Univers de copil

A+ R A-


Poliomielita sau paralizia infantila

 

poliomielitaCe este poliomielita?

Poliomielita (paralizia infantila) este o boala infecto-contagioasa, din grupul bolilor intestinale, cauzata de 3 tipuri de poliovirusi (I, II, III), din familia Picornaviridae, gen Enterovirus. Virusul afecteaza sistemul nervos, provocand paralizii grave, uneori ireversibile, fiind o boala invalidanta. Cu toate ca in multe cazuri infectia este asimptomatica sau produce doar forme usoare, exista si cazuri foarte grave, in care prin afectarea centrilor bulbari sau cerebrali poate determina paralizia muschilor respiratori si deces. Afecteaza mai ales copiii.

In tara noastra nu s-a mai inregistrat nici un caz de poliomielita cu virus salbatic ci doar cu cel vaccinal, incidenta acesteia fiind de 0,03/100.000 locuitori.

 

Transmiterea poliomielitei

Transmiterea este fecal-orala, prin ingerarea alimentelor sau a apei contaminate cu materii fecale (in care virusul e prezent timp indelungat), sau aeriana, prin picaturi (virusul fiind prezent in secretiile nazofaringiene). Riscul transmiterii virusului este foarte mare pe durata celor 7-10 zile care preced si care urmeaza aparitiei primelor simptome de boala. Perioada de contagiune este maxima la sfarsitul perioadei de incubatie. Infectatii inaparent si purtatorii sanatosi de virus pot de asemenea sa transmita boala

 

Receptivitate
Poliomielita afecteaza, in special, copiii cu varsta pana la 5 ani.

 

Perioada de incubatie

Incubatia este in medie de 7-14 zile dar poate varia intre 3 si 21 de zile.

 

Simptomele poliomielitei

Virusul poate sa circule de la o persoana la alta fara a fi detectat deoarece la o persoana cu imunitatea crescuta nu apar simptome decat foarte slabe, simptomele sunt pseudo-gripale: febra, angina (durere de gat), tulburari digestive, dureri de cap, dureri abdominale si se vindeca in mai putin de o saptamana. Persoana infectata nu se simte intotdeauna bolnava. In unele cazuri pacientul acuza blocarea cefei sau dureri in membrele inferioare. Cea mai grava forma a bolii este paralizia poliomielitica. Durerile musculare sunt foarte intense, paralizia instalandu-se in decursul primei saptamani. Paralizia poate afecta unul sau ambele membre inferioare sau superioare, cat si musculatura toracelui. In momentul in care, apare o forma de paralizie atunci se pune problema daca este persona respectiva este infectata cu acest virus. In acest caz, simptomele sunt mai acute: febra (peste 39,5˚C), greata si varsaturi, constipatie, dureri abdominale, stare generala proasta, dureri ale muschilor si intepeneala in ceafa si de-a lungul coloanei vertebrale. Paraliziile patrund in ganglionii limfatici regionali si aici se multiplica si ajung in sange. Neuronii motori ai creierului si maduvii spinarii vor fi, in special, afectati. Se instaleaza foarte rapid si pot fi totale pentru unii muschi si partiale pentru altii. Majoritatea cazurilor nu ajung la paralizie, iar cele cu paralizie sunt descoperite destul de repede, muschii nu apuca sa se atrofieze si atunci recuperarea se poate face aproape 100%.

Daca suspectati copilul de vreo paralizie, mergeti de urgenta cu el la medic pentru ca fiecare secunda este importanta!

 

Evolutia poliomielitei

Prodromul sau boala minora dureaza 2-4 zile si e caracterizata prin febra, semne catarale respiratorii (coriza, faringita), dureri musculare ("gripa de vara"), sindrom digestiv cu anorexie, greata, varsaturi, dureri abdominale, afectare nervoasa cu cefalee, iritabilitate, insomnie sau somnolenta. Infectia se poate opri la acest stadiu (forme abortive). In 5-10 % din cazuri, mai frecvent la copii, lipseste prodromul, poliomielita incepand cu "paraliziile de dimineata" (forme decapitate).

Perioada de latenta dureaza 2-4 zile.

Perioada de stare sau boala majora se caracterizeaza prin febra inalta si fenomene nervoase incadrate intr-un stadiu preparalitic si un stadiu paralitic.

§         Stadiul preparalitic care dureaza intre cateva ore pana la 5 zile si se manifesta prin febra, cefalee, indispozitie, iritabilitate, nevralgii, mialgii, parestezii, hiperestezie cutanata. Pot fi prezente fasciculatii cutanate; exista o stare de adinamie cu scaderea fortei musculare segmentare si a rezistentei la miscarile pasive, "inertia cefei". Reflexele cutanate pot sa dispara, iar reflexele osteotendinoase sunt modificate (hiper sau hipo-reactivitate). Constienta este pastrata (nu in encefalita polio). Este prezent sindromul meningean.

§         Stadiul paralitic in care se mentine sindromul meningean, concomitent cu instalarea unor paralizii flasce, hipotone, cu reducerea pana la abolire a ROT care sunt asimetrice, inegale si predomina la radacinile membrelor. De asemenea, apar tulburari neurovegetative ca transpiratii abundente, racirea membrelor, pareza vezicala cu retentie de urina insotite de durere care nu cedeaza la antalgice ci la comprese calde, si care duce la pozitii antalgice sau la schimbari frecvente ale pozitiei. Mai sunt prezente spasme musculare in muschii antagonisti celor paralizati (contractura reflexa si exagerata prin leziuni de ganglio-radiculita), incoordonare psihomotorie, miscari paradoxale, atitudini vicioase, deformante. Constienta este pastrata, dar bolnavul este anxios si sufera de insomnie. Afectarea cardiovasculara se manifesta prin tahicardie, extrasistolie, dureri precordiale si modificari ECG de miocardita.

Perioada de retrocedare a paraliziilor si de recuperare incepe dupa 10-14 zile de la debutul bolii majore si dureaza luni pana la 1-2 ani; se incheie cu vindecare sau cu sechele definitive. Retrocedarea paraliziilor se face in ordine inversa aparitiei lor; muschii de la nivelul extremitatilor isi revin mai repede decat cei de la nivelul radacinilor membrelor. Recuperarea este maxima in primele 3 luni.

Perioada de sechele cu paralizii definitive, atrofii musculare, deformatii, tulburari trofice ca: picior varus ecvin, valgus, deformatii ale coloanei si ale bazinului. Tulburarile trofice, duc la scurtarea membrului la copii in crestere; se manifesta prin tegument subtire, atrofiat, palid, rece, cu tulburari sudorale si edem. Dupa 10-20 de ani de la boala acuta se poate instala un sindrom post poliomielitic de atrofie musculara progresiva.

 

Complicatiile poliomiolitei

Aproximativ 1% dintre copii sunt afectati de paralizie. Dintre acestia peste 1% sunt afectati pe viata. Daca sunt afectati muschii respiratori, in absenta respiratiei artificiale, poate surveni decesul.

 

Tratarea poliomielitei

Nu exista tratament, dar intr-o oarecare masura se pot ameliora simptomele. Bolnavul poate avea uneori nevoie de respiratie artificiala.

 

Dieta si regimul alimentar

Se recomanda o alimentatie bogata in lichide si zaharuri.

 

Prevenirea poliomielitei

Metoda de prevenire recomandata copiilor este vaccinarea cu vaccin antipoliomielitic. Sunt disponibile doua feluri de vaccin contra poliomielitei:

§         un vaccin cu germeni viu-atenuati, Sabin, care se administreaza pe cale orala;

§         un vaccin cu germeni omorati, Salk, cu administrare injectabila.

In Romania, vacinarea antipoliomielitica face parte din Programul National de vaccinari obligatorii. Anticorpii materni se mentin la nou-nascut 3-4 pana la 6 luni de la nastere.

Administrarea facila, pe cale orala, pretul de cost redus al vaccinului, reprezinta avantaje care determina utilizarea vaccinului poliomielitic oral in majoritatea tarilor lumii. Vaccinul inactivat se foloseste la vaccinarea copiilor cu contraindicatii pentru administrarea vaccinului oral.

 

Schema de vaccinare

Vaccinare

Doza

Varsta

VPOT

Observatii

Primovaccinarea

doza I

2 luni

0,2 ml
(2 picaturi)

+ DTP, anti-hep.B

Primovaccinarea

doza II

4 luni

0,2 ml
(2 picaturi)

+ DTP

Primovaccinarea

doza III

6 luni

0,2 ml
(2 picaturi)

+ DTP, anti-hep.B

Revaccinarea I

 

12 luni

0,2 ml
(2 picaturi)

 

Revaccinarea II

 

9 ani

0,2 ml
(2 picaturi)

 

 

Addthis

Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Vitaminele si sanatatea

Vitaminele si sanatatea

Vitaminele si sanatatea   Vitaminele sunt factori deosebit de importanti, necesari in cantitati mici sau foarte mici – zilnic cateva miligrame sau micrograme – pentru buna functionare a organismului si mentinerea sanatatii....

Omul de zapada felicitari si i…

Omul de zapada felicitari si imagini animate

Omul de zapada - felicitari si imagini animate   Iarna cu magia ei ne-a adus din nou zapada si din el noi faurim mandrul om de zapada. In jurul lui dantuim, chicotim...

Graiul neamului George Cosbuc

Graiul neamului George Cosbuc

Graiul neamului - George Cosbuc   Vezi versurile din poezia “Graiul neamului”, scrisa de poetul taranimii George Cosbuc.   Fie-a voastra-ntreaga tara,Si de cereti, va mai dam,Numai dati-ne voi graiulNeamului - si se...

Misteriorul om salbatic ciudat…

Misteriorul om salbatic ciudatul cadavru din gheata

Misteriorul om salbatic - ciudatul cadavru din gheata Pe 17 decembrie 1968, la Rollingstone, in Minnesota (S.U.A.), Bernard Heuvelmans si Ivan Sanderson au intrat in rulota unui negustor de balci, numit...

Felicitari vintage de Mos Nico…

Felicitari vintage de Mos Nicolae

Felicitari vintage de Mos Nicolae   Noaptea de 5 spre 6 decembrie este una minunata. Un personaj foarte iubit aduce cadouri copiilor care au fost cuminti si nuieluse celor nazdravani. Doriti sa...