Originea Lauranei

Toata Istria, cuprinzand si versantul sau liburnic si chiar insulele care geografic sunt anexate Dalmatiei, este bogata de vechi legende, de origine greaca. Aproape toate sunt strans legate de mistica arnautilor, care din Colchida, pentru a se sustrage, de urmarirea armatelor, regelui Eeta, au trecut Dunarea, apoi Sava si … au ajuns, nu se stie cum, pe malurile Istriei.

Intre aceste legende, una dintre cele mai gratioase – daca nu dintre cele mai interesante, este aceea care vrea sa explice originea Lauranei, tara ilustrului arhitect, care cu constructia palatului ducal din Urbino, a initiat stilul renasterii.

Spune aceasta legenda, ca, o ceata de eroi si de poeti greci, satui peste cap de batalii si cantat razboaiele in care Elada se gasea incontinuu de impanata, s-au gandit sa se schimbe aerul si au venit sa-si stabileasca locuintele lor, in Liburnia, in vecinatatea anticei colonii grecesti din Medea.

In respectul maximei, care zice:

“Precautiunile niciodata nu sunt de prisos” – maxima, care era cunoscuta in acele timpuri, - acei eroi si acei poeti, inaine de a pleca in lungul voiaj, aveau inchisi in cuferele lor cativa din arborii tineri de laur, pentru a avea intotdeauna cu ce sa incununeze fruntile lor oneste. Cum au ajuns la locul dorit, au plantat acei lauri si laurii au crescut orgoliosi, inalti si robusti si s-au intins in toate partile – de la muntele Lurento – coborand pana la mare.

Eroii si poetii greci au lasat, cand le-a venit ceasul, aceasta vale de paduri mirositoare, de lauri, si orasul ce naste si infloreste intre imensul arabesc de verde, care infrumuseteaza malul liburnic, a fost numit, pe buna dreptate, Lauriana, devenit apoi Laurana.

Aceasta legenda si surorile sale, acopera cu mantia unui trecut indepartat, migratia grecilor si pe malurile Istriei.