat sufera, in primul rand,  specia aparent castigatoare. Daca indivizii unei specii consuma prea multi indivizi din specia cu care se hranesc, incep foamea si mortalitatea; daca din specia victima, rapitorii consuma prea putini indivizi, apare fenomenul de suprapopulare urmat imediat de raspandirea bolilor si parazitilor.

Stiinta care studiaza relatiile complexe, in natura, dintre indivizii alcatuitori ai unei populatii, intre specii si intre specii si conditiile mediului lor de viata este ecologia. Termenul este astazi bine cunoscut. Domeniul sau este foarte vast: dinamica numerica a fiecarei specii in parte; energetica indivizilor si populatiilor; dependenta speciilor de factorii abiotici; interrelatiile intre specii. Studiul ecologiei nu necesita aparatura atat de fina ca biologia celulara, genetica etc.; dar, facandu-se in natura, este nevoie de cel putin tot atat volum de lucru, mai mult spirit de observatie, mai multa ingeniozitate in a urmari fenomenul si a-l interpreta. Intr-o perioada in care stiintele devin din ce in ce mai exacte, se matematizeaza tot mai mult, ecologia apeleaza si ea la un aparat matematic din ce in ce mai complex, atat cand studiaza dinamica si evolutiei populatiei locale a unei specii, cat si cand urmareste dependenta populatiei de factorii de mediu sau relatiile interspecifice.