Univers de copil

A+ R A-


Povestea lui Mos Craciun

mos craciunCel mai iubit si cel mai asteptat personaj in perioada sarbatorilor de iarna, Mos Craciun, are marea datorie de a indeplini dorintele tuturor copiilor cuminti. Dar care este istoria acestui mos atat de intragit in intreaga lume? Unde si cum a aparut? Versiunile sunt variate si difera de la o zona la alta.

Una dintre povestile legate de Mos Craciun spune ca, demult demult, in vremuri nestiute, traia la marginea unui oras un batran care tot timpul anului facea jucarii pe care le vindea mai apoi in Ajunul Craciunului. Intr-o seara, in timp ce se intorcea acasa dupa o zi in care statuse sa vanda jucarii, privirea i-a fost atrasa de ceea ce a vazut prin fereastra unei case saracacioase. Aici, erau trei copilasi sarmani, tristi pentru ca ei nu primisera nici o jucarie. Copiii vorbeau intre ei cu glas tare si spuneau ca si-ar dori sa aiba macar un soldatel de plumb cu care sa se joace toti trei, fara sa se certe. Impresionat de ceea ce vedea, batranul s-a intristat si el pentru ca nu mai avea nici o jucarie cu el ca sa ii ajute pe micuti. Dar uitandu-se mai cu atentie in sac, a observat pe fundul acestuia chiar un mic soldatel de plumb pe care l-a daruit celor trei frati. Bucuria a fost tare mare. Mosul a plecat si el fericit spre casa pentru ca a reusit sa aduca zambetul pe fetele unor copii sarmani. In drumul sau spre casa, a intalnit o caprioara ranita si a ajutat-o si pe aceasta sa se puna pe picioare. In semn de recunostinta, caprioara i-a spus mosului ca ii va indeplini orice dorinta pentru bunatatea sa. Mosul a avut o singura dorinta, sa poata sa daruiasca cate o jucarie fiecarui copil din lume, dar in special acelora care erau prea saraci pentru a putea primi daruri. Caprioara i-a indeplinit dorinta. Hainele mosului s-au transformat in hainele rosii atat de bine cunoscute iar in fata lui a aparut o sanie trasa de reni. Mosul s-a urcat in sanie si a trecut intr-un taram plin de case frumos colorate si luminate, unde traiau spiridusii. Aici, mosul s-a apucat de facut jucarii, ajutat de sprintenii spiridusi. Tot anul munceau pentru a face jucarii iar in Ajunul Craciunului mosul zbura cu sania trasa de reni in intreaga lume pentru a aduce cadouri copiilor.

mos craciun si renii zburatori

O alta poveste, cunoscuta in special de crestini spune ca, Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile nasterii, i-a cerut adapost lui Mos Ajun. Motivand ca este sarac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Craciun. Se spune ca Mos Craciun ar fi fost o persoana rea, inumana. Sotia lui in schimb era miloasa si blajina. Ea i-a oferit adapost Fecioarei Mariei cand aceasta era pe cale sa nasca, dar temandu-se de mania lui Craciun, a ascuns-o pe aceasta in iesle. Craciun, afland de isprava sotiei, s-a infuriat si i-a taiat mainile. Fecioara Maria a facut o minune si i-a lipit bratele Craciunitei. Craciun, vazand aceasta minune si afland ca in grajdul sau S-a nascut Domnul Iisus, se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel “primul crestin” si transformandu-se in omul blajin, milos si jovial pe care il stim astazi. Se spune ca el s-a cait atat de mult, incat a doua zi si-a impartit intreaga avere copiilor saraci. De atunci, in fiecare an, in Ajunul Nasterii Domnului, Mos Craciun vine sa ne puna sub brad cadourile mult asteptate.

