Povestea Cei trei ursi de Lev Tolstoi

Intr-o buna zi, o fetita a plecat de acasa si s-a dus in padure. In padure s-a ratacit si a inceput sa caute drumul spre casa, dar nu l-a gasit. Umbland asa prin padure, s-a pmenit in fata unei casute.

Usa era deschisa. Fetita s-a uitat inauntru, a vazut ca nu-i nimeni si a intrat. In casuta aceea locuiau trei ursi. Unul din ursi era tatal si il chema  Mihail Ivanovici. Era mare si avea blana latoasa. Al doilea era ursoaica. Era mai mica si-i zicea Nastasia Petrovna. Al treilea era ursuletul lor cu numele de Mituska. Ursii nu erau acasa: se dusesera la plimbare in padure.

Casuta avea doua incaperi: una in care mancau, alta in care dormeau. Fetita a intrat in cea dintai incapere si a vazut pe masa trei strachini cu ciorba: una mare de tot, a lui Mihail Ivanovici, a doua, putin mai mica, era a Nastasiei Petrovna, si a treia, o strachinuta albastra, a lui Mituska. Langa fiecare strachina era cate o lingura: una mare, una mijlocie si una mititica.

Fetita a luat mai intai lingura cea mai mare si a gustat din strachina cea mai mare; apoi a luat lingura mijlocie si a gustat din trachina mijlocie; la urma a luat lingura cea mai mica si a gustat din strachinuta albastra. Si mancarea lui Mituska i s-a parut cea mai grozava.

Fetita a vrut sa se aseze si a vazut langa masa trei scaune. Unul mare de tot, al lui Mihail Ivanovici, al doilea, putin mai mic, al Nastasiei Petrovna, si al treilea, mic de tot, cu pernuta albastra, al lui Mituska. Fetita a vrut sa se urce pe scaunul cel mare, dar a cazut, dupa aceea s-a asezat pe scaunul mijlociu, dar nu i-a venit la indemana. La urma s-a asezat pe scaunasul cel mititel si s-a bucurat: asa ii era de bine! A luat strachinuta albastra pe genunchi si a inceput sa manance. Dupa ce a mancat tot, a prins sa se legene cu scaunul.

Scaunasul s-a rupt si fetita a cazut. S-a sculat de jos, a ridicat scaunasul si a trecut in odaita cealalta. Acolo se aflau trei paturi: unul mare de tot, al lui Mihail Ivanovici, al doilea mijlociu, al Nastasiei Petrovna, si al treilea, mititel, al lui Mituska. Fetita s-a culcat in patul cel mai mare, dar I s-a parut prea lat; s-a culcat in cel mijlociu – ii era prea inalt; la urma s-a culcat si in cel mititel; patucul parca era facut anume pentru ea si fetita a adormit numaidecat.

La amiaza ursii s-au intors acasa flamanzi si au vrut sa manance. Ursul cel mare si-a luat strachina, s-a uitat la ea si a inceput sa mormaie cu glas cumplit:

- Cine a mancat din strachina mea?

Natasia Petrovna s-a uitat si ea in strachina ei si a mormait, dar nu chiar asa de tare:

- Cine a mancat din strachina mea?

Iar Mituska a vazut ca strachinuta lui era goala si a inceput sa scanceasca cu glas subtire:

- Cine a mancat din strachina mea si a mancat tot?

Mihail Ivanovici s-a uitat la scaunul lui si a mormait cu glas cumplit:

- Cine a stat pe scaunul meu si l-a mutat din loc?

Nastasia petrovna s-a uitat si ea la scaunul ei si a mormait, dar nu chiar asa de tare:

- Cine a stat pe scaunul meu si l-a mutat din loc?

Mituska s-a uitat la scaunasul lui rupt si a scancit:

- Cine a stat pe scaunul meu si mi l-a stricat?

Dupa aceea, ursii au intrat in cealalta odaita.

- Cine s-a culcat in patul meu si a botit asternutul? A mormait Mihail Ivanovici cu glas cumplit.

- Cine s-a culcat in patul meu si a botit asternutul? A mormait Nastasia Petrovna, dar nu chiar asa de tare.

Iar Mituska a tras un scaunas langa patul lui, a vrut sa se urce in patuc si a scancit cu glas subtire:

- Cine s-a culcat in patul meu?

Si deodata a dat cu ochii de fetita si a inceput sa strige atat de tare, de parca l-ar fi taiat cineva cu cutitul:

- Uite-o! Uite-o! Puneti mana pe ea! Uite-o! Aoleu! Tineti-o!

Si a vrut s-o muste. Fetita a deschis ochii, a vazut ursii si s-a repezit la fereastra. Fereasta era deschisa. Fetita a sarit pe fereastra si a rupt-o la fuga … Si ursii n-au mai putut s-o prinda.