Privighetoarea - poveste

Va oferim spre lectura povestea “Privighetoarea” scrisa de Lia Harsu.

In vremurile de demult, pe cand zanele traiau pe pamant alaturi de oameni, se afla intr-o imparatie mare si frumoasa un crai tanar, bun la inima si milostiv cu cei sarmani.

Acu, venindu-i vremea sa se-nsoare, cauta el in dreapta, cauta in stanga, doar-doar si-o gasi sotie placul lui. Dar degeaba, ca nici una nu i se potrivea. Tare amarat era craiul, precum si imparatul cel batran, ca o sa inchide ochii si nu va apuca sa-si joace nepotii pe genunchi.

Intr-o zi, ducandu-se craiul cu un sfetnic sa se plimbe prin padure, numai ce auzi un glas de fata cantand atat de frumos si cu atata jale, ca ti se rupea inima din piept.

- Oare cine sa cante? intreba cu mirare craiul pe sfetnic, ca de cand sunt pe lume glas ca asta n-am auzit.

- De, stiu si eu, maria ta! Sa cautam.

Pornira a cutreiera padurea, dar nu au aflat pe nimeni.

- Sa stii, sfetnice, zise atunci craiul, ca eu numai pe fata asta o iau, ori de unde nu, mor flacau. Sa mi-o aduci de unde stii, ca altminteri ti-o sta capul unde-ti stau picioarele.

A doua zi, cum se ivira zorile la orizont, cum porni sfetnicul cu slujitori sa dea de urma fetei. Intrebara ei pe cine intalneau in cale de nu stiu cumva o fata care canta in padure atat de frumos de stau apele in cale, dar toti raspundeau:

- Aici ne-am nascut, aici am crescut noi si parintii nostri, dar glas de fata in padure inca n-am auzit.

Craiul cazuse la pat de dorul glasului auzti, bolea si slabea pe zi ce mergea.

A pus sfetnicul atunci crainicii sa dea zvon in tara ca unde se afla vreo fata care stie sa cante frumos, sa vina la palat sa cante craiului. S-au adunat fetele din toata imparatia, dar cand porneau sa cante, craiul isi astupa urechile zicand:

- Glas de fata ii asta ori de magar? Dati-le afara din palat ca, la cat sunt eu de bolnav, acum le iau cu parul la goana.

Si iar porni bietul sfetnic sa cutreiere padurea unde auzise pe fata aceia nevazuta cantand; pasa-mi-te, craiul ii spusese verde in fata ca pana ce n-o afla fata sa nu se mai infatiseze inaintea lui ca-1 ucide cu mana lui.

Intr-o zi, pe cand mergea el asa abatut si cu frica mortii in san, numai ce auzi iar glasul acela cantand. A dat fuga dincotro auzea glasul, da ramase pironit locului.

Vezi ca de unde s-astepta sa dea cu ochii de cine stie ce mandrete de fata, a vazut o baba urata pocita care stetea in pragul unei colibe si morfolea ceva in gingii.

- Unde-i fata care canta? intreba el in graba. D-apoi eu cantam, facu baba.

- Daca-i asa, hai cu mine la palat, ca de cand umblu sa dau de tine, zise sfetnicul, dar inima-n el era cat un purece de frica sa nu-1 ucida imparatul cand o vedea ce pramatie i-a adus.

S-au dus la palat, dar cand a vrut baba sa cante, glasul i se opri in gat si a inceput a behai.

- Zvarliti-o in temnita si pe sfetnic sa-1 trageti in teapa, zise atunci craiul plin de manie.

Da sfetnicul spalase putina de frica si ia-1 de unde nu-i. Pe baba au dus-o intr-o padure indepartata unde era un put parasit si au azvarlit-o tocmai in fundul putului.

Din ziua aceea sfetnicul ratacea de colo pana colo ca sa nu-i dea slujitorii imparatului de urma si sa-l traga in teapa. Ratacind el asa, nimeri in padurea unde era putul cu baba si trecand din intamplare pe acolo, auzi gemete si plansete. Se apleca peste put si vazand o faptura omeneasca, si-a desfacut braul din jurul mijlocului si-l lasa in fundul putului.

Baba - ca ea era - prinse cu amandoua mainile braul si sfetnicul o trase afara. Si ce-i vazura ochii? In locul babei era o mandrete de fata cum nu mai vazuse ei pana atunci. Si fata asta ii povesti atunci cum fusese vrajita de o vrajitoare grozava sa se prefaca intr-o baba urata si pocita, numai glasul nu i-a putut fi luat. Dar cand a fost inaintea craiului atat isi incorda vrajitoarea puterile incat lua fetei glasul. Dar acum, se mantuise vraja care zicea ca fata sa nu se faca precum fusese decat daca o fi mantuita de la primejdie de un om osandit la moarte. De aceea, intamplandu-se acum aceasta, fata si-a recapatat chipul ei de mai inainte.

Sfetnicul a luat pe fata si a dus-o craiului care, cum a vazut-o, s-a tamaduit pe loc de boala si au facut o nunta mare si frumoasa. Au trait impreuna pana la adanci batraneti, evident.

Dar cand a fost sa moara craiasa, o zana buna veni si o prefacu in pasare cantatoare ca sa nu se piarda minunea aceea de glas si, cica pasarea respectiva e privighetoarea ...