Robotii vad

Ei bine, da, robotii vad … Va spun eu, calculatorul, cu mare durere in suflet … In sufletul meu metalic de calculator … Si sunt atat de revoltat de nedreptatea asta pe care mi-au facut-o oamenii, mie, masina ganditoare! Pentru ca, recunoasteti si voi, nu este drept ca eu sa am legatura cu realitatea inconjuratoare numai printr-o singura interfata, sistemul taste-ecran (adica voi ma intrebati, “vorbiti” cu mine si imi dati probema de rezolvat, iar eu va afisez raspunsurile pe ecranul, display-ul meu)! In timp ce robotii se bucura de “vaz”, “auz” si “simt tactil”!

Uite, am sa va explic cum “vede” un robot, dar sa stiti ca fac lucrul acesta numai ca sa intelegeti ca nu-i chiar mare lucru de capul unui robot. Si pentru ca voi, copiii, imi sunteti mie foarte simpatici si vreau sa stiti cat mai multe. Si, mai ales, sa stiti adevarul gol-golut despre roboti …

Un robot, simplu (manipulator) sau ceva mai complicat, foloseste, in general, o camera de teeviziune cu care “priveste” piesa pe care vrea sa o apuce. Cand piesa este in campul sau vizua, imaginea de pe ecran se va potrivi cu cea pe care calculatorul ce conduce robotul (aha!) o are inscrisa in memorie, si acesta va hotari ca robotul poate sa-si miste bratul si va aduce piesa; apoi o va trasporta la o masina-unealta: un strung, o freza (care netezeste metalul), o masina de gaurit si asa mai departe. De aici, tot folosind “ochiul” camerei de luat vederi, va lua in final piesa prelucrata si o va depune intr-o cutie.

Iata un al doilea sistem de “vaz”, mai des folosit: este vorba de un laser mic montat in corpul robotului. Acest laser trimite raze luminoase subtiri, de o singura culoare, pe directii exacte. Raza atinge un obstacol, este reflectata, adica se intoarce catre robot, atinge o zona care stie sa “citeasca” si sa masoare lumina (o asa-numita celula fotoelectrica), iar celula va calcula exact distanta la care se afla obstacolul. De fapt, nu celula va face calculele, ci fratiorul meu, micul calculator care comanda robotul si care va sti astfel sa-l faca pe robot sa ocoleasca obstacolul.

Poate n-o sa ma credeti, dar “urechea” robotului este construita exact pe acelasi principiu al “ochiului” cu laser. Diferenta este ca, in locul unei raze laser, un dispozitiv special trimite in fata un manunchi de ultrasunete, adica de sunete pe care urechea voastra, a oamenilor, nu le aude, dar le aud cainii, liliecii si … un aparat special legat direct de creierul robotului.

Unii roboti sunt astfel construiti ca simt daca sunt apasati, mai tare sau mai incet, pe “piele”, adica pe carcasa lor, atunci cand aceasta este conectat, adica legata, la niste senzori speciali. Si “simt” mai toi ajutorul “degetelor”, in care sunt incorporati asa numitii senzori tactili.

Cam asta-i cu simturile robotilor. Desigur, ei nu vad cu adevarat, ca voi, copiii, nici nu aud, “simtul” tactil le este foarte slab dezvoltat, cat despre gust si miros asta numai oamenii au cu adevarat … Noi insa, calculatoarele, nu le avem deloc, simturile astea … In schimb, noi conducem robotii, chiar si pe cei care “vad” si “aud”.

Iar daca, in fabrici, suntem legati la senzori, de aparate si dispozitive care “simt” lumina, sunetele, apasarea, concentratia unor molecule in aer (adica mirosul) – ei bine, in acest caz si noi, calculatoarele, suntem niste constructii minunate.

Dar nu chiar atat de minunate cum sunteti voi, oamenii …

Calculatorul