Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Cazul vocativ
Scris de mihaiela lazar   
Marţi, 08 Ianuarie 2019 00:00

CAZUL VOCATIV

Profesor Nae Mihaela,

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, Piteşti

Cazul vocativ are o situaţie diferită faţă de celelalte patru cazuri, deoarece nu apare decât la substantivele care desemnează persoane, fiinţe sau obiecte personificate şi exprimă o chemare adresata cuiva în scopul de a-i atrage atenţia asupra unei comunicări.

Se caracterizează prin intonaţia suplimentară specifică şi prin afixele caracteristice –e, -ule (masculin şi neutru singular: băiete!, Iuliane!, ginere!, copilule!, Popescule!, codrule!, tabloule, papagalule!, studentule!, bunicule!, băieţaşule!, urâtule!, tătuţule! ), -o (feminin singular: Dumitro!, fericito! ) şi –lor (tuturor genurilor plural: taţilor!, voinicilor!, gospodinelor!), dar pe lângă aceste desinenţe se mai folosesc şi cele de nominativ (paralel sau numai ele). Cu desinenţa –o se formează vocativul peiorativ de la popă- popo!.

Unele substantive au forme duble de vocativ, fiecare cu alt înţeles: soră/ soră! (soră de caritate)/ soro!(grad de rudenie). Este un caz deosebit de celelalte pentru că este încărcat de afectivitatea interlocutorilor, fiind cazul adresării directe, reprezentat implicit la persoana a II –a.

Forma de vocativ în –ule are conţinut afectiv spre deosebire de corespondenta ei în –e şi de cea egală cu nominativul, care sunt neutre din acest punct de vedere: „voinice!/ voinicule!”. La numele proprii vocativul poate exprima uneori o notă de intimitate: „Dorine!/, faţa de Dorin!”.

Prin marea sa libertate de mişcare şi prin numărul relativ mare de afixe caracteristice, cazul vocativ capătă variante şi bogate întrebuinţări stilistice. Vocativul exprimă o gamă foarte largă şi foarte diferită de sentimente: de la subtilitate până la vehemenţă, de la duioşie până la mânie şi revoltă, de la respect şi admiraţie până la dezgust şi exasperare, de la bucurie până la durerea insuportabilă.

În româna contemporană există tendinţa de folosire tot mai frecventă a nominativului cu valoare de vocativ: Domnul! Doamna!, aceeaşi tendinţă există şi la numele proprii de persoane: Marin!, Radu!, Ilinca! (alături de : Marine!, Radule!) şi chiar la inanimate în context cu un imperativ: „Prăvală-te, deal!

Pentru substantivele feminine omonimia cu un aparent nominativ este veche: „babă!, copilă!, Marie!”. Orice substantiv comun poate avea vocativul egal cu nominativul nearticulat dacă este însoţit de un determinant adjectival: apă adâncă!, pădure fermecată!.

Vocativul face parte din propoziţie, având funcţiunea de semnal, de adresare, dar nu îndeplineşte rolul nici unei părţi de propoziţie. El nu se întrebuinţează decât ca mijloc familiar de adresare sau ca mijloc de invocare. Foarte des vocativul apare însoţind propoziţii imperative sau interogative, fiind mai expresiv când aceste propoziţii sunt eliptice de predicat, uneori el singur stabileşte o comunicare: Dumitrache, azi te duci la horă? (Z. Stancu, Desculţ), „Coniţă! Uite Ionel! Vrea sa-mi răstoarne maşina/ Sări, coniţă!” (I.L. Caragiale, Vizită…).

Topica vocativului nu este fixă, putând apare la începutul, la mijlocul sau la sfârşitul propoziţiei sau al frazei., dar intonaţia specifică vocativului se distinge cel mai bine la începutul propoziţiei: „Ioane, cată să nu dăm cinstea pe ruşine şi pacea pe gâlceavă! / nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola/ Degeaba te mai sclifoseşti, Ioane!” (I. Creangă, Amintiri din copilărie).

