Cetatea Bran

Pe Magura Branului, deasupra padurii intunecate de brazi, cu trunchiuri drepte si semete ca niste sulite infipte in deal de cine stie ce urias din povesti, se ridica, mareata, Cetatea Bran, strajuind parca si azi, ca odinioara, drumul spre Brasov, spre Transilvania.

Priviti-o: e batrana de peste veacuri ... A fost zidita aici, pe un stei abrupt ce inchidea trecatarea Bran, dintre cele doua tinuuri surori: Tara Romaneasca si Ardealul.

Pe aici trecea vechiul drum comercial zis “al Brasovului”, ce urca din Muntenia spre Transilvania. Tot aici era si Vama. Cetatea trebuia sa vegheze asupra satelor date in stapanirea Branului, asupra drumului si Vamii, a “pasului” din munti, pe unde multi tarani romani fugeau ca sa scape de robie. La nevoie, pe timp aprig de lupte sau cotoprire, garnizoana ei trebuia sa apere trecerea spre orasul Brasov de atacul vrajmasilor sau raufacatorilor.

De-a lungul celor sase secole de viata, zidurile si meterezele Cetatii au fost de mai multe ori daramate sau parjolite, apoi refacute si transformate. Priviti-le cu luare-aminte: fiecare piatra, fiecare turn, fiecare fereastra sau “gura de foc” a fost martora la multe framatari si lupte. Daca aceste ziduri ar avea glas, daca ele si-ar spune povestea, cate fapte de demult, din vremea strabunilor nostril, n-ar invia o clipa!

La poalele dealului, catre sud, unde azi serpuieste soseaua asfaltata, se vad bine urmele unui puternic zid de piatra. In el sunt sapate doua randuri de ferestruici pentru finite sau tunuri mici, de aparare. Este ceea ce a mai ramas din vechile “panze” sau ziduri de intarire ale cetatii. Ee ar putea povesti despre Mircea cel Batran sau Iancu de Hunedoara, care au pus mesteri si osteni sa le intareasca, pentru a infrunta aici temutele osti ale turcilor, despre parcalabii romani, castelanii unguri sau guvernatorii brasoveni pe care i-a avut cetatea, rand pe rand, mai apoi. In turnul dreptunghiular dinspre rasarit se afla o “scara secreta” de lemn si o inchisoare “secreta”, intunecata si trista. Si nu era singura. Cetatea mai avea asemenea “celule”, in care zaceau adesea iobagii romani, prinsi cand incercasera sa fuga prin trecatoare, in munti, ca sa scape de robie si de birurile grele puse de orasul Brasov sau de nobilii unguri asupra lor. De multe ori “colibasii”, locuitorii satelor din jurul Branului, s-au ridicat sa-si recastige libertatea! Cetatea a vazut, rand pe rand, pe rasculatii din vremea lui Doja, pe cei din timpul lui Horia, Closca si Crisan, pe ciobanii romani care, in 1821, treceau prin pasul Bran arme pentru pandurii lui Tudor, sau la 1848 pe “colibasii” Branului care au alungat pe castellan si s-au declarat liberi.

Azi vremea aceea veche a ramas doar in paginile istoriei, in amintirea noastra si in muzee. Cetatea Bran, devenita si ea muzeu, este una dintre acele marturii vii despre trecutul zbuciumat al poporului nostru.