Bunatatea lui Iisus si Pastele Sfantului Petru

Va oferim spre lectrua povestea populara “Pastele Sfantului Petru”.

Odata, pe cand Domnul Hristos si cu Sfantul petru umblau pe pamant, Sfantul isi lua inima in dinti si zise:

- Doamne, bunatatea ta prea din cale-afara, spun drept, ca ma mira. Esti atat de puternic si cu toate astea lasi sa se petreaca in lumea asta lucrurile … asa cum se petrec. Miselul rapune pe cel drept, cel tare asupreste pe cel slab, peste tot viclenia si nelegiuirea infloresc, si tie, Doamne, parca nici nu-ti pasa. Zau, sa fiu eu numai un an de zile Dumnezeu, ai vedea ce randuiala as face in toate.

Domnul ii zise:

- Crezi, va-sa-zica, Petre, ca ai putea face lucrurile mai bine?

- Hotarat! raspunse fara codeala Sfantul.

- Bine, zise Domnul, te las pe ziua de azi sa fii tu Dumnezeu. Fa toate, cum ti s-o parea tie ca ar fi mai drept, - fii aspru ori blajin, strasnic ori bun, imparte blestem ori binecuvantare, fa ploaie ori senin. Ai voie sa pedepsesti ori sa rasplatesti, - scurta vorba, pun toate puterile mele dumnezeiesti in mainile tale.

Cu vorbele astea, Domnul a predat lui Petru toiagul sau de pastor al lumii.

Sfantul Petru, fericit, se pregatea sa se puna pe lucru pentru indreptarea lumii.

Iata ca vede venind pe drum o babusca, desculta, jerpelita, slaba, - numai pielea si oasele de ea. Mana o capra. Cand o scoase pana la un loc cu ceva iarba, baba isi aduna mainile ca in rugaciune si zise:

- Paste cu Dumnezeu, caprito, ca azi e zi de Paste. El te-o apara de vreme rea si de coltii lupilor, ca eu n-am vreme sa vad de tine. Eu trebuie sa ma duc sa-mi caut ceva de lucru, ca sa castig o paine pentru bietii mei nepotei ramasi orfani. Cel Milostiv o sa ma ierte ca lucrez si in sfanta zi de sarbatoare si o sa te pazeasca pana diseara, cu mana Lui.

Femeia o lua iar spre sat, iar capra ramase singura de capul ei.

- Petre, zise Domnul, ai auzit ruga babei sarmane? Trebuie sa te induri de ea si sa-i isi capra in ocrotire de aproape, sa nu I se intample cumva vreun rau, pana s-o intoarce s-o ia biata femeie necajita, care s-a rugat asa frumos de noi!

Petre, bucuros de-a face un bine, se grabi sa mane capra spre o pasune grasa. Caprita era tanara si neastamparata: o porni in salturi zburdalnice peste santuri si coline, peste gropi si maracinisuri. Sfantul Petru abia de se putea tine dupa ea.

Incepura a-l trece naduselile, dar de, se prinsese s-o pazeasca si s-o ocroteasca! Se catara dupa strengarita de capra, gafaind, tusind si oftand. Si se mai nimerise si un soare dogoritor, topenie! Si mosul, hop, top, dupa cupra. Se zgaria, se lovea, cadea si iar se ridica. In sfarsit, topit si ostenit de moarte, aduse seara capra iar la locul ei, - teafara si nevatamata. N-a fost o trebusoara de gluma.

Razand ii iesi inainte Domnul si-l intreba prietenos.

- Ei, Petre, vrei imparatia mea inca pe o zi?

- Sfinte Doamne, fereste-ma! Ia-ti toiagul inapoi si iarta-ma: n-oi mai ravni slujba Prea Mariei Tale, cate zile voi trai! O capra am avut si eu de pazit, si cat mi-a dat de furca. Uite, mi-a iesit limba de un cot! Iarta-mi, Doamne, usurinta cu care te-am invinuit! …