Vocativul se foloseşte în vorbirea familiară, pentru a da o mai mare intensitate chemării, fie cu formă proprie, fie cu o formă identică cu a nominativului şi apare deseori însoţit de interjecţiile: mă!, bre!, măi! : „Mă, nene, frumoasă mai esti!”.

Unele substantive au la forma de vocativ o valoare stilistică: băiatule ! sau băieţilor!, folosite cu sens peiorativ în limba vorbită, în comparaţie cu sensul propriu în limba literară: bunico!, în limba vorbită şi familiară şi bunică!, în cea literară.

Când pentru adresare se folosesc două substantive, dintre care al doilea este determinantul celui dintâi, primul se pune la vocativ, iar al doilea la nominativ: „Domnule director, sunteţi căutat la telefon!

Vocativul nu îndeplineşte funcţia unei părţi de propoziţie propriu-zise, rolul său este de a trage atenţia asupra unei părţi de propoziţie sau asupra unui enunţ întreg. Acesta trebuie plasat întotdeauna între virgule, indiferent de topică, deoarece este izolat în propoziţie şi se exprimă prin pauze şi printr-o intonaţie particulară.

Bibliografie:

1. Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, Editura Humanitas, Bucucureşti, 2001;

2. Eugen Câmpeanu, Substantivul, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975

3. Ion Coteanu, Gramatica de bază a limbii române, Editura Garamond, Bucureşti, 1970.



 

Ultima actualizare în Marţi, 12 Februarie 2019 22:12
 

Revista cu ISSN

Invatamantul simultan intre necesitate s…

ÎNVĂŢĂMÂNTUL SIMULTAN ÎNTRE NECESITATE ŞI EFICIENŢĂ Prof. Înv. Primar: Szebeni Monica - Camelia Şcoala Gimnazială.”Sf. Andrei”Sărmaş Jud. Harghita MOTTO: “Sarcina conducătorului este aceea de...

Read more

Optional istorie locala intre actualitat…

OPŢIONAL ISTORIE LOCALĂ ÎNTRE ACTUALITATE ŞI NECESITATE                                                                                                                                                                          Prof. Delescu Claudia Şcoala Gimnazială Adam, Galaţi   Istoria locală este o realitate a şcolii româneşti din zilele noastre, este de actualitate, dar este şi...

Read more

Tutunul si efectele fumatului asupra org…

TUTUNUL ŞI EFECTELE FUMATULUI ASUPRA ORGANISMULUI Prof. Camelia Veronica Cosma Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău În societatea actuală acest viciu ”legal” este tot mai mult preferat...

Read more

Constituirea corpului national de expert…

Concursul de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, sesiunea 2012, seria a 2-a OMECTS 4171 / 24.05.2012   Publicat in M.Of. nr.362 din 29.05.2012   În baza prevederilor...

Read more

Nevoia de raportare la model a personali…

NEVOIA DE RAPORTARE LA MODEL A PERSONALITĂȚII ÎN FORMARE     Grădinița ,,Ion Creangă”, Ploiești, Județul Prahova                                 Relaționarea cu ceilalți, propria imagine de sine, atitudinile, aspirațiile, statusul social al omului de la...

Read more

Formele generale ale educatiei

FORMELE GENERALE ALE EDUCAŢIEI   Educator Stan Luminiţa-Simona  Grădiniţa cu program normal Bălăbăneşti, Galaţi   Formele generale ale educaţiei reprezintă ansamblul acţiunilor şi al influenţelor pedagogice desfăşurate, succesiv sau simultan, în cadrul activităţii de formare-dezvoltare...

Read more

Invatamantul profesional din Romania un …

ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL DIN ROMÂNIA – UN NOU ÎNCEPUT   Şeptelean Florina Elvira, doctorand Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca   „Meseria este brăţară de aur”, spunea un vechi proverb românesc, iar în zilele noastre instruirea şi transmiterea...

Read more

LicArt 2011

Clubul Nouă ne pasă! şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului    organizează a 10-a ediţie a Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni LicArt 2011 -secţiunile poezie, fotografie şi teatru-   Regulament LicArt   La concurs pot participa...

Read more