Program artistic de 8 Martie – Ziua Mamei
Mama! Primul nostru cuvânt! Ce sentiment de dragoste ne învăluie sufletul şi un chip sfânt ne apare în faţa ochilor atunci când îl rostim! Ziua de 8 Martie este un bun prilej de a o sărbători. Ca sursă de inspiraţie vă punem la dispoziţie un program artistic reprezentând un colaj de versuri şi cântece.
Un copil: Iarna, iată, s-a sfârşit
Şi zăpada s-a topit!
Din pământ au răsărit
Ghioceii, ce-au vestit
Că, la noi în ţară, iară
Vine mândra primăvară,
Însoţită-a câta oară?
Tot de stoluri ce coboară
Şi la cuiburi se aşează.
Uite, s-a făcut amiază!
Astăzi este sărbătoare
Şi vom face o serbare.
Un copil: Vântu-aduse vestea oare?
Azi e mare sărbătoare.
El şopti printre nuiele
Că e ziua mamei mele
Astăzi este ziua ta....
La mulţi ani mămica mea!
Vreau să ştie lumea-ntreagă
Că eşti bună şi mi-eşti dragă.
Un copil: Adunaţi în marea sală,
Toţi, în hainele de gală,
Astăzi vom sărbători
Ziua Mamei! Şi va fi
Cât se poate de frumos,
Căci vom prezenta duios:
Poezii pentru mămici,
Cântece pentru bunici.
Că noi tare le iubim!
Fericire le dorim!
Viaţă lungă, sănătate
Şi belşug să aibă-n toate!
Un copil: Sunt atât de fericită
Că mămica mea, iubită,
A venit azi la serbare
Să asculte o urare!
Urare de ziua ei,
Urare pentru femei.
Că e ziua tuturor:
Mamelor, bunicilor
Şi-a surorilor de-aici,
Cele mari şi cele mici.
Toţi copiii vor cânta,
Poezii vor recita.
Un copil: Eu, pentru că sunt mai mică,
O sărut pe-a mea mămică.
Pe frunte şi pe obraz
Să-i alung orice necaz.
Iar ca dar eu îi ofer
Toate stelele din cer!
Un copil: Printre pete de zăpadă
Am zărit un ghiocel.
Vin copiii să îl vadă –
Parcă e un clopoţel!
M-am gândit să-l dăruiesc
Mamei, că tare-o iubesc!
Dar mai caut ici, prin nea,
Fir plăpând de viorea –
Şi pentru bunica mea!
Eu vă cer, acum, iertare
De n-am fost ascultătoare!
Dar voi creşte, veţi vedea
Ce mai fată veţi avea!
Un copil: Tu eşti tot ce-i cald în lume,
Iar eu sunt a ta minune.
Iară ţie, buni dragă,
Îţi voi da iubirea-ntreagă.
Ţi-aş da cerul fără nori,
Ţi-aş da câmpul plin de flori,
Tot ce vrei tu, eu ţi-aş da,
Doar ţie, mămica mea.
Cântec: Înfloresc grădinile
Un copil: Cine ne iubeşte?
Cine ne-ndrăgeşte?
Zi de zi munceşte
Pentru a ne creşte?
Toţi copiii: Ne dăm seama:
Este mama!
Un copil: De suntem vreodată
Trişti sau supăraţi,
Cine ne sărută
Ochii-nlăcrimaţi?
Toţi copiii: Ne dăm seama:
Este mama!
Un copil: Basme minunate
Cine povesteşte?
Jucării frumoase
Cine dăruieşte?
Toţi copiii: Ne dăm seama:
Este mama!
Un copil: Cine oare, cine,
Dimineaţa vine,
Cu ochii zâmbind,
Fruntea-mi mângâind,
Sărutându-mi faţa?
Bună dimineaţa!
Toţi copiii: Cine ne iubeşte?
Cine ne-ngrijeşte?
Cine ne ajută
Cu dragoste multă?
Cred că v-aţi dat seama:
Este mama, mama!
Un copil: Cel mai duios şi cel mai drag cuvânt
Ce-l spune omul pe pământ
Este cuvântul scump de mamă!
Cea mai frumoasă vorbă-n lume,
Cel mai plăcut, mai dulce nume
E numele cel scump de mamă!
Sub soare nu-i nici un cuvânt
Atât de drag şi-atât de sfânt
Ca mama!
Un copil: De la primul pas al tău,
Te păzeşte de ce-i rău.
Te iubeşte şi te ceartă,
Te învaţă şi te iartă
Că e mamă-adevărată.
Cântec: Ce dragă-mi este mama
Un copil: Mama mea e ca o floare,
N-are-n lume-asemănare.
Cu iubire mă învaţă
Să mă port frumos în viaţă.
Basme şi poveşti îmi spune
Şi-mi dă numai sfaturi bune:
Să fiu harnic şi cinstit
Şi în toate cumpănit!
Un copil: Mama mea dragă şi bună,
Te asemeni cu o zână!
Care veghează mereu
Liniştea somnului meu.
Cu-n zâmbet de nedescris
Tu mă duci în lumi de vis.
Şi presari în calea mea
Florile de catifea.
Un copil: Eu cu drag v-am ascultat!
Şi mult, mult m-am minunat
Toate mamele din lume
Sunt frumoase şi sunt bune
Dar eu vă mai spun ceva
Ca şi a mea nu este nici una!
Un copil: Ochii tăi sunt viorele,
Părul negru, mătăsos,
Ciripit de păsărele
Este glasul tău duios.
Mâinile muncesc şi-alină,
Pentru mine se trudesc;
- Mamă, harnică albină,
Fruntea mea ţi se înclină,
Mamă dragă, te iubesc!
Un copil: De dragul tău, pământul,
De ghiocei e plin!
Şi vin cocori din zare
Şi cerul e senin.
Şi-ntâiul fir de iarbă
A răsărit în prag.
Şi-nmugureşte pomul
Să-ţi fie ţie drag!
Învaţă-mă ce-i bine,
Fereşte-mă de rău,
Căci am venit pe lume,
Tu ştii, de dragul tău!
Un copil: Sunt mic, măicuţă dragă,
Dar tare te iubesc...
Încât întreg pământul
Aş vrea să-ţi dăruiesc!
Dar vezi, măicuţă dragă,
Eu sunt aşa de mic...
Pământul este mare
Şi nu pot să-l ridic!
Dar din întreg pământul
Cât ochii îl privesc,
O floare am cules-o
Şi azi ţi-o dăruiesc!
Cântec: Flori pentru mama
Un copil: La mulţi ani, iubită mamă!
Îţi doresc cu drag şi eu,
Multe zile fericite
Să-ţi dea bunul Dumnezeu!
Sănătoasă fii întruna,
De necaz, de griji, ferită!
Şi-ntre noi, în orice vreme,
Să te simţi tot mulţumită.
Ce poţi s-aştepţi de la mine?
Iată, îţi făgăduiesc:
Prin purtare şi silinţă
Mereu să te mulţumesc.
Un copil: Doamne, vin astăzi la tine
Să te rog numai de bine.
Şi te-aş mai ruga ceva:
Doamne, cu puterea ta,
Apără-mi mămica mea
De-orice rău de pe pământ,
Fiindcă ea e ceva sfânt!
Şi mai dă-mi putere mare
Să prind razele de soare
În cunună aurită
Pentru mama mea iubită!
Doamne, Ţie-ţi mulţumesc
Pentru tot ce îmi doresc!
Toţii copiii: Azi cu toţii ne-am adunat,
Şi pe mame le-am serbat
Cu capul plecat ne rugăm:
Rugă spre cer înălţăm:
Domnul să le ocrotească
De rele să le ferească
Sănătate să le dea,
Să ne poată îndruma.
Cântec: De ziua ta mămico
- 22/02/2012 15:31 - 1 Martie Martisor
- 21/02/2012 19:39 - Sceneta de 8 Martie Flori pentru mama
- 20/02/2012 15:27 - Serbare de 8 Martie Mama mea e o minune
- 20/02/2012 14:43 - Zilele Babelor 1 Martie 9 Martie
- 18/02/2012 14:54 - Serbare de 8 Martie Pentru tine, draga mama
- 11/02/2012 04:00 - Un pedagog de scoala noua de Ion Luca Caragiale
- 10/02/2012 14:29 - Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga partea III
- 10/02/2012 14:22 - Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga partea II
- 10/02/2012 14:14 - Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga partea I
- 09/02/2012 15:58 - Legendele Olimpului