Ciocarlia si puii in primul lor zbor spre soare

Va oferim spre lectura povestirea “Spre soare” scrisa de Al. Popescu.

El mergea in fiecare zi aproape, acolo la capatul viei, unde erau claditi, stransi gramada, lastarii de vita uscati, unde descoperise inca din primavara, odata cand a mers cu tatal sau, un cuib in gramada de curmatura. “Ia sa vad, n-or fi si ousoare?” - si-a zis atunci. Cuibul era gol, parasit, si Andrei dintr-un inceput a vrut sa-l culeaga de pe locul lui si sa-l puna pe cap, sa se joace, sa-i dea drumul pe apa, in iaz, sa pluteasca. “Lasa-l, de ce nu-l lasi acolo – ii zice tatal lui. Poate ca pasarea are sa se intoarca la el.”

Era un cuib de ciocarlie sau s-ar fi puttu sa fie cuibul altor pasari. Dar in alta zi Andrei vazu ca de acolo isi lua zborul o pasare mica si care nu zbura pe o creanga la un copac din jur sau sa se aseze pe un arac din vie, ci se ridica inalt si incepu sa cante, urcand tot mai sus, spre soare. “I-auzi ciocariile!” – zise tatal, oprindu-se o clipa din sapat in jurul butasilor. Pe atunci mugurii pe lastari abia se desfaceau, frunzele nu erau mai mari decat aripa de albine. Apoi, intr-un timp, ciocarlia, pe care Andrei se obisnuise s-o vada mereu urcand, de mai multe ori pe zi, isi lua zborul tot mai rar, si el crezu ca o sa fie bolnava. “Nu, cred ca are ousoare in cuib si are sa scoata pui.” – i-a spus tatal lui Andrei si nu l-a lasat pe copil sa se apropie. “N-o speria” si Andrei, cand vazu pe acolo catelul, dand tarcoale gramezii de curmatura, latrand, il goni, si era ca si cand lui i s-ar fi dat in grija sa pazeasca si sa nu tulbure linistea ciocarliei.

Andrei mergea mereu cu tatal sau la vie, lastarii crescusera, dadusera multe frunze si apoi bobocii de floare, si cand via inflori toata coasta aceea de deal zumzuia a albine. Dar Andrei statea tot pe la capatul de sus al viei si intr-una din acele zile striga: “Taticule, taticule, vino sa vezi!” “Si-a luat zborul ciocarlia?” – intreba el. “Nu, vino sa vezi!” Din cuibul acele din curmatura urcau, unul dupa altul, puii in primul lor zbor. Si Andrei s-ar fi asteptat ca ei sa zboare pe aproape, incercandu-si aripile, sa se aseze pe o creanga de copac sau in grau, dar puii, zburand intr-un joc de copil, in “salturi”, urcau mai sus, mai sus, urmand ciocarlia, care-i chema, cu cantecul ei, spre soare.