Taramul frumusetii

Va oferim spre lectura poezia “Taramul frumusetii” scrisa de Stefan Iures.

Anotimpurile vin si se duc

Cu mii de culori schimbatoare,

Insotite de-un cantec de cuc

Sau de nori calatori peste zare.

Imbraca tara pururi alt vestmant

Pe trupul ei croit in linii zvelte.

Ce tanar esti, batranule pamant,

Inavutit de oameni si unelte!

Coboara-n stol miresme tari din munti,

Izvoare cad cu spume argintate,

Lumina zilei o purtam pe frunti,

Si-o gazduim la noi, pe inserate.

Atunci ii facem loc in tuburi lungi.

(Asa-n oras e vesnic luna plina.)

Tractoarele, pe campuri, tot atunci

Din faruri scot lungi sabii de lumina.

In nopti de vara, stele pica-n zbor.

Intai vezi una, uiti pe urma care-i.

Luceferi sar fierbinti in calea lor

Din oala grea de fonta …

De cand se stiu, la Portile de Fier,

Jos, la calcaiul plaiurilor noastre,

Isi vad Carpatii chipul cel sever

Dar nu credeau ca pamantenii stiu

Sa faca noi oglinzi, necunoscute,

Pe mal fumos, pe Arges argintiu,

Pe spumegata Bistrita, cea iute.

Nici vantul, vantul care pe de rost

Stia-n vazduhuri drumurile sale

Nu intelege unde vor fi fost,

Ieri, uriasii intalniti in cale.

Furnale, sonde, schele – nou temei

De basm, “ca din pamant” au prins sa creasca.

Albina ia pe aripile ei

Polen de harnicie romaneasca.