Povestea unui teren

Va oferim spre lectura “Povestea unui teren”. Versurile apartin lui Ion Zefir.

La Gigel in fata casei

E un loc viran si care

Ar fi tocmai bun de joaca:

Nu-i nici mic si nici prea mare.

Insa tot terenu-acesta

Este plin de tinichele.

Caramizi, hartie, cioburi

Si de multe alte cele.

Se distreaza-ades copiii

Mai c-o leapsa, mai c-o minge.

Insa cioburile-acestea

Cheful deseori li-l stinge.

Ieri, chiar lui Costin, baiatul

Care sade peste drum

I-a intrat un ciob in mana

Si e bandajat acum.

Insa astazi toti copiii

La teren au adunare,

Vor ca sa se sfatuiasca

Si sosesc cu mic cu mare.

Adunarea o deschide

Chiar Costin cel bandajat.

Cans sfarseste sa vorbeasca,

Este foarte aplaudat.

Apoi alti baieti si fete,

Rand pe rand au cuvantat,

De parea tot cartierul

Azi, aici s-ar fi mutat.

Ce s-a hotarat acolo,

Chiar din ziua urmatoare

Au pronit sa-nfaptuiasca

Fericiti, in ochi de soare.

Si cu greble si cu roabe,

Sape, maturi si galeti,

Unii chiar si cu … farase!

Altii-n mana cu lopeti.

Deci cu ce-au gasit prin casa

Au pornit cu toti de-a valma

Ca terenul lor de joaca

Sa si-l curete ca palma.

Cantec, glume, veselie,

Sa descriu nu-i prea usor …

Lucrul insa – ca in basme –

Progresa mereu de zor.

La-nceput priveau parintii

Treaba lor cam cu uimire,

Dar atunci cand pricepura

Erau plini de multumire.