Catelul si furnica

Va oferim spre lectura poezia „Catelul si furnica” scrisa de Constantin Scripca.

S-a-ntamplat, ca Azorica

- Un catel tare fricos –

Tot mergand cu ochii-n jos,

Sa zareasca ... o furnica.

Uluit, asa de-odata,

S-a oprit din drum un pic –

Bucuros, isi zice:

- Iata,

Nu-s pe lume cel mai mic!

Si-uite cum, dintr-o nimica,

I-a-ncoltit un gand trufas,

- Daca vreau, biata furnia,

Pulbere te fac sub pasi!

Furnicuta, de, cuminte,

L-a privit de jos in sus –

La asemenea cuvinte,

Ce-ar mai fi avut de spus? –

Dar o lectie sa-i dea,

A chitit sa se ascunza,

Sub o frunza

De colea.

Si pitis si far-de graba,

I s-a agatat de laba,

Iar de-acolo, pas cu pas,

Pana l-a piscat de nas!

Iar catelul, ce sa zica –

O zbughi pe loc, de frica.

Coborand in iarba, jos,

Furnicuta l-a mustrat:

- Dupa ce ca esti

Fricos,

Mai te tii si-nfumurat!