Poveste de iarna, joaca si omul de zapada

Va oferim spre lectura o poveste de iarna - “Prima poveste sau cum s-a nascut Otilia” scrisa de Liana Maria Petrutiu si cuprinsa in volumul „Planetele Otiliei”.

Din inaltul cerului cenusiu, un soare mic si palid priveste spre pamant, ascuns pe jumatate de un nor mare si negru. Norul cel negru incepe sa scuture fulgi mari de nea, peste case, peste parcuri si pomi desfrunziti.

Dansul feeric al fulgilor este cand lin, cand vesel, el asterne pe pamant o mantie alba vestind vremea oamenilor de zapada, spre bucuria dintotdeauna a copiilor.

Ionut e un baietel mici prea mic, nici prea inalt, cu ochii mari, calzi, de culoarea cafelei. In salopeta-i alba pare un mic omulet de zapada.

E un baietel cam sfios. De cand a inceput ninsoarea priveste de la distanta cum un grup de fetite si baieti construieste un om de zapada. Se hotaraste si el brusc. Face un bulgare mic de zapada si se indreapta spre copii. Apoi se opreste, priveste mai intai bulgarele din mana lui, apoi grupul de copii. Acestia sunt atat de ocupati cu ridicarea omului de zapada, incat nici nu-l observa. Intristat, Ionut se retrage si, tot privind bulgarasul din mana, ii vine o idee.

„Da ... isi spune el in gand, am sa incerc si eu ceva ...” si incepe sa adune voiniceste zapada.

„Cam greu cand esti mic si singur, isi continua gandul Ionut, dar am sa reusesc.”

Si zapada creste si se rotunjeste sub manutele lui. Un bulgare mare, rotund, a rasarit pe zapada. Ionut il netezeste multumit de felul cum a iesit, apoi ia o alta gramajoara se zapada si-i da forma unui gat lung ca de barza, iar alteia a unui cap mic si rotund.

„Trebuie sa fug pana acas,a noroc ca parculetul e aproape de blocul nostru, nu pot sa termin, mai am nevoie de inca ceva, altfel ...”, se gandeste Ionut si o rupe la fuga.

Cat ai clipi se intoarce cu obrajorii rosii ca focul si cu doua maturi vechi sub brat.

Constructia lui din zapada e ciudata. I-a pus bulgarelui cel mare un gat lung, ca de barza, si capul, completandu-l cu un fel de cioc de zapada. A mai modelat o funda mare, desigur tot din zapada, iar maturile au devenit picioare. Apoi a scos din buzunarul salopetei doua margele mari de lemn, de culoare albastra, dintr-un colier stricat al mamei si le-a potrivit drept ochi.

- Gata! se scutura el, fericit, de zapada.

Pe covorul alb de nea sta culcata o pasare mare de zapada cu ochi albastri de margele.

Ionut o priveste admirativ, desi el a construit-o. E frumoasa. Dar ce se intampla? Pasarea de zapada se ridica pe cele doua picioare si incepe sa topaie vesela ca un copil. In povesti se pot intampla tot felul de nastrusnicii, ca si cea de acum.

Fericit, Ionut intinde manutele spre ea si-i spune:

- Am sa-ti zic Otilia! Iti place? Mie-mi place grozav, suna ca un clinchet de clopotel. Nu?

 Otilia incuvinteaza din capsorul ei mic cu funda mare de zapada si aerul se umple de zvon de zurgalai.

- Pe mine ma cheama Ionut! Vrei sa ne imprietenim?

- Vreau! raspunde din toata inima Otilia. Hai sa facem cateva calatorii impreuna, are sa-ti placa, sunt sigura! Urca-te in spatele meu si tine-te bine!

- Un moment! mai zice Ionut si fuge pana acasa sa aduca un fular pentru Otilia, pentru ca auzise el de la cei mari ca, in Cosmos, sunt temperaturi foarte scazute.

S-a intors intr-o clipa. I-a pus Otiliei un fular alb la gat si aceasta, impreuna cu Ionut, si-a luat zborul. Povestile vor urma ...