Portugalia - tara garoafei rosii

Hai sa facem o calatorie intr-o tara indepartata si foarte colorata: Portugalia. Nimeni n-o sa se supere dca voi o sa-i spuneti PORTOCALIA. Da, pentru acolo cresc portocale si toate rubedeniile acestora – soarele e portocaliu, rasare si apune ca o portocala, plajele de la ocean sunt portocalii, chiar si pielea oamenilor e portocaliu-ciocolatie, cum se intampla in toate tarile tropicale si subtropicale, unde – se stie – soarele e mai puternic ca oriunde. De fapt, numele de Portugalia vine de la doua cuvinte vechi-stravechi, de pe vremea romanilor: Portus Cale – Calea spre Porto, orasul cu acelasi nume. Numita la inceput – parca anume pe gustul copiilor – Portucalia, oamenii mari i-au spus mai tarziu acestei tari mai pe gustul lor – Portugalia.

Tara asta seamana cu o halvita lunguiata, cu marginile rontaite pe jumatate; lucru explicabil, deoarece se afla langa Oceanul Atlantic, care ii spala malurile, in partea cea mai de apus a Europei, langa Spania, cu care formeaza impreuna Peninsula iberica, avand forma unui cap de berbece, care parca face: Buf! Este tara barbosului Magellan, strabuncul calatorilor pe mari si oceane, - sunt sigur ca i-ati citit povestea si ca ati fost incantati de corabia lor cu panze, de peripetiile si neprevazutul ispravilor lui. Nenumarate sunt povestile care s-au scris despre “teritoriile de peste mari”, descoperite de corabierii portughezi cu sute de ani in urma; Capul Verde, Guineea, Mozambic, Insulele Macao, Insulinda. De atunci toate aceste tari fermecatoare au ramas sub stapanirea Portugaliei. Pentru locuitorii aceslor tari aceasta nu a fost deloc o binefacere. Bogatasii portughezi s-au folosit de puterea lor pentru a smulge “pamanturilor de peste mari” avutiilor lor. Si iata ca, dupa sute de ani, in primavara trecuta, s-a intamplat un lucru minunat: aceste tari si-au dobandit libertatea mult asteptata si in numele careia nu putini luptatori curajosi si-au sacrificat viata. Primavara anului 1974 a insemnat pentru intreaga Portugalie o primavara a libertatii: poporul i-a alungat pe asupritori, tara este acum a revolutiei, drepturile si puterea sunt ale celor ce muncesc. Portugalia a fost inundata de garoafe rosii. Fgaroafa rosie este semnul acestei victorii. Sute de mii de portughezi poarta azi in rever garoafa rosie.

In tara garoafei rosii i-am intalnit pe Juanito si pe prietenii lui, care traiesc in Portocalia de azi o copilarie a implinirilor. Copiii se bucura de bucuriile parintilor lor. Maslinii – cu boabele mustind de untdelemn – rodesc pentru ei. Pestii apelor sunt ai celor ce ii pescuiesc. Pamantul este al celor ce il ara, il seamana si-l impodobesc cu roade.

Capitala Portugaliei se numeste Lisabona. Cel mai frumos si mai vechi cartier al acesteia este Alfama, unde au loc adesea serbari populare sub semnul garoafei rosii. Aici l-am intalnit pe Juanito. Cine-i Juanito? Un baiat cucuiet, de 9-10 ani, blond, cu plete lungi, cu sapca data pe spate, cu burtica dezgolita, incaltat cu saboti de lemn; seamana leit cu Gavroche, baiatul revolutiei franceze. Fiecare revoutie isi are baietii ei curajosi. Portocalia il are pe Juanito si pe prietenii lui. Ii intalnesti, alaturi de parintii lor, la toate manifestatiile de sprijinire a guvernului revolutionar, pe santierele noii Portugalii si, bineinteles, in scolile care-i pregatesc sa fie constructori ai unei tari libere si infloritoare. Dar cea mai mare bucurie a lui Juanito si a prietenilor sai este sa participe la serbarile populare ale garoafei rosii. La aceste serbari ei impletesc ghirlande verzi, impodobind portalurile si estradele, poarta afise, insotesc veselele fanfare, impartind populatiei mii si mii de garoafe rosii si – mai ales – canta impreuna cu cei mai mari cantecul “Grandola, vila morena”, imnul revolutionar al Portugaliei.

Juanito, prietenul vostu de departe, va saluta, trimitand o garoafa rosie …