Vrabia si randunelele de Lev Tolstoi

Intr-o zi stateam in curte si priveam un cuib de randunele de sub stresina casei. Cele doua randunele isi luara zborul si cuibul ramase gol.

In lipsa lor, o vrabie cobori de pe acoperis, sari pe marginea cuibului, se uita imprejur, batu din aripioare si se strecura inauntru, apoi isi scoase capul afara si incepu sa ciripeasca.

Peste putin una din randunele se inapoie. Dadu sa intre in cuib, dar cum il zari pe musafirul nepoftit, ciripi ascutit, zvacni din aripioare si pleca.

Vrabia sedea in cuib si ciripea.

Deodata aparu un stol de randunele: ele dadura ocol cuibului, ca si cum ar fi vrut sa vada bine vrabia si se indepatara.

Vrabia nu parea sa se sinchiseasca de ele, isi sucea capul incoace si incolo si ciripea.

Randunelele se intoarsera, facura nu stiu ce si plecara iarasi.

Ele nu veneau de pomana. Fiecare aducea in cioc putin noroi cu care astupa, incet-incet, intrarea cuibului.

Randunelele tot plecau, veneau, cladeau si deschizatura se facea din ce in ce mai mica.

La inceput se zarea prin ea gatul vrabiei, apoi numai capsorul, apoi numai cioculetul si pana la urma vrabia nu se mai zari de fel: randunelele o zidisera in cuib. Apoi au plecat, rotindu-se in jurul casei, cu tipete ascutite.