Studierea reactiilor individuale la stres

“Important nu este ce vi se intampla, ci felul in care percepeti faptul respectiv” – arata Hans Seyle. Desi stresul trebuie abordat si prin prisma firii persoanei care-l suporta. Pentru cercetarea stresului s-au incercat diverse metode. Astfel, doctorul Alfred T. Sapse, care a condus o clinica de „control al stresului” in Los Angeles, SUA, a incercat cercetarea stresului prin metoda scenariilor, metoda mult utilizata. Scenariul simuleaza un act de conducere. Unui grup de patru conducatori de institutie, aflati la o masa, li se aduce stirea ca a fost refuzat creditul bancar solicitat, ceea ce face ca institutia pe care o conduc sa dea faliment. Acest agent stresant puternic va declansa imediat in randul celor patru conducatori reactii diferite, din care unele sunt bine cunoscute si chiar previzibile.

In descrierea de scenariu facuta de A. T. Sapse, primul conducator devine scorojiu, urla si izbeste cu pumnul in masa. Reactia sa violenta ar vrea sa spuna: „Eu v-am avertizat! E o catastrofa!”. In organismul sau, hipofiza stimuleaza glanda suprarenala care incepe sa produca o cantitate excesiva de cortizon. Acest exces cronic face sa fie retinute sodiul si apa in organism. Este cazul tipului de persoana definit ca tip A si care in mod deosebit este amenintat de hipertensiune si obezitate. Hipertensiunea, la randul ei, poate sa provoace un atac coronarian sau o paralizie partiala prin congestie cerebrala si lezarea nervilor. De asemenea, excesul continuu de cortizon ataca mucoasa gastrica. Conform cercetarilor, circa 90% din persoanele care fac infarct sunt de tip A.

Al doilea personaj, desi nu spune nimic, devine dintr-o data palid si transpira. El isi stapaneste si interiorizeaza frica, furia sau frustrarea. La analiza sangelui se poate constata o diminuare a diverselor imunoglobuline, substante bacteriene, a virusurilor sau a alergiilor. In cazul acestui tip de persoana, consecintele cele mai probabile ale stresului sunt artritele, racelile, gripele, reumatismul si sensibilitatea la diverse infectii. Se presupune ca aceste persoane de tip C ar fi mai predispuse la cancer.

Al treilea participant la reuniune, desi continua sa vorbeasca cu un glas aproape normal, pare dintr-o data foarte imbatranit. Este cazul tipului D, care pare sa reactioneze printr-o imbatranire prematura, printr-un mecanism complex si inca necunoscut. Se apreciaza ca acest tip ar fi amenintat de o decalcifiere, caracteristica pentru imbatranirea tesuturilor.

In sfarsit, al patrulea tip este cel care stie sa-si stapaneasca reactiile la stres si chiar sa se foloseasca de acesta. El va spune ceva in genul: „Ascultati, copii, nu are nici un rost sa ne facem probleme. O sa ne descurcam pana la urma”. Acest tip de va concentra spre gasirea unor variante de rezolvare a situatiei. Dar si la el apar reactii biologice la stres, insa de o importanta mai mic si cu durata mai scurta. Speciic acestui tip este ca poate folosi in favoarea sa stresul, care este prentru ei un fel de stimulent biologic. Se pare ca, statistic vorbind, persoanele de tip B reusesc mai bine in viata.

Bineinteles ca aceasta clasificare este simplista si ea nu poate reflecta infinitatea tipurilor si reactiilor umane la agentii stresanti. Ba mai mult, in ciuda predispozitiilor ereditare spre un tip sau altul, oamenii se pot schimba. S-a demonstrat ca prin tehnici psihologice a regimului alimentar (micsorarea consumului de grasimi animale si de zahar rafinat) persoanele de tip A se pot apropia, ca reactie la stres, de tipul B.

Dar efectele stresului sunt adesea mult mai complexe. Spre exemplu, unul dintre efectele specifice si cel mai nociv al stresului este scaderea adesea neobisnuit de rapida a procentului de HDL (lipide cu o mare densitate), fractiuni de colesterol despre care se stie ca au un rol protector impotriva aterosclerozei si consecintelor ei: congestia cerebrala si boala coronariana. In cazul stresului, procentul de HDL in sange poate scadea rapid, fapt ce face sa creasca vulnerabilitatea persoanei la actiunea nociva a celorlalte lipide din sange. Procentul de HDL variaa intre 27 si 77 mg la litrul de sange. Un agent stresant care se repeta poate mentine procentul de HDL la un nivel foarte scazut, fapt ce provoaca o situate cronica deosebit de periculoasa. Se stie, o veste proasta poate reduce la jumatate procentul de HDL din sange la anumite persoane.

Stresul poate afecta si alte substante din organism, determinand o reducere accelerata a procentului acestora. Astfel, stresul contribuie la eliminarea intensa a zincului, provocand o hipertrofie a prostatei si afectand sexualitatea. Procentul altor minerale din organism (sodiu, potasiu, fier, magneziu, crom, seleniu etc.) poate fi modificat de catre starea de stres. Chiar si absorbtia de vitamine este inhibata, iar glanda suprarenala consuma, in situatia de stres, o cantitate mai mare de acid ascorbic (vitamina C).

Alte cercetari intreprinse de dr. Roger Guillemin, laureat al Premiului Nobel pentru medicina, au dus la constatarea faptului ca in cazul situatiei de stres creste si secretia de endorfine, hormoni cerebrali ai caror rol nu este cunoscut pe deplin. Se stie doar ca endorfinele (morfine naturale) protejeaza organismul impotriva durerii.

Se incearca numeroase metode medicale si psihologice de diagnoza, prevenire si tratare a starii de stres, de „dominare” a ei. Pacientii sunt invatati cum sa-si stapaneasca reactiile prin metode psihologice si psihofiziologice, cum este „bio-feed-back-ul” (retroactiune biologica) ce permite, cu ajutorul unor electrozi plasati pe suprafata pielii, receptionarea anumitor reactii de care omul, in mod normal, nu este constient. Cu toate acestea, formele actuale de terapie a stresului sunt inca slabe si empirice, mai mult reusind sa faca persoana prin vointa si autocontrol. Exista numeroase si serioase cercetari de perfectionare a metodelor in acest sens.

Statisticile prevad ca in viitor nivelul de stres va creste substantial, mai ales in marile aglomerari urbane, numarul „clinicilor stresului”, deoarece in lumea industriala solicitarile organismului uman au crescut peste limitele normalului.

Dr. Pavel Muresan