Originea poporului roman explicata pe intelesul copiilor

Cu peste 2000 de ani, pe tot cuprinsul de la Tisa pana la Nistru, din Carpati pana la Dunare si Marea Neagra, locuia un popor viteaz si razboinic numit poporul dac, iar toate tarile locuite de acest popor purtau pe atunci denumirea de Dacia.

Pe malul drept al Dunarii, unde este astazi tara bulgareasca si sarbeasca, se intindea pe vremea aceea o imparatie foarte mare numita Imperiul roman, care stapanea aproape pe toata lumea cunoscuta pe atunci si care avea capitala la Roma, in Italia.

Un rege vestit al Dacilor, numit Decebal, i-a batut pe romani, care au fost nevoiti sa le plateasca o dare, numai ca sa-i lase in pace.

Rusinea aceasta pentru romani a tinut insa numai pana la viteazul imparat Traian.

Imparatul Traian n-a mai vrut sa mai plateasca nicio dare dacilor si a pornit un razboi impotriva lui Decebal.

Decebal s-a supus atunci romanilor. Indata insa ce Traian a plecat cu ostirea sa din Dacia, Decebal nu s-a tinut de cuvant si a inceput sa se pregateasca din nou de razboi impotriva romanilor.

Atunci imparatul Traian a venit pentru a doua oara in Dacia cu o armata mare, l-a batut pe Decebal si a transformat Dacia in provincie romana.

El a adus in tara dacilor o multime de romani din toate partile imparatiei sale, dar mai cu seama din Italia; i-a asezat in orase si sate, le-a dat pamant, a lasat aici ostire multa facand cetati si santuri de aparare, ca sa nu poata navali neamuri straine, si a intemeiat o tara numita Dacia lui Traian.

Romanii adusi de imparatul Traian si dacii au trait in pace si liniste peste 150 de ani, in care timp s-au imprietenit si s-au imbogatit, intemeind sate si orase mari si frumoase, cu teatre, temple si canaluri de apa, ale caror ruine se vad si astazi pe tot cuprinsul Daciei.

De la un timp insa, Dacia ne mai fiind aparata de ostire destula, au inceput sa navaleasca aici multe neamuri barbare atrase de bogatiile aflate in aceste locuri.

Atunci un imparat roman, Aurelian, a dat ordin ostirii si functionarilor sa paraseasca Dacia, si sa treaca in dreapta Dunarii.

Locuitorii Daciei, care se imprietenisera de mult si care se inrudisera intre ei, imprumutandu-si unii altora limba si obiceiurile, au ramas insa in Dacia; ei nu s-au dus dupa ostire, neputand sa-si paraseasca pamanturile si avutul lor, orasele si satele unde au crescut.

Acesti locuitori ramasi aici, acum nu mai semanau nici a romani, nici a daci; din legaturile dintre ei, se nascuse un nou popor, poporul daco-roman sau poporul roman de azi.

Frumoasa si dulcea limba, pe care o vorbim noi, romanii de pretutindeni, se aseamana foarte mult cu limba pe care o vorbeau stramosii nostri romanii; obiceiurile noastre, desteptaciunea romanului, vitejia sa pentru apararea pamantului stramosesc, sunt dovezi nepieritoare ale faptului ca suntem urmasii poporului roman; iar portul nostru taranesc de la munte, iubirea de libertate, indarjirea cu care tinem la neamul si la legea noastra dovedesc ca suntem stranepotii poporului dac.