Bucuriile iernii

Iarna a fost din totdeauna anotimpul copiilor, precum si primavara a fost anotimpul indragostitilor! Albul imaculat in care se imbraca pamantul, feeria fulgilor de zapada, tot ne apropie mai mult de varsta nevinovata a copilariei, de timpurile fericite cand nu cunoasteam nicio grija chiriei, nici spaima perceptorului.

Nu cred ca exista careva dintre noi, care la prima zapada, sa nu uite o clipa de realitatea imediata si, cu nasul lipit de geamul rece, sa nu priveasca lung, lung, jocul florilor de zapada, capatand pentru o clipa sufletul celor 7 ani demult trecuti, cand iarna venea ca o regina bogata in daruri si bucurii.

Si numai cu un prelung suspin, parasim minunea alba a iernii, in care se amesteca atatea dulci amintiri, pentru a ne intoarce la cifrele la tocmeilile, la combinatiile fiecarei zile.

Regretatul Jean Bart povesteste undeva ca “intr-o zi de iarna, pe cand era elev in clasa lui Ion Creanga, pornise sa se dea cu saniuta impreuna cu alti colegi pe ulita Ticaului, unde se afla locuinta dascalului. Mici cum erau elevii nu prea cunosteau mestesugul saniutei sic and trebuiau sa o carmuiasca la cotituri, cadeau in zapada. Auzind larma lor din acea prima zi de iarna, Creanga a iesit din bojdeuca lui i-a privit o vreme si in cele din urma cucerit de bucuria zapezii, a oprit sania micului Botez (adevaratul nume al lui Bart) si dupa ce si-a indesat bine in cap caciula alba de oaie, a incalecat cat era de mare si burtos pe saniuta si a pornit la vale, sa-I invete pe mucosi cum trebuie sa carmeasca cu piciorul sania la cotitura”.

In sufletul lui Creanga, atat de apropiat de cel al elevilor sai, magia iernii a invins toate prejudecatile si, calare pe sanie a incercat acea netarmurita bucurie, pe care nu o mai cunoscuse de cand era copil si se dadea cu saniuta pe dealurile Humulestilor.

Desi astazi sporturile de iarna, skiul, bobul, saniuta sunt premise si oamenilor mari, care se pot bucura la rand cu navastnicii de bucuriile iernii, totusi adevaratul farmec al zapezii nu-l pot gusta decat copiii.

Am pornit de aceea, dupa prima zapada, care nu ne-a lasat un Craciun fara traditia sa dea un aer sarbatoresc strazilor si caselor, sa cautam bucuriile iernii la cei mici.

Va mai amintiti de derdelusuri? Cu sania copiii coboara in panta repede … E un paradis al copiilor! O larma neasteptata se ridica pana la cer, saniutele zboara, traversand ca sagetile splaiul …

Joaca cu bulgari de zapada are un farmec aparte. Acestia, bine intariti, zboara de-o parte si de alta a campului si nu rareori se intampla sa faca si victim. Cate un cucui scoate vremelnic din lupta in joaca a adeversarului.

Din zapada cladesc un soclu, ii fac maini si un cap. Unul aduce de acasa o matura, altul o palarie veche de paie. I se pun ochi, care surad parca unui vis indepartat si batul infipt in gura drept lulea, ameninta vrabiile, iar matura pare o groteasca arma, ridicata catre cer! E omul de zapada!

Da, astea sunt adevaratele bucurii ale iernii, iar ele apartin copilariei sin oi nu le putem gusta altfel decat in amintire.