Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca

Nazuinta poporului pentru Unire

In vremea revolutiei din 1848 poporul nostru isi aratase dorinta de a se uni intr-o singura tara. Cum revolutia a fost infranta, unirea nu s-a putut infaptui atunci. Dorinta de a se uni intr-o singura tara a continuat sa framante din ce in ce mai mult masele de tarani si oraseni din cele trei tari. Poporul stia ca “unirea face puterea” si nadajduia ca prin unire va izbuti sa ia din mainile boierilor pamantul si-si va face viata mai buna. De asemenea, socotea ca, prin Unire, tara, fiind mai mare si mai puternica, va fi in stare sa scuture stapanirea turceasca. In acelasi timp, burghezia voia sa stearga granitele care desparteau tarile noastre, ca sa poata duce marfurile, fara nicio piedica, de la un capat la altul al tarii.

Dragostea de tara a intregului popor a intetit lupta pentru unire. Poeti si luptatori de seama indemnau poporul la lupta pentru infaptuirea ei. Vasile Alecsandri a inchinat Unirii versuri pline de caldura si frumusete:

Hai sa dam mana cu mana,

Cei cu inima romana,

Sa-nvartim hora fratiei,

Pe pamantul Romaniei.

De asemenea, Mihail Kogalniceanu, istoric si luptator pentru progresul tarii, se straduia sa ajute la infaptuirea Unirii. Alaturi de ei se afla Alexandru Ioan Cuza, bun patriot, unul din conducatorii miscarii revolutionare de la 1848 din Moldova.

Piedicile in calea Unirii

Dar erau si destui dusmani ai Unirii atat in tara, cat si peste hotare. Intai erau marii boieri. Ei se temeau ca dupa Unire lupta taranilor pentru pamant ca fi mai darza. De asemenea, se impotriveau Turcia si Austria, care stiau ca, daca se unesc, tarile romane nu vor mai putea fi tinute sub jug.

In schimb, Rusia si Franta au ajutat poporul roman sa-si infaptuiasca acest gand maret.

Ca sa fie aratate dorintele poporului, s-au ales adunarile numite divanurile ad-hoc. In ele au intrat si tarani veniti de-a dreptul de la coarnele plugului, cum a fost mos Ion Roata. In aceste adunari trimisii poporului au cerut cu hotarare atat Unirea Tarilor Romane, cat si o serie de imbunatatiri in viata poporului.

Marile puteri ale Europei n-au ingaduit insa o unire deplina, ci au cerut ca fiecare din cele doua tari romane sa-si aleaga domnitorul ei.

Poporul infaptuieste Unirea

Cand s-au facut alegeri pentru noul domn, in Moldova a fost ales Alexandru Ioan Cuza, luptator pentru Unire. In Muntenia marii boieri voiau sa aleaga pe un fost domnitor. Dar lucratorii, intelectualii din Bucuresti si masele de tarani din jur s-au strans si au silit pe deputatii din adunarea Tarii Romanesti, intruniti la Bucuresti, in ziua de 24 ianuarie 1859, sa aleaga ca domnitor tot pe Alexandru Ioan Cuza. Asa s-a infaptuit Unirea dupa aceea, Romania. Poporul a primit aceasta veste cu nespusa bucurie. Capitala tarii a fost stabilita la Bucuresti.

In 1859 nu toate cele trei judete romane au izbutit sa se uneasca intr-un singur stat. Transilvania ramanea inca despartita si supusa stapanirii austriece. Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca a fost totusi un inceput datator de nadejde, care a sporit puterea tarii si i-a dat poporului o incredere mai mare in fortele sale.