In Romania, povestea difera in ceea ce priveste finalul. Conform etnologului Romulus Vulcanescu, dupa ce a vazut minunea, Mos Craciun a dat foc la niste brazi pe care ii avea taiati in curte si a jucat o hora in jurul lor, fiind acompaniat de slugi. Apoi, cand hora s-a terminat, i-a daruit Maicii Domnului cadouri ca lapte, urda si smanatana (considerate a fi daruri pastoresti). Tot etnologii au stabilit ca acest batran este de fapt intruchiparea magilor care i-au adus lui Iisus daruri la nastere, iar cuvantul “mos” echivaleaza cu cuvantul “intemeietor”.

Se pare ca sarbatoarea Craciunului exista inca de pe vremea geto-dacilor, cand acestia celebrau Saturnaliile, precum si moartea si reinvierea zeului Mithra. Entologii au identificat cuvantul “mos” cu varsta zeului, care era viu 365 sau 366 de zile, apoi imbatranea, murea si invia la inceputul anului. Pe de alta parte, in zonele rurale in special, acest batran era vazut ca o fiinta supranaturala sau ca un simplu batranel (de multe ori avand ca ocupatie pastoritul), imbracat in costum popular. O alta versiune a legendei, cu inclinatii spre paganism, spune ca: ziua de nastere a lui Mos Craciun era sarbatorita la solstitiul de iarna, cand soarele se face foarte mic, mic de tot, ca mai apoi sa se nasca din nou. Asa credea lumea mai demult, ca Mos Craciun moare in fiecare iarna si se naste iar si iar. Si ca odata cu el chiar si soarele moare si reinvie, sub forma unui copilas. Astfel, in fiecare an, in seara de Craciun, Mosul e batran tare, iar la miezul noptii el moare cateva clipe si renaste prin pruncul Iisus Hristos. In acelasi timp, toata lumea reintinereste, se umple de viata si de bogatie: de aceea Mos Craciun aduce daruri cu el. Asadar, legenda respecta ritualul invierii cosmogonice: universul se naste odata cu cel care savarseste un astfel de ritual, in acest caz Mos Craciun, care „moare in fiecare iarna si se naste iar si iar”. Dupa Mircea Eliade, „la fiecare An Nou reincepe creatia, iar mitul cosmogonic este considerat modelul exemplar al oricarei creatii. Mitul cosmogonic se constituie ca imago mundi, pentru al carui adevar insasi existenta sta marturie.”

Indiferent care este originea povestii lui Mos Craciun, noi de bucuram ca, an de an, atat cei mici, cat si cei mari asteapta cu nerabdare Ajunul Craciunului pentru a primi daruri.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Culoarea mov sau violet semnif…

Culoarea mov sau violet semnificatie in desenele copiilor

Culoarea mov semnificatie in desenele copiilor   O componenta foarte importanta in desenele copiilor o reprezinta culoarea. Sa vedem insa ce ne dezvaluie preferinta pentru mov sau violet, culoarea mov in desenele...

Seara rurala de Ion Minulescu

Seara rurala de Ion Minulescu

Seară rurală de Ion Minulescu   Se uită soarele-napoi…O fi pierdut ceva,Sau, poate,Aşteaptă-n deal vreun car cu boi,Să-l plimbe şi prin alte sateCu gospodari şi holde mai bogate?…

Statiunea turistica montana St…

Statiunea turistica montana Stana de Vale

Statiunea turistica montana Stana de Vale Stana de Vale este o statiune turistica montana, mai exact o statiune climatica alpina, situata la 1102 m altitudine, situata in creierul...

Colindatorii de George Cosbuc

Colindătorii de George Coşbuc   Vezi poezia Colindătorii, scrisa de poetul George Coşbuc.   Afară ninge liniştit,Şi-n casă arde focul,Iar noi, pe lângă mama stând,De mult uitarăm jocul.De mult şi patul ne-aştepta,Dar cine să...

Povestea lui Harap Alb de Ion …

Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga partea I

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă – partea I În realizarea poveştilor sale, Ion Creangă porneşte de la modele populare, caracterizând teme de circulaţie universala cu o vechime uneori mitică. Povestea...