Populatia ainu - “pieile rosii” ale Japoniei

Populatia ainu reprezinta, fara indoiala, o enigma care a supravietuit de multe secole in Hokkaido, insula nordica a Japoniei, supranumita pentru forma ei si “insula de diamant”. Denumirea ainu pe care populatia o are inseamna persoana sau om. Fujiyama, numele faimosului vulcan japonez, deriva de la numele pe care aceasta populatie l-a dat zeitei focului. De altfel, limba ainilor, ce are si cateva dialecte, nu detine nicio legatura cu vreo limba vorbita pe glob. Populatia ainu se crede ca apartine grupului rasial europoid. Originea ainilor este invaluita de mister.

Acest popor putin numeros (aproximativ 15.000 de oameni dintre care 3.000 reprezinta ainii neamestecati sau “pieile rosii” ale Japoniei ce traiesc foarte izolati in muntii intunecosi din regiunile Hidaka si Asahikawa) se afla la 20.000 de kilometri distanta de cele mai apropiate populatii albe. Ainii, oameni ai rasei albe, scunzi, solizi, bruneti, purtand mustata si barba lunga, cu ochi mari, nu au avut o scriere proprie, dar s-au gasit insemnari despre existenta lor din anul 66 inaintea erei noastre.

Aceasta populatie traieste in sate mici langa malul marii si-si asigura existenta din vanatoare si pescuit. Grupa lor sanguina este, de asemenea, diferita de cele obisnuite, neputand fi intalnita la alte popoare. Ainii sunt prezenti in toate etapele evolutiei istorice a insulei Hokkaido. In decursul timpului ei au depus o puternica rezistenta colonizarii insulei de bastina de catre japonezi. Astfel razboiul Kashamain din 1456 si batalia pentru Hakodate din 1512 au fost castigate de aini. In cele din urma, sagetile inveninate ale ainilor nu s-au mai dovedit eficiente in fata armelor de foc. Procesul de colonizare a insulei Hokkaido a fost insotit de stingerea treptata a neamului ainu. Cu toate aceste vicisitudini, ainii care au supravietuit si-au pastrat nu numai limba, obiceiurile, cultura si modul de viata, dar si structura biologica a rasei in pofida faptului ca se afla intr-o zona dominata de populatii mongoloide mult mai numeroase. Pe cale orala au fost transmise din generatie in generatie numeroase legende, istorioare si mituri, izvorate din firea lor poetica, asa cum sunt legendele Oina (cantecele zeilor) si Yukar (poemele eroilor). Unele din legendele lor afirma ca intr-un timp foarte indepartat un zeu civilizator Okikurumi-Kamui a sosit pe meleagurile lor intr-o nava metalica care era argintie ziua si rosie in timpul noptii. Dupa ce i-a invatat pe oameni agricultura, mestegurile, arta si intelepciunea, aceasta a plecat spre stele. Se pune pe buna dreptate intrebarea de unde stiau ei ca este posibil zborul spre stele.

Viata ainilor este extrem de bogata in obiceiuri. De pilda, o regula de politete ii obliga pe acesti oameni deosebit de ospitalieri sa scoata un zgomot din gat inainte de a intra in casa. Barbatii nu-si taie niciodata barba si mustata. Ei nu beau fara sa-si ridice mustata cu o ustensila speciala. Inainte de a bea o bautura in general tare, cunoscuta sub numele de sake, ei isi inmoaie aceasta ustensila in bautura, iar cativa stropi sunt aruncati peste umarul stang. Femeile ainu au obiceiul de a canta dintr-un instrument muzical ciudat pe care l-au denumit mukkuri. In fiecare an in luna octombrie, unul din membrii in varsta ai comunitatii depune in apele lacului Akan un tribut spiritual apei. Tributul consta dintr-o alga rara legata de mingi de catifea. Cel mai mare festival ai ainilor este “festivalul ursului”. El se desfasoara in toiul iernii si dureaza trei sau patru zile, sarbatoare pe care o numesc “trimiterea de zei”, simbolizand ajutarea zeilor sa se intoarca in tara lor. In ignoranta lor, ainii cred ca zeii traiesc in “tara de peste munti”, sunt imbracati la fel ca oamenii si din cand in cand, vin sa inspecteze lumea oamenilor, luand chipul ursului, deghizati in blanuri negre. Zeii dau blanurile si carnea celor drepti si, in schimbul lor, oamenii fac ceremonia “trimiterii ursului”, adica a spiritului lui in tara zeilor. Uciderea ursului si consumarea lui, inclusiv a sangelui care se bea, este o manifestare primitiva extrem de interesanta si impresionanta.

Unii specialisti discuta despre o posibila legatura dintre triburile ainu si triburile “sculptorilor in pereti”, care au lasat desenele misterioase din pesterile din Hokkaido. Alti specialisti presupun ca ar fi probabil urmasi ai ciudatului popor alb sud-american viracochas. Enigma originii lor, care continua sa-i preocupe pe oamenii de stiinta, a ramas inca de nepatruns, urmand poate ca intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat sa fie dezlegata.