Randunica si furnica

Va oferim spre lectura poezia „Randunica si furnica”.

Intr-o zi de toamna, o randunica asezata

Pe craca unui arbore, de frunze despuiata,

Ciripea cu bucurie un cantec de plecare

Spre tari cu cer albastru si c-un dulce soare!

Jos, sarmana furnicuta merindele isi strange

Pentru zilele de iarna, cu greu, dar nu se plange.

Vazand-o randunica fara preget, ca munceste

De ea mila i se face si cam asa-i vorbeste:

„Asculta, draga, de ce stai aici si din greu muncesti,

Tu nu vezi ce truda mare, pana ce hrana sa-ti gasesti?

Dincolo de mari, hrana este din belsug si-i buna

Nimeni nu munceste, acolo, nimeni nu aduna!”

„Daca vrei sa mergi cu mine, bucuroasa te ajut ...

Vom zbura deci amandoua prin vazduhul strabatut

An de an cu-a mele aripi si intr-una noi zburand,

Numai tari cu dulce soare intalni-vom rand pe rand!”

.................................................................................

Furnicuta ii raspunse: „Multumescu-ti, draga, mult

N-am ce face, dar nu pot rugamintea sa-ti ascult.

Noi cu toate-avem o tara si-i lasat de Dumnezeu,

In tara noastra toata viata sa traim muncind,

Din greu.”

Nu uita ca ori si care

Vechea noastra zicatoare:

„Fie painea cat de rea

Tot mai bine-n tara mea